Art. 54 codul familiei
| Comentarii |
|
Atentie ! act normativ abrogat de la 1 octombrie 2011 prin Legea 71/2011
Filiatia
Sectiunea a II-a
Filiatia fata de tata
Art. 54
Paternitatea poate fi tagaduita, daca este cu neputinta ca sotul mamei sa fie tatal copilului.
Actiunea in tagaduirea paternitatii poate fi pornita de oricare dintre soti, precum si de catre copil; ea poate fi continuata de mostenitori.
Actiunea se introduce de catre sotul mamei impotriva copilului; daca acesta este decedat, actiunea se porneste impotriva mamei sale.
Mama sau copilul introduce actiunea impotriva sotului mamei; daca acesta este decedat, actiunea se porneste impotriva mostenitorilor lui.
Daca titularul actiunii este pus sub interdictie, actiunea va putea fi pornita de tutore.
Mama copilului va fi citata in toate cazurile in care nu formuleaza ea insasi actiunea.
modificat deLege nr. 288/2007 - pentru modificarea si completarea Legii nr. 4/1953 - Codul familiei din 29 octombrie 2007, M. Of. 749/2007;
| ← Art. 53 codul familiei | Art. 55 codul familiei → |
|---|
Potrivit art. 54 alin. (2) C. fam., tăgăduirea paternităţii poate fi contestată numai de soţul mamei, care este singurul în măsură să judece realitatea paternităţii pe care legea i-o atribuie, prezumţia de paternitate fiind una absolută.
C.C., decizia nr. 78 din 13 septembrie 19952), în M. Of. nr. 294 din 20 decembrie 1995
Deşi excepţia de neconstituţionalitate vizează o dispoziţie legală anterioară Constituţiei, Curtea este competentă să soluţioneze, deoarece Judecătoria
Citește mai mult
Iaşi nu s-a pronunţat fară echivoc, în dispozitivul încheierii, asupra conflictului dintre art. 54 alin. (2) C. fam. şi Constituţie şi a sesizat Curtea, solicitându-i sa se pronunţe.Pentru a aprecia asupra constituţionalităţii textelor în discuţie, este necesară stabilirea prealabilă a naturii acţiunii introduse.
Cererea introdusă de reclamant în faţa Judecătoriei Iaşi este intitulată „acţiune în contestarea paternităţii prezumate” şi nu este fondată pe nici unul dintre textele de lege în vigoare, reclamantul însuşi subliniind că nu înţelege să invoce art. 54 alin. (2) C. fam., care stabileşte prezumţia de paternitate, ci susţinând că cererea sa este întemeiată pe prevederile art. 16, art. 21, art. 26 şi art. 49 din Constituţie, precum şi pe dispoziţiile Convenţiei europene a drepturilor omului şi ale Convenţiei internaţionale cu privire la drepturile copilului, ratificate de ţara noastră.
Prin precizările făcute ulterior acţiunii, reclamantul a avansat teza unei motivări subsidiare a acţiunii pe dispoziţiile art. 54 alin. (2) C. fam., pe care le consideră contrare prevederilor art. 21, art. 26 şi art. 49 din Constituţie.
Luând în considerare temeiul invocat în principal, este de observat că, în lipsa unui text expres de lege, excepţia de neconstituţionalitate este fară obiect. Contenciosul constituţional presupune contradicţia dintre un text de lege existent şi prevederile constituţionale. Lipsind un astfel de text în lege şi fundamentându-se acţiunea doar pe anumite principii generale, controlul de neconstituţionalitate nu mai poate opera.
Temeinicia acţiunii nu poate fi apreciată, în aceste condiţii, decât de către instanţele ordinare.
Codul familiei nu cunoaşte o acţiune în „contestarea paternităţii prezumate”. Aceasta reglementează doar acţiunea în contestarea recunoaşterii paternităţii (art. 58), care vizează o situaţie diferită de cea din speţă, deoarece presupune nu atacarea filiaţiei stabilite potrivit prezumţiei de paternitate ce operează în cazul mamei căsătorite, ci pe cea a recunoaşterii unui copil din afara căsătoriei, precum şi acţiunea de tăgăduire a paternităţii (art. 54), care nu poate fi introdusă, în principiu, decât de soţul mamei.
