Art. 388 cod procedura civila Cînd se poate exercita executarea silită Dispoziţii generale

Capitolul I
Dispoziţii generale

Secţiunea III
Cînd se poate exercita executarea silită

Art. 388

(1)Pentru toate actele de executare pe care le efectuează, executorul judecătoresc este obligat să încheie procese-verbale care vor cuprinde următoarele menţiuni:

1.denumirea şi sediul organului de executare;

2.numele şi calitatea celui care încheie procesul-verbal;

3.data întocmirii procesului-verbal şi numărul dosarului de executare;

4.titlul executoriu în temeiul căruia se efectuează actul de executare;

5.numele şi domiciliul ori, după caz, denumirea şi sediul debitorului şi creditorului urmăritor;

6.locul, data şi ora efectuării actului de executare;

7.măsurile luate de executor sau constatările acestuia;

8.consemnarea explicaţiilor şi obiecţiunilor participanţilor la executare;

9.alte menţiuni cerute de lege sau considerate necesare de executor;

10.menţionarea, când este cazul, a lipsei creditorului sau debitorului ori despre refuzul sau împiedicarea de a semna procesul-verbal;

11.menţionarea numărului de exemplare în care s-a întocmit procesul-verbal, precum şi a persoanelor cărora li s-a înmânat acesta;

12.semnătura executorului, precum şi, când este cazul, a altor persoane interesate în executare sau care asistă la efectuarea actului de executare;

13.ştampila executorului judecătoresc.

(2)Menţiunile de la pct. 2, 3, 4, 5, 7, 12 şi 13 sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 388 cod procedura civila Cînd se poate exercita executarea silită Dispoziţii generale




irina.bianca 9.01.2013
Practică juridică

1. Lipsa unor menţiuni. Caracterul nulităţii. Potrivit art. 388 alin. (1)pct. 10 C. proc. civ., în procesul-verbal care constată îndeplinirea unui act de executare se consemnează lipsa creditorului sau a debitorului. Absenţa acestei menţiuni nu este sancţionată cu nulitatea prin dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol, în consecinţă, devin aplicabile prevederile art. 105 alin. (2) C. proc. civ., fiind necesar a se dovedi că încălcarea dispoziţiei legale menţionate a pricinuit contestatorului o vătămare ce nu poate fi înlăturată pe altă cale. în cauză, contestatorul nu a
Citește mai mult probat existenţa unei astfel de vătămări. De altfel, producerea ei este exclusă câtă vreme omisiunea nu se referă la persoana contestatorului, ci la un alt debitor care nu a invocat-o, iar în procesul-verbal nu s-a consemnat că acest debitor ar fi fost prezent (Trib. Bucureşti, secţia a V-a civilă, decizia nr. 1200/2003).
Răspunde