Art. 720 cod procedura civila Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea proprietăţii şi despre inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor

Art. 720

Toate exemplarele actelor juridice depuse şi strânse în mape se vor lega în fiecare an în volum.

Art. 720¹

(1)În procesele şi cererile dintre profesionişti evaluabile în bani şi derivate din raporturi contractuale, înainte de introducerea cererii de chemare în judecată, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului fie prin mediere, fie prin conciliere directă cu cealaltă parte.

(1¹)Termenul de prescripţie a dreptului la acţiune pentru dreptul litigios supus medierii sau concilierii se suspendă pe durata acestei proceduri, dar nu mai mult de 3 luni de la începerea ei.

(2)În scopul soluţionării litigiului prin conciliere directă, reclamantul va convoca partea adversă, comunicându-i în scris pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină acestea. Convocarea se va face prin scrisoare recomandată cu dovadă de primire, prin telegramă, telex, fax sau orice alt mijloc de comunicare ce asigură trimiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia. Convocarea se poate face prin înmânarea înscrisurilor sub semnătură de primire.

(3)Data convocării pentru conciliere nu se va fixa mai devreme de 15 zile de la data primirii actelor comunicate potrivit alin. (2).

(4)Rezultatul concilierii se va consemna într-un înscris cu arătarea pretenţiilor reciproce referitoare la obiectul litigiului şi a punctului de vedere al fiecărei părţi.

(5)Înscrisul despre rezultatul concilierii ori, în cazul în care pârâtul nu a dat curs convocării prevăzute la alin. (2), dovada că de la data primirii acestei convocări au trecut 30 de zile se anexează la cererea de chemare în judecată.

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Art. 720²

Părţile sau reprezentanţii lor pot fi asistaţi de experţi ori de alţi specialişti.

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

Art. 720³

(1)Cererea de chemare în judecată va cuprinde:

a)numele, domiciliul sau reşedinţa părţilor ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi, după caz, numărul de înmatriculare în registrul comerţului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice, codul fiscal şi contul bancar;

b)numele şi calitatea celui care angajează partea şi ale celui care o reprezintă în litigiu, anexându-se dovada calităţii;

c)obiectul şi valoarea cererii, precum şi calculul prin care s-a ajuns la determinarea acestei valori, cu indicarea înscrisurilor corespunzătoare;

d)motivele de fapt şi de drept, precum şi probele pe care se întemeiază cererea;

e)semnătura părţii sau a reprezentantului acesteia, după caz.

(2)La cererea de chemare în judecată se vor anexa copii certificate de pe toate înscrisurile pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţiile menţionându-se care dintre aceste înscrisuri au fost comunicate în condiţiile prevăzute de art. 720¹ alin. (2).

Art. 720⁴

(1)La primirea cererii de chemare în judecată potrivit art. 114, când este cazul, reclamantului i se va pune în vedere să depună orice act invocat în susţinerea cererii care nu a fost comunicat pârâtului la convocarea pentru conciliere.

(2)Pârâtul va fi citat cu menţiunea că este obligat să depună întâmpinare la dosarul cauzei cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată, iar în procesele urgente, cu cel puţin 3 zile. Întâmpinarea va avea cuprinsul prevăzut de art. 115, menţionându-se şi datele arătate de art. 720³ alin. (1) lit. a) şi b).

(3)Dispoziţiile art. 132¹ alin. (2) sunt aplicabile.

(4)Încheierea privind luarea măsurilor prevăzute la art. 114¹ alin. 6 poate fi atacată cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, dacă a fost dată cu citarea părţilor, şi de la comunicare, dacă a fost dată fără citarea lor.

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Art. 720⁵

(1)Dacă pârâtul are pretenţii împotriva reclamantului derivând din acelaşi raport juridic, el poate face cerere reconvenţională. În cazul litigiilor prevăzute de art. 720¹ nu este necesară o altă încercare de conciliere.

(2)Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată şi va fi introdusă în cadrul termenului prevăzut pentru depunerea întâmpinării.

(3)În cazul în care pârâtul a introdus cerere reconvenţională, reclamantul va depune întâmpinare până la prima zi de înfăţişare. La cererea părţii interesate, instanţa, ţinând seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinării, precum şi pentru studierea acesteia de către pârât.

Art. 720⁶

(1)Procesele şi cererile dintre profesionişti se judecă cu precădere. Instanţa este datoare să asigure, potrivit legii, realizarea drepturilor şi obligaţiilor procesuale ale părţilor, precum şi desfăşurarea cu celeritate a procesului.

(2)Când procedura de citare este legal îndeplinită, judecata, chiar şi asupra fondului, poate continua în şedinţă publică sau în camera de consiliu, în ziua următoare sau la termene scurte, succesive, date în cunoştinţa părţilor. Dispoziţiile art. 132 alin. (3) sunt aplicabile.