Rezultă, aşadar, că în Codul familiei nu există nici o posibilitate pentru altcineva decât soţul mamei de a contesta paternitatea copilului născut din căsătorie.
In sistemul Codului familiei operează din plin prezumţia de paternitate. Rezultă, aşadar, că singura ipoteză care poate fi luată în considerare este cea a motivării subsidiare avansate de reclamant.
Din analiza motivărilor formulate de reclamant rezultă, în fapt, că ceea ce consideră acesta a fi neconstituţional este caracterul absolut al prezumţiei de paternitate.
Susţinerea că această prezumţie ar avea un caracter relativ trebuie înlăturată, deoarece ea este contrazisă de întreaga economie a art. 53 şi a art. 54 C. fam. Nici o altă persoană decât soţul mamei nu poate porni o acţiune în tăgăduirea paternităţii. O astfel de prezumţie cu caracter absolut este cunoscută de toate legislaţiile ca fiind unul dintre pilonii pe care se sprijină familia şi stabilitatea conjugală în societatea modernă.
A admite caracterul relativ al acestei prezumţii înseamnă a favoriza destabilizarea familiei şi a căsătoriei, a promova un inadmisibil climat de imoralitate şi instabilitate în societate, a leza interesele copiilor.
Constituţia României promovează în art. 44 valorile fundamentale ale familiei, instituţiei de bază a societăţii, proclamând că familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între soţi, pe egalitatea lor şi pe drepturile şi îndatoririle părinţilor de a asigura creşterea, educarea şi instruirea copiilor. In acest context, a se recunoaşte posibilitatea oricărui bărbat de a răsturna prezumţia de paternitate, afirmând că el este adevăratul tată al copilului, ar contraveni evident acestor imperative constituţionale.
Este greşit a se considera că textul art. 54 C. fam. conduce la o discriminare, în sensul art. 16 din Constituţie, la lipsirea unei categorii de persoane de posibilitatea de a-şi exercita drepturile. In acest sens, însuşi art. 49 din Constituţie, invocat de reclamant, prevede că exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi poate fi restrâns doar prin lege (şi Codul familiei este o lege) şi numai când se impune pentru ocrotirea anumitor valori, printre care se menţionează şi morala publică. Aprecierea acestor valori şi a modului lor de ocrotire este de competenţa legislativului.
In aceste condiţii, nici invocarea art. 21 din Constituţie nu mai poate fi reţinută, deoarece aceasta consacră într-adevăr liberul acces la justiţie, însă numai pentru ocrotirea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, or, reclamantul nu are, în temeiul Codului familiei, nici dreptul şi nici interesul legitim a cărui ocrotire să o pretindă.
Tot astfel, reclamantul nu poate invoca nici prevederile art. 26 din Constituţie, deoarece cererea sa, departe de a conduce la protecţia vieţii familiale, ocrotită prin acest text, conduce indiscutabil la disolu-ţionarea acesteia. De notat că dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, prevăzut în alineatul al doilea al aceluiaşi articol, este condiţionat de faptul ca el să nu aducă atingere dreptului şi libertăţii altuia, ordinii publice şi bunelor moravuri. Or, cererea reclamantului este bazată tocmai pe imoralitatea acţiunii sale, pe relaţiile adulterine pe care pretinde că le-a întreţinut cu mama copilului, ceea ce înlătură cu desăvârşire aplicarea textului constituţional invocat.
Faţă de toate cele de mai sus, excepţia de neconstituţionalitate se dovedeşte neîntemeiată, fiind respinsă.
Notă: Prin decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 (M. Of. nr. 240 din 10 aprilie 2002), Curtea Constituţională şi-a reconsiderat poziţia şi a decis că art. 54 alin. (2) C. fam. este neconstituţional în măsura în care nu recunoaşte decât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgada paternităţii.