Art. 389 cod procedura civila Cînd se poate exercita executarea silită Dispoziţii generale
Comentarii |
|
Capitolul I
Dispoziţii generale
Secţiunea III
Cînd se poate exercita executarea silită
Dispoziţii generale
Secţiunea III
Cînd se poate exercita executarea silită
Art. 389
(1)Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.
(2)În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării.
(3)Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.
← Art. 388 cod procedura civila Cînd se poate exercita... | Art. 390 cod procedura civila Cînd se poate exercita... → |
---|
Perimarea executării
1. Perimare de drept. Potrivit principiilor care guvernează materia, executarea silită se porneşte şi se realizează la cererea şi stăruinţa creditorului, prin intermediul organelor de executare legal instituite. Pentru continuarea executării este necesară o nouă cerere, în cazul urmăririi bunurilor nemişcătoare art. 493 C. proc. civ. prevăzând şi obligativitatea comandamentului. Cum, potrivit art. 391 şi art. 497 C. proc. civ., încălcarea dispoziţiilor legale sus-citate este sancţionată cu nulitatea executării, sunt nule ordonanţele de adjudecare
Citește mai mult
pronunţate de instanţa de fond şi esenţial nelegală decizia instanţei de control judiciar care le-a confirmat, în lipsa comandamentului şi a procesului-verbal de situaţie, ce se impuneau ca urmare a perimării celor iniţiale, datorită lăsării cauzei în nelucrare o perioadă mai mare de 6 luni (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 2558/1991, în Dreptul nr. 8/1992, p. 82-83).Notă: La pronunţarea deciziei au fost avute în vedere textele din Codul de procedură civilă anterioare modificării Codului prin O.U.G. nr. 138/2000.