(3)Pentru motive temeinice, alte termene se vor acorda numai în cazul în care judecata nu poate continua potrivit alin. (2).

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Art. 720⁷

(1)În cursul judecăţii asupra fondului procesului, instanţa va stărui pentru soluţionarea lui, în tot sau în parte, prin înţelegerea părţilor.

(2)În cazul în care judecătorul recomandă medierea, iar părţile o acceptă, acestea se vor prezenta la mediator, în vederea informării lor cu privire la avantajele medierii. Mediatorul nu poate solicita plata onorariului pentru informarea părţilor. După informare, părţile decid dacă acceptă sau nu soluţionarea litigiului prin mediere.

(3)Până la termenul fixat de instanţă, care nu poate fi mai scurt de 15 zile, părţile depun procesul-verbal întocmit de mediator cu privire la rezultatul şedinţei de informare.

(4)Prevederile alin. (2) şi (3) nu sunt aplicabile în cazul în care părţile au încercat soluţionarea litigiului prin mediere anterior introducerii acţiunii.

(5)Înţelegerea părţilor se constată prin hotărâre irevocabilă şi executorie.

Legea 202/2010 - privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor din 25 octombrie 2010, Monitorul Oficial 714/2010;

Art. 720⁸

Hotărârile date în primă instanţă potrivit prevederilor prezentului capitol sunt executorii. Exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea.

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;

OUG 58/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 25 iunie 2003, Monitorul Oficial 460/2003;

Art. 720⁹

Hotărârea judecătorească dată potrivit prevederilor prezentului capitol, care se aduce la îndeplinire prin executare silită şi purtând menţiunea că este irevocabilă, constituie titlu executoriu, fără efectuarea altor formalităţi.

Legea 71/2011 - pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil din 3 iunie 2011, Monitorul Oficial 409/2011;

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Art. 720 ¹⁰

Litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi se soluţionează de către instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială, potrivit dispoziţiilor prezentului cod şi cu procedura prevăzută de aceste dispoziţii.

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Comentarii despre Art. 720 cod procedura civila Transcrierea actelor de strămutare şi urmărirea proprietăţii şi despre inscripţia privilegiilor, ipotecilor şi amanetelor

franco p. 13.01.2013

Practică juridică Art. 720^8

I. Procedură

1. începutul prescripţiei dreptului de a cere executarea silită. Conform art. 405 C. proc. civ., dreptul de a cere executarea silită se prescrie în 3 ani, dacă legea nu prevede altfel, iar termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. Nu poate fi primită teza acreditată de recurentă în sensul că dreptul de a cere executarea silită s-a născut la data când a fost comunicată
sentinţa pronunţată de Tribunalul Galaţi, secţia comercială. Cadrul legal conferit de art. 376 alin. (1) şi art. 720^8 C. proc.

Citește mai mult

civ. stipulează expres că hotărârile date în prima instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt executorii, în contextul în care exercitarea apelului nu suspendă de drept executarea (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 83/2006, în B.J. - Bază de date);

2. Caracter executoriu de drept.

înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, admiţând recursul în interesul legii privind aplicarea art. 720^8 C. proc. civ., a stabilit că dispoziţiile acestui articol se interpretează în sensul că:

„Hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie
comercială, fiind executorii de drept, nu trebuie învestite cu formulă executorie pentru a putea fi puse în executare." (I.C.C.J., Secţiile Unite, Decizia nr. XXXVIII/2007, pronunţată în şedinţa publică din 7 mai 2007).

II. Constituţionalitate

3. Egalitatea în drepturi. Accesul liber la justiţie. Art. 720^8 C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie. Potrivit art. 125 şi art. 128 [art. 126, respectiv art. 129 în urma republicării -n.a.} din Constituţie, stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti, a procedurii de judecată, precum şi a condiţiilor de exercitare a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti intră în competenţa exclusivă a legiuitorului. Aşa fiind, nu se poate reţine că textul supus controlului ar contraveni art. 21 din Constituţie, în măsura în care în cuprinsul acestuia nu se precizează in terminis că accesul liber la justiţie implică întotdeauna dreptul de a exercita atât calea de atac a apelului, cât şi a recursului, situaţie în care exercitarea cumulativă a ambelor căi de atac împotriva unei hotărâri ar fi constituit, într-adevăr, un criteriu de Constituţionalitate. Nici reglementările internaţionale în materie nu impun un anumit număr de grade de jurisdicţie sau de căi de atac. Astfel, art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale prevede asigurarea posibilităţii unui recurs efectiv la o instanţă naţională, ceea ce art. 720^8 C. proc. civ. prevede în mod expres (C.C., Decizia nr. 320/2002, M. Of. nr. 911 din 14 decembrie 2002);

