Art. 55 codul familiei

DECIZIE CCR

Acţiune în tăgăduirea paternităţii. Termen de prescripţie. Excepţie de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) C. fam.

C. fam., art. 55 alin. (1) Constituţia României, art. 16 alin. (1)

în absenţa unei dispoziţii legale prin care să se stabilească termenul în care acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea Constituţională nu are posibilitatea să constate existenţa vreunei discriminări, rămânând în competenţa instanţei de judecată să facă interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

Acţiunea în tăgăduirea paternităţii şi acţiunea în

Citește mai mult

contestarea recunoaşterii de paternitate nu sunt nici identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

C.C., decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003, în M. Of. nr. 51 din 21 ianuarie 2004

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 55 alin. (1) C. fam., republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificările ulterioare. Textul legal criticat are următorul conţinut:

Art. 55 alin. (1): „Acţiunea în tăgăduirea paternităţii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatăl a cunoscut naşterea copilului”.

Autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care au următorul conţinut: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fară privilegii şi fără discriminări”.

în motivarea excepţiei se susţine că textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un termen de prescripţie pentru acţiunea în tăgăduirea paternităţii numai în ce îl priveşte pe tatăl copilului, iar nu şi pentru mama copilului şi pentru copil, pentru care

acţiunea în tăgăduirea paternităţii este imprescriptibilă. In aceeaşi ordine de idei, autorul excepţiei consideră că, exercitând acţiunea în

tăgăduirea paternităţii, tatăl copilului născut în timpul căsătoriei se află într-o situaţie defavorabilă şi în raport cu tatăl copilului născut în afara căsătoriei, care, după ce a recunoscut copilul în condiţiile prevăzute de art. 57 alin. (1) C. fam., are, potrivit art. 58 alin. (1) din acelaşi cod, posibilitatea să conteste recunoaşterea de paternitate, printr-o acţiune imprescriptibilă.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că din textul de lege criticat nu rezultă un regim discriminatoriu între copilul născut în timpul căsătoriei, mama copilului şi tatăl acestuia în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tăgăduirea paternităţii.

Textul de lege reglementează termenul în care tatăl copilului născut în timpul căsătoriei poate să introducă acţiune în tăgăduirea paternităţii, fară să cuprindă nici o precizare cu privire la termenul în care această acţiune ar putea fi introdusă de mama copilului sau de copilul născut în timpul căsătoriei, ceea ce se explică prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaţiei faţă de tată.

Astfel, prin art. 53 alin. (1) C. fam. s-a instituit o prezumţie legală în sensul că paternitatea copilului născut în timpul căsătoriei aparţine soţului mamei, cu consecinţa prevăzută în art. 54 alin. (2) din acelaşi cod că acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită numai de soţ.

Prin decizia nr. 349 din 19 deccmbrie 2001 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002), Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 54 alin. (2) C. fam. sunt neconstituţionale în măsura în carc nu recunosc dccât tatălui, iar nu şi mamei şi copilului născut în timpul căsătoriei, dreptul de a porni acţiunea în tăgăduirea paternităţii.

Regimul juridic al filiaţiei faţă de tată, rezultat ca cfcct al amintitei decizii a Curţii, şi anume recunoaşterea dreptului mamei şi al copilului născut în timpul căsătoriei de a introduce acţiune în tăgăduirea paternităţii, nu a suferit însă nici o modificare în privinţa prescriptibilităţii acţiunii intentate de tatăl copilului şi nici nu a fost completat cu dispoziţii legale prin care să se stabilească termenul în care acţiunea poate fi exercitată de mamă sau de copil. Astfel, în absenţa unei dispoziţii legale prin care să se stabilească termenul în care acţiunea în tăgăduirea paternităţii poate fi pornită de mamă sau de copil, Curtea nu are posibilitatea să constate existenţa vreunei discriminări, rămânând în competenţa instanţei de judecată să facă interpretarea şi aplicarea corectă a legii.

Curtea nu poate primi nici susţinerea autorului excepţiei privind tratamentul discriminator aplicat titularului acţiunii în tăgăduirea paternităţii în raport cu titularul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate, în primul caz termenul de introducere a acţiunii fiind limitat, în cel de-al doilea caz acţiunea fiind imprescriptibilă, dat fiind că cele două situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel că reglementarea lor diferită nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.

Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (1) C. fam.