ARTICOLUL 51 Dreptul de petiţionare Drepturile şi libertăţile fundamentale

I. Generalităţi. Dreptul de petiţionare este un drept cetăţenesc de tradiţie în sistemul juridic românesc. Exercitarea dreptului de petiţionare este o modalitate eficientă de rezolvare a unor probleme personale sau care privesc o colectivitate. Acest drept este încadrat în clasificările de drepturi în categoria drepturilor garanţii, el fiind şi o garanţie juridică generală pentru celelalte drepturi şi libertăţi.

II. Titulari. în condiţiile art. 51 din Constituţie, dreptul de petiţionare poate fi exercitat fie individual, de către cetăţean, fie de către un grup de cetăţeni, fie de către

Citește mai mult

organizaţii legal constituite. Petiţiile adresate autorităţilor publice şi care, deci, se bucură de regimul juridic stabilit prin art. 51 din Constituţie, se fac numai în numele petiţionarilor sau în situaţia de la alin. (2), în numele colectivelor pe care organizaţiile petiţionare le reprezintă. De aici rezultă că orice petiţie trebuie semnată şi, deci, trebuie să conţină datele de identificare a petiţionarului. Prin formularea sa clară, textul constituţional nu priveşte şi, deci, nici nu protejează juridic petiţiile anonime. Aceasta dă dispoziţiei constituţionale şi un evident caracter moral.

III. Regim juridic. Corelativ dreptului cetăţeanului de a petiţiona, articolul prevede obligaţia autorităţilor publice de a examina şi răspunde la petiţii în termenele şi condiţiile stabilite prin lege. Aceasta implică obligaţia pentru autoritatea legiuitoare de a elabora o lege prin care să se prevadă aceste condiţii şi termene. Din modul cum este formulat art. 53 din Constituţie rezultă că legea nu va putea diminua dreptul în sine, ci va trebui să prevadă numai procedura şi, desigur, responsabilităţile ce vor reveni pentru încălcarea Constituţiei şi a legii. Constituţia nu a stabilit explicit aceste termene şi condiţii.

Explicaţiile, sau măcar una din ele, constau în realitatea că, din punct de vedere juridic, petiţiile se pot prezenta cel puţin sub patru forme şi anume: cereri, reclamaţii, sesizări şi propuneri. Aceste forme nu sunt creaţii terminologice, ci ele diferă sub aspectul conţinutului. De aceea, în practica legislativă s-au stabilit termene şi condiţii de rezolvare diferite, nuanţate, în funcţie de forma petiţiei. Aceste termene de rezolvare diferite s-au corelat cu conţinutul diferit care presupune din partea autorităţilor publice acţiuni simple sau complexe. Apoi legiuitorul stabileşte termene şi condiţii şi în funcţie de nivelul statal la care se află autoritatea publică sesizată. De regulă, termenele de rezolvare pentru autorităţile centrale sunt mai lungi decât cele pentru autorităţile locale. Totodată, legea va trebui să cuprindă detalii privind în principal: organizarea primirii petiţiilor; regulile examinării şi rezolvării petiţiilor; controlul acestei activităţi; răspunderile ce revin funcţionarilor publici pentru încălcarea dispoziţiilor legale în materie.

Scutirea de taxă pentru exercitarea dreptului de petiţionare este 5 o regulă constituţională care asigură acestui drept posibilitatea realizării sale depline.