4. Egalitatea în drepturi. Accesul liber la justiţie. Dreptul la un proces echitabil. Art. 720^8 C. proc. civ. este constituţional în raport cu dispoziţiile art. 16, art. 20 şi art. 21 din Constituţie. Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 1/1994 (M. Of. nr. 69 din 16 martie 1994), a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care înfăptuieşte actul de justiţie. S-a considerat că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili regulile de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor de judecată. Dispoziţiile art. 720^8 C. proc. civ. nu au semnificaţia violării principiului constituţional al egalităţii în drepturi. Principiul egalităţii în drepturi presupune recunoaşterea în favoarea tuturor cetăţenilor aflaţi în situaţii identice a unor drepturi şi libertăţi fundamentale, dar nu identitate de tratament juridic asupra aplicării unor măsuri, indiferent de natura lor. în legătură cu respectarea art. 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, Curtea Constituţională, prin decizia nr. 73/1996 (M. Of. nr. 255 din 22 octombrie 1996), a statuat că, în sensul practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului, conceptul de „proces echitabil" nu implică în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a mai multor căi de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti şi nici
exercitarea acestor căi de atac de toate părţile din proces (C.C., Decizia nr. 16/2003, M. Of. nr. 110 din 20 februarie 2003).

Notă: La data pronunţării deciziilor sus-menfionate, art. 720^8 C. proc. civ. prevedea că hotărârile date în primă instanţă privind procesele şi cererile în materie comercială sunt supuse numai recursului, calea de atac a apelului împotriva acestor hotărâri fiind reintrodusă prin O.U.G. nr. 58/2003.

Răspunde

franco p. 13.01.2013

Practică juridică Art. 720^6

1. Cereri principale conexate. Lipsa concilierii. Fără îndoială că acţiunea în despăgubiri derivă din acţiunea în rezilierea contractelor încheiate între părţi şi este subsecventă acesteia.

într-adevăr, partea care şi-a executat sau s-a declarat gata să-şi execute obligaţiile este îndreptăţită să obţină despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării obligaţiilor de către partea în culpă. în speţă, însă, cererea formulată de apelantă are caracterul unei cereri principale de chemare în judecată, deoarece nu a fost
introdusă în acel dosar

Citește mai mult

sub forma unei cereri reconvenţionale, ci separat, ulterior dispunându-se conexarea pricinilor.

Cum prin conexare părţile n-ar putea avea mai multe drepturi decât dacă conexarea nu ar fi fost pronunţată, prima instanţă, în mod legal, constatând că reclamanta apelantă din cauza de faţă nu a făcut dovada îndeplinirii procedurii de conciliere directă, a respins ca inadmisibilă acţiunea acesteia (C.A. Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 543/2004, în B.J. 2004, p. 233).

Răspunde

franco p. 13.01.2013

Practică juridică

I. Concilierea directă

1. Procedură prealabilă. Caracterul imperativ al normei. 1) Din economia art. 720^1 C. proc. civ., rezultă fără putinţă de tăgadă caracterul imperativ al dispoziţiei şi momentul în care se realizează concilierea, respectiv înaintea introducerea acţiunii.
De altfel, art. 109 alin. (2) C. proc. civ. stabileşte expres că „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege", iar „dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la

Citește mai mult

cererea de chemare în judecată" (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 1699/2006);

2) întrucât cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 800 milioane lei cu titlu de daune este „evaluabilă în bani", iar art. 720^1 C. proc. civ. consacră o procedură prealabilă de conciliere directă obligatorie pentru „procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani", rezultă că în mod corect instanţa de apel a menţinut soluţia de respingere a menţionatei cereri, în lipsa evocatei proceduri prealabile pentru aceasta, prevăzută imperativ a fi îndeplinită de art. 720^1 C. proc. civ. (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2390/2006);

2. Aspecte formale ale concilierii.

1) Este adevărat că adresa comunicată pârâtei de către reclamantă nu îndeplineşte toate condiţiile prevăzute de art. 720^1 C. proc. civ. şi că, în primul rând, lipseşte o invitaţie formală, expresă la conciliere. Pe de altă parte, nerespectarea unora din prevederile art. 720^1 C. proc. civ. nu atrage automat nulitatea concilierii, ci numai dacă partea dovedeşte o vătămare. Dacă demersul reclamantei ar fi rămas fără rezultat sau pârâta ar fi invocat şi dovedit o vătămare, s-ar fi putut pune cu temei problema neînde-plinirii procedurii prealabile. Dar pârâta nu numai că nu invocă vătămarea, dar nici nu invocă neefectuarea concilierii prealabile pentru a paraliza acţiunea reclamantei, excepţia fiind invocată din oficiu de către instanţă.

