Art. 218 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata
| Comentarii |
|
Capitolul III
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Judecata
Secţiunea III
Administrarea dovezilor
Art. 218
Se va putea încuviinţa chemarea la interogatoriu, când este privitor la fapte personale, care fiind în legătură cu pricina, pot duce la dezlegarea ei.
| ← Art. 217 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata | Art. 219 cod procedura civila Administrarea dovezilor Judecata → |
|---|
De asemenea, faptele în legătură cu care este interogată partea trebuie să fi fost săvârşite de ea („personale"), nu de o altă persoană.
2. Răspunsurile la interogatoriu pot fi date şi de mandatarul părţii, dar numai în temeiul unei procuri speciale.
în acest caz, faptele în legătură cu care este interogat mandatarul au fost săvârşite de mandant.
1. Noţiune. Mărturisirea este recunoaşterea pe care o persoană o face cu privire la
existenţa sau inexistenţa unui fapt, pe care o altă persoană îşi întemeiază fie pretenţia, fie apărarea. Făcută sau nu în faţa judecătorului, adică judiciară sau extrajudiciară, mărturisirea este admisă ca mijloc de probaţiune numai în legătură cu drepturile de care partea poate să dispună, dacă se referă la faptul afirmat de partea adversă, dacă este conştientă şi liberă şi dacă este expresă.
Verificarea admisibilităţii mărturisirii implică mai ales examinarea a două aspecte din compunerea
Citește mai mult
condiţiilor ce trebuie îndeplinite, şi anume dacă voinţa autorului a fost conştientă, liberă, şi dacă acesta, declarând că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie, nu s-a aflat cumva în eroare de fapt.Sub primul aspect, voinţa celui care face mărturisirea trebuie să fie conştientă şi liberă „prin declaraţie" şi „într-o anchetă" ce corespunde celei mai frecvente şi mai fireşti modalităţi de înfăţişare extrajudiciară a mărturisirii, şi anume recunoaşterea unor fapte sau situaţii cu prilejul elaborării unor cereri, petiţii, reclamaţii, răspunsuri, trimise sau prezentate, oficial sau neoficial, în faţa unor autorităţi administrative, de stat, judecătoreşti, bisericeşti sau a reprezentanţilor lor: procuror, executor, medic, preot, şef ierarhic, primar etc. împrejurările concrete în care a fost elaborată recunoaşterea trebuie să excludă orice suspiciune cu privire la existenţa vreunei presiuni obiective. Pentru ca o eventuală şi pretin-
să presiune să conducă la nevalabilitatea mărturisirii, ar trebui, potrivit dispoziţiilor art. 956-958 C. civ., să se concretizeze prin exercitarea unor ameninţări grave, cu un rău considerabil şi iminent, de natură să îl determine pe cel în cauză, pentru a evita consecinţele, să facă declaraţii neadevărate.
Sub un al doilea aspect, trebuie supusă verificării eventuala eroare de fapt în care se putea afla partea când a făcut mărturisirea referitoare la îndeplinirea unei obligaţii (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 575/1992, în Dreptul nr. 7/1993, p. 94);
2. Recunoaştere. Având în vedere că pârâta a contestat înscrisul, arătând că este fals în ceea ce priveşte suma menţionată ca împrumutată, iar reclamantul a recunoscut la interogatoriu că a împrumutat o altă sumă, răspunsul trebuia interpretat în sensul că partea a acceptat înlăturarea înscrisului sub acest aspect (C.A. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 11/2002);
3. Forţă probantă. 1) Mărturisirea are o natură juridică mixtă, fiind atât un mijloc de probă, cât şi un act de dispoziţie, producând efectele specifice acestei naturi. Ea poate fi obţinută prin intermediul interogatoriului sau se poate face spontan, înscriindu-se în încheierea de şedinţă. Puterea ei doveditoare este lăsată la libera apreciere a instanţei, care are însă îndatorirea de a o examina şi de a motiva luarea în considerare sau înlăturarea mărturisirii. în luarea hotărârii, dacă nu s-au administrat probe care să infirme sinceritatea mărturisirii, instanţa nu poate face abstracţie de declaraţia pârâtului prin care recunoaşte pretenţiile reclamantului (C.A. laşi, secţia civilă, decizia nr. 1269/1997, în C.P.J. 1997, p. 60);
2) Mărturisirea constituie un mijloc de probă a cărui putere doveditoare este lăsată la libera apreciere a instanţei. Urmează, deci, că instanţa are îndatorirea legală de a o examina şi motiva pentru ce o ia în considerare sau o înlătură, având dreptul de a dispune din oficiu administrarea şi a altor probe, de natură a-i forma convingerea cu privire la sinceritatea sa (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2591/1973, în I.C. Mihuţă, Repertoriu II, p. 375, nr. 135);
4. Indivizibilitate. 1) Răspunsul la interogatoriu nu se poate scinda atunci când formează un tot indivizibil şi, deci, nu poate constitui început de dovadă scrisă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 301/1955, în C.D. 1955, p. 209);
2) Instanţa nu este îndreptăţită să scindeze mărturisirea complexă, ci trebuie să o primească în întregime, aşa cum a fost făcută (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 339/1956, în C.D. 1956, p. 264).
Notă: Soluţia este susceptibilă de o nuanţare, în sensul că scindarea ar fi posibilă în cazul în care faptul adăugat nu reprezintă consecinţa normală a faptului pretins şi recunoscut.
Admisibilitatea mărturisirii
Verificarea admisibilităţii mărturisirii implică examinarea a două aspecte şi anume, dacă voinţa autorului a fost conştientă, liberă şi dacă acesta declarând că nu şi-a îndeplinit o anumită obligaţie nu s-a aflat cumva în eroare de fapt. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 575/1992, B.J./l990-1992, p. 272.
Chemarea la interogatoriu
Pot fi chemate Ia interogatoriu numai părţile în litigiu, iar nu persoanele străine de cauză. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 1336/2000, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii 2000-2001, p. 248.