În condiţiile arătate şi având în vedere demersurile ambelor părţi, ar fi excesiv de rigidă o interpretare în sensul că nu s-a realizat încercarea de conciliere prevăzută de art. 720^1 C. proc. civ. pentru a se putea promova acţiunea (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 348/2005, în Jurisprudenţa Secţiei comerciale pe 2005, p. 207);

2) La cererea de chemare în judecată s-au anexat copia cererii de conciliere directă şi confirmarea de primire, iar, după expirarea termenului de 30 zile cererea de chemare în judecată a fost înregistrată şi pusă pe rol.

în atare situaţie, instanţa în mod greşit a ridicat din oficiu, la al 4-lea termen de judecată, excepţia prematurităţii acţiunii pentru vicii constatate în derularea procedurii concilierii directe, pe care, de altfel, numai partea prejudiciată poate să le invoce (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 2307/2003, în B.J. - Bază de date);

Notă: Din practica instanţelor rezultă inexistenţa unei unităţi de opinii, sub cel puţin două aspecte legate de aplicarea dispoziţiilor art. 720^1 C. proc. civ., şi anume:

a) dacă necesitatea parcurgerii procedurii concilierii directe este prevăzută printr-o normă de ordine publică;

b) dacă neîndeplinirea acestei proceduri atrage sancţiunea respingerii acţiunii ca prematură ori ca inadmisibilă.

Referitor la primul aspect, considerăm ca fiind de ordine publică dispoziţiile art. 720^1, însă numai în ce priveşte obligativitatea parcurgerii procedurii, nu şi în privinţa condiţiilor de formă privitoare la îndeplinirea acesteia.

Aceasta doarece scopul edictării normei în discuţie depăşeşte interesele private ale părţilor, vizând şi interesul general, acela al degrevării instanţelor prin soluţionarea amiabilă a diferendelor dintre comercianţi sau, cel puţin, al asigurării unei celerităţi sporite în judecarea unor astfel de litigii, prin cunoaşterea prealabilă şi reciprocă a pretenţiilor, dovezilor şi apărărilor părţilor potrivnice.

Cu privire la cel de-al doilea aspect, este evident că sancţiunea nerespectării procedurii concilierii, care este o procedură prealabilă introducerii cererii de chemare în judecată, este cea a respingerii acţiunii ca inadmisibilă, şi nu ca prematură, având în vedere dispoziţiile art. 109 alin. (2)C. proc. civ. în acest sens.

3. Scopul concilierii. Momentul la care trebuie efectuată. Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului, reţinând că acesta nu a efectuat procedura concilierii directe înainte de formularea cererii de chemare în judecată, aceasta fiind efectuată ulterior, în cursul procesului.

Această excepţie a fost invocată de pârâtă încă înainte de efectuarea ei, dar nu a fost soluţionată de instanţă în şedinţa când a fost invocată, respectiv 2 iunie 2003.

în şedinţa din 16 septembrie 2003 părţile au depus concilierea efectuată,
din care rezultă că s-au întrunit şi au discutat pe larg obiectul litigiului dedus judecăţii, fără a se ajunge la un consens, motiv pentru care excepţia invocată nu a mai fost susţinută de societatea de asigurări.

Având în vedere scopul şi finalitatea acestei concilieri se reţine că, din moment ce la data soluţionării cauzei pe excepţia lipsei procedurii concilierii prealabile aceasta era efectuată, din rezultatul depus la dosar rezultând că procesul era inevitabil între părţi, excepţia nu mai era fondată.

Drept urmare, instanţa de recurs a dispus admiterea recursului şi casarea sentinţei cu trimitere pentru o nouă judecare la aceeaşi instanţă de fond (C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 22/02005, în C.P.J. 2005, p. 83);

4. Lipsa procedurii. Sancţiune. în

lipsa dovezii că pârâta a primit adresa prin care a fost convocată în vederea concilierii nu se poate considera că reclamanta şi-a îndeplinit obligaţia de a comunica în scris celeilalte părţi pretenţiile sale şi temeiul lor legal, precum şi toate actele doveditoare pe care se sprijină, potrivit dispoziţiilor art. 720^1 C. proc. civ.

Astfel fiind, nerespectarea obligaţiei privind efectuarea concilierii este sancţionată de art. 109 alin. (2) C. proc. civ. cu respingerea cererii ca inadmisibilă (C.A. Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 100/2005, în B.J. 2005, p. 302);

5. Nerespectarea termenului convocării. Prezentarea reprezentanţilor pârâtei la conciliere ca urmare a convocării primite şi semnarea de către aceştia a procesului-verbal încheiat cu acea ocazie, fără a formula obiecţiuni cu privire la data fixată pentru conciliere, acoperă nerespectarea de către reclamantă a intervalului de timp, prevăzut de art. 720^1 C. proc. civ. pentru convocarea concilierii (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 828/2005, în Jurisprudenţa Secţiei comerciale pe 2005, p. 209);

6. Locul convocării. Schimbarea sediului. în condiţiileîn care reclamanta a efectuat convocarea la adresa comunicată de către Oficiul Registrului Comerţu-lui, tribunalul apreciază că au fost respectate dispoziţiile art 720^1 C. proc. civ., întrucât doar menţiunile înscrise în registrul comerţului se bucură de opozabilitate faţă de terţi.

Chiar dacă pârâta nu ar mai avea sediul la această adresă, nu se poate reţine neîndeplinirea dispoziţiilor art. 720^1 C. proc. civ., întrucât, prin neîndeplinirea obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului a menţiunii privind schimbarea sediului, terţii nu au altă posibilitate de a lua cunoştinţă de această situaţie, o schimbare de sediu neînregistrată în registrul comerţului nefiind opozabilă terţilor (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 453/R/2004, nepublicată);
7. Transmiterea notificării. Scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

Art. 720’ alin. (2) C. proc. civ. indică, în mod clar, partea care trebuie să ia iniţiativa concilierii directe şi modalităţile de comunicare a pretenţiilor acesteia către partea adversă, menite să asigure trimiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia, aşa încât, prin transmiterea notificării pentru conciliere directă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cauză s-au îndeplinit cerinţele acestui text legal (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3091/2005);

8. Transmiterea notificării prin executor judecătoresc. în cauză s-a trimis prin executorul judecătoresc o somaţie prin care se cer despăgubiri, însă aceasta nu îndeplinea procedura prealabilă de conciliere, prevăzută în art. 720^1 C. proc. civ.

Reclamanta a încercat să acopere, după pronunţarea sentinţei de fond, procedura concilierii directe, depunând o notificare adresată pârâtului, însă nu rezultă că acest act a fost expediat şi că-i priveşte pe toţi pârâţii, neputând a fi reţinută îndeplinirea cerinţelor procedurii concilierii directe.

în consecinţă, instanţele au reţinut că în cauză nu a fost realizată procedura concilierii directe, respingând acţiunea ca prematur introdusă (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 842/2006).

9. Dovada îndeplinirii procedurii.

Având în vedere caracterul patrimonial al cererii deduse judecăţii, dispoziţiile art. 720^1 C. proc. civ., care consacră o procedură prealabilă de conciliere directă pentru „procesele şi cererile în materie comercială evaluabile în bani" realizată în condiţiile imperativ stabilite de acest text legal, şi faptul că reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, nu a făcut dovada îndeplinirii parcursului acestei proceduri, respectiv: dovada încercării soluţionării litigiului prin conciliere directă, dovada convocării părţii adverse, în acest scop, la o dată certă; dovada că s-au comunicat acesteia pretenţiile, temeiul lor legal şi actele doveditoare; precum şi faptul că nu a anexat cererii de chemare în judecată rezultatul concilierii sau dovada că de la data convocării au trecut 30 de zile, se constată că instanţa de control judiciar, confirmând soluţia primei instanţe, a dat o corectă interpretare precitatului text legal, în lipsa evocatelor dovezi apreciind, cu justeţe, că înscrisurile şi expertiza invocate în justificarea îndeplinirii procedurii de conciliere în cauză nu fac dovada valabilă în acest sens (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3971/2006);

10. Litigiu evaluabil în bani. Mai multe capete de cerere. Art. 720^1 C. proc. civ. impune încercarea soluţionării litigiului prin conciliere directă doar în procesele
şi cererile în materie comercială evaluabile în bani. Neobservând că mai există două capete de cerere, neevaluabile în bani, în mod greşit instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii pentru întreaga cerere (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 265/R/2004, nepublicată);

11. Cerere reconvenţională. Apelanta ar fi trebuit să urmeze procedura prealabilă prevăzută de art. 720^1 C. proc. civ., iar faptul că cererea sa a avut caracter reconvenţional nu face să devină incidente, în mod automat, prevederile art. 7205alin. (1)C. proc. civ., căci pretenţiile părţilor nu derivă din acelaşi raport juridic. Aşa fiind, cum apelanta nu a îndeplinit cerinţa naşterii dreptului la acţiune (procedura prealabilă prevăzută de art. 720^1 C. proc. civ.), în mod legal, prima instanţă a admis excepţia prematurităţii pe cel de-al doilea capăt de cerere, prin încheierea de la 9 decembrie 2003 şi a respins acest capăt de cerere, ca prematur formulat, prin sentinţa apelată (C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 69/2005, în C.P.J.Com. pe 2005, p. 211. Decizia Curţii de Apel Bucureşti a rămas irevocabilă prin respingerea recursului, ca nefondat, prin decizia I.C.C.J., Secţia comercială, nr. 5146/2005);

12. Efectele concilierii asupra prescripţiei dreptului la acţiune.

1) Cursul prescripţiei se întrerupe doar în situaţiile strict şi limitativ prevăzute de Decretul nr. 167/1958, între care nu se regăseşte îndeplinirea procedurii concilierii directe (Trib. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, sentinţa nr. 232/2005, nepublicată);

2) Concilierea prealabilă prevăzută de art. 720^1 C. proc. civ., în accepţiunea pe care legiuitorul a vrut să i-o dea, are ca finalitate lămurirea, clarificarea unei situaţii conflictuale ivite în derularea unor raporturi comerciale.

Rezolvarea unor atare situaţii implică de cele mai multe ori recunoaşteri totale sau parţiale a pretenţiilor în discuţie, împrejurare în raport de care capacitatea participanţilor la conciliere de a face acte de dispoziţie este prezumată.

Potrivit celor consemnate în proce-sul-verbal de conciliere, din partea pârâtei a participat directorul general al societăţii, reprezentant legal al acesteia în condiţiile art. 35 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice. în consecinţă, recunoaşterea făcută de reprezentantul legal al pârâtei numai cu privire la sumele datorate cu titlu de redevenţă are efect întrerupător de prescripţie (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 4556/2005, în B.J. - Bază de date);

3) în Capitolul XIV „Dispoziţii privind soluţionarea litigiilor în materie comercială" din Codul de procedură civilă nu există nicio reglementare expresă care să permită concluzia că există o regulă specială de determinare a începutului prescripţiei extinctive care, din punct de vedere obiectiv, se plasează după momentul îndeplinirii procedurii concilierii prealabile. Prin urmare instanţa de apel, sintetic, a reţinut corect că procedura prevăzută de art. 7201 C. proc. civ. privind concilierea prealabilă trebuie îndeplinită înăuntrul termenului de prescripţie (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 5256/2005, în B.J. - Bază de date);

13. Somaţia de plată.

1) Raţiunea concilierii prealabile prevăzute de art. 720^1 C. proc. civ. este aceea de a simplifica şi degreva judecăţile având ca obiect pretenţii de natură bănească, pretenţii ce pot fi soluţionate pe cale amiabilă şi într-un termen scurt. Această raţiune este practic realizată şi atunci când încercarea de conciliere a reclamantei cu cealaltă parte a avut loc în cadrul unei alte proceduri, cum este cea a somaţiei de plată, sau când procedura concilierii a fost îndeplinită după introducerea cererii de chemare în judecată, deoarece esenţial este ca părţile, prin voinţa lor, exprimată neechivoc, să stăruie pentru a rezolva litigiul (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3184 din 30 septembrie 2004, în B.J. - Bază de date);

2) Procedura somaţiei de plată constituie o procedură specială, simplificată şi rapidă de recuperare a creanţelor certe, lichide şi exigibile, reglementată prin O.G. nr. 5/2000, necondiţionată de existenţa concilierii directe, care ar fi contrară scopului urmărit de legiuitor (C.A. Calaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, decizia nr. 319/2002);

3) Procedura specială a somaţiei de plată este derogatorie de la dreptul comun. Aşa fiind, în cadrul acestei proceduri speciale nu sunt incidente dispoziţiile art. 720^1 C. proc. civ., nefiind necesară efectuarea concilierii directe prealabile, datorită caracterului necontencios al acesteia (C.A. Bucureşti, secţia a Vl-a comercială, decizia nr. 1744/2002);

4) Cum procedura prevăzută de art. 720^1 C. proc. civ. este o procedură prealabilă obligatorie, iar, potrivit art. 109 alin. (2) C. proc. civ., în cazurile anume prevăzute de lege sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea procedurii prealabile în condiţiile prevăzute de acea lege, şi cum reclamanta, prin înscrisurile depuse la dosar, nu a făcut dovada că a îndeplinit cerinţele parcursului evocatei proceduri - respectiv: că a încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă; că a convocat partea adversă, stabilind în acest scop o dată certă; că a comunicat acesteia pretenţiile sale, temeiul lor legal şi actele doveditoare - şi nici nu a anexat cererii de chemareîn judecată rezultatul
concilierii sau dovada că de la data primirii convocării au trecut 30 de zile, se constată că instanţa de apel, considerând că dovada exercitării procedurii somaţiei de plată este suficientă pentru realizarea acestor cerinţe, a interpretat şi aplicat greşit prevederile imperative ale art. 720^1, diferite, prin regim juridic şi finalitate, de cele ale O.G. nr. 5/2001 (I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3451/2006, opinia majoritară);

Având în vedere că, anterior introducerii cererii în procedura de drept comun, au fost soluţionate, cu citarea şi participarea debitoarei-pârâte - care şi-a formulat apărări - două cereri ale reclamantei-creditoare pentru emiterea somaţiei de plată având acelaşi obiect ca şi prezenta cerere, fiind respinse de instanţe, instanţa de apel, în mod legal şi temeinic, a apreciat că procedura somaţiei de plată desfăşurată răspunde finalităţii pentru care au fost edictate dispoziţiile art. 720^1 şi că o nouă conciliere ar fi fost superfluă şi lipsită de orice finalitate practică.

în cazul în care creditorul introduce o cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun în materie comercială, după ce s-a epuizat procedura somaţiei de plată (mai precis când aceasta s-a desfăşurat cu prezenţa sau, cel puţin, legala citare a debitorului, iar, potrivit art. 7 al O.G. nr. 5/2001, cererea creditorului în somaţie de plată a fost respinsă sau admisă numai în parte) nu se mai impune să se efectueze încercarea de conciliere directă prealabilă cu debitorul său, scopul acestei încercări fiind deja atins. Aceasta rezultă din interpretarea teleologică a prevederilor art. 720^1 C. proc. civ., respectiv având în vedere scopul de a degreva instanţele de judecată prin încercarea de soluţionare amiabilă a diferendelor dintre comercianţi anterior sesizării instanţei şi cel de a asigura celeritatea soluţionării litigiilor ce nu au putut fi evitate, prin cunoaşterea de către pârât, anterior sesizării instanţei, a pretenţiilor reclamantului, a temeiului lor legal şi a tuturor actelor doveditoare pe care se sprijină acestea.

Mai mult, scopul urmărit de legiuitor prin edictarea prevederilor art. 720^1 C. proc. civ. este realizat, pe deplin, în procedura somaţiei de plată, nu numai prin cunoaşterea pretenţiilor, a temeiului legal şi a actelor doveditoare, precum şi a poziţiei - exprese sau tacite - a debito-rului faţă de acestea, ci, chiar mai mult decât în încercarea de conciliere doar dintre părţi, prin stăruinţa judecătorului somaţiei de plată faţă de debitor în efectuarea plăţii sumei datorate de el ori pentru înţelegerea părţilor asupra modalităţilor de plată, aşa cum prevede art. 4 alin. (3) din O.G. nr. 5/2001 (opinia minoritară la decizia rezumată mai sus - I.C.C.J., secţia comercială, decizia nr. 3451/2006);

14. Litigiu în materia proprietăţii intelectuale. Litigiul de faţă este un litigiu
în materia proprietăţii intelectuale, prin care reclamanta tinde la apărarea unui drept de autor prevăzut de Legea nr. 8/1996.

Aşa cum corect a reţinut instanţa de apel, simplul fapt că pârâta are calitate de societate comercială nu conferă natură comercială litigiului şi, prin urmare, nu sunt aplicabile în speţă, dispoziţiile art. 720^1 C. proc. civ.

Fără a contesta natura litigiului, reţinută de instanţa de apel, recurenta consideră că lipsa convocării la conciliere în temeiul art. 720^1 C. proc. civ. reprezintă un fine de neprimire al cererii de chemare în judecată, această susţinere fiind lipsită de suport legal (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 4929/2006).

15. Acţiune arbitrală. în ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii arbitrale, procedura concilierii reglementată în art. 720^1 C. proc. civ. şi care nu se identifică cu obligaţia pe care şi-o asumă părţile, de a se rezolva un litigiu pe cale amiabilă, este incidenţă numai justiţiei statale, fiind incompatibilă cu justiţia privată pentru a cărei activare este suficientă clauza compromisorie, ca în cazul dat (I.C.C.J., secţia civilă şi de proprietate intelectuală, decizia nr. 747/2006, în B.J. - Bază de date).

II. Constituţionalitate

16. Accesul liber la justiţie. Dispoziţiile art. 720^1 C. proc. civ. sunt constituţionale în raport de prevederile art. 21 din Legea fundamentală. Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmărit restrân-gerea accesului liber la justiţie de care, în mod evident, cel interesat beneficiază în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării dreptului constituţional prevăzut de art. 21, prevenindu-se astfel abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte părţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora, „în cazurile anume prevăzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege [... ]". De altfel, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite.

Mai trebuie menţionat că, din ansamblul reglementării, rezultă că, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmărit să transpună în practică principiul celerităţii soluţionării litigiilor dintre părţi - mai pregnant în materie comercială - şi să degreveze activitatea instanţelor de judecată. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedură extrajudiciară care să ofere părţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fără implicarea autorităţii judecătoreşti competente. Faţă de aceste raţiuni majore, condiţionarea sesizării instanţei de parcurgerea procedurii de conciliere cu partea potrivnică nu poate fi calificată ca o îngrădire a accesului liber la justiţie, în accepţiunea prohibită de prevederile constituţionale de referinţă, atâta timp cât partea interesată poate sesiza instanţa judecătorească cu cererea de chemare în judecată.

Curtea a mai reţinut că dispoziţiile art. 21 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", nu sunt incidente în cauză, întrucât textul de lege criticat reglementează procedura prealabilă de conciliere în procesele şi cererile în materie comercială (C.C., Decizia nr. 473/2005, M. Of. nr. 992 din 9 noiembrie 2005. în acelaşi sens: Decizia nr. 596/2005, M. Of. nr. 1049 din 25 noiembrie 2005; Decizia nr. 361/2006, M. Of. nr. 461 din 29 mai 2006;Decizia nr. 527/2006, M. Of. nr. 664 din 2 august 2006; Decizia nr. 714/2006, M. Of. nr. 990 din 12 decembrie 2006; Decizia nr. 878/2006, M. Of. nr. 40 din 18 ianuarie 2007);

17. Egalitatea în faţa legii. Accesul liber la justiţie. Dreptul la apărare. Dreptul la un proces echitabil.

1) în motivarea excepţiei, autorii acesteia deduc neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 720^1 C. proc. civ., constând în îngrădirea accesului liber la justiţie, şi din interpretarea şi aplicarea textului de lege supus controlului, în situaţia în care reclamantul, considerând că litigiul are natură juridică civilă, sesizează direct instanţa, care, analizând situaţia de fapt, califică acţiunea drept litigiu comercial şi o respinge ca fiind prematur introdusă, întrucât nu s-a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile de conciliere.

Cu privire la această critică de neconstituţionalitate, Curtea a reţinut că sfera litigiilor comerciale este reglementată potrivit criteriilor stabilite prin art. 3-6 C. com., referitoare la faptele de comerţ. Acestea sunt fie obiective, datorită naturii lor juridice sau pentru motive de ordine publică, fiind calificate ca atare prin lege, fie subiective, în considerarea calităţii de comerciant a persoanei care le săvârşeşte.

Curtea a apreciat că stabilirea naturii juridice a cererii de chemare în judecată are la bază criteriile stabilite prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, acestea furnizând premisa intrinsecă la care face trimitere art. 720^1 C. proc. civ., o eventuală imprecizie sau lipsă de rigoare a lor, de natură să antreneze erori de calificare a naturii juridice a cauzei, neoferind temei criticii de neconstituţionalitatea reglementării legale deduse controlului. Or, este evident că actele juridice încheiate între persoane fizice şi Casa de Economii şi Consemnaţiuni, respectiv contractele de depozit, reprezintă, potrivit art. 3 pct. 11 din Codul comercial, atât fapte de comerţ obiective, dată fiind natura juridică a operaţiunilor bancare, cât şi subiective, potrivit art. 4 din acelaşi cod, datorită calităţii de comerciant a persoanei juridice ce desfăşoară astfel de operaţiuni.

Aşa fiind, împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării lor, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans.

Faţă de cele arătate, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 720^1 C. proc. civ. sunt în concordanţă cu prevederile constituţionale privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare sau cele referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, precum şi cu reglemenţările internaţionale cuprinse în art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţi lor fundamentale, privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil (C.C., Decizia nr. 361/2006, M. Of. nr. 461 din 29 mai 2006);

2) Sub incidenţa procedurii de soluţionare a litigiilor comerciale intră nu numai litigiile comerciale propriu-zise, ci şi cele asimilate lor prin dispoziţiile art. 720^1° C. proc. civ. Potrivit acestui text, litigiile privind desfăşurarea activităţii în scopul privatizării prin înstrăinare de bunuri ori alte valori din patrimoniul societăţilor comerciale sau al altor persoane juridice cu capital de stat, precum şi litigiile privind drepturile şi obligaţiile contractate în cadrul acestei activităţi se soluţionează de către instanţele care au competenţa de judecată a proceselor şi cererilor în materie comercială, potrivit dispoziţiilor procedurale aplicabile în această materie.

Curtea a apreciat că stabilirea naturii juridice a cererii de chemare în judecată are la bază criteriile stabilite prin dispoziţiile legale menţionate mai sus, acestea furnizând premisa intrinsecă la care face trimitere art. 720^1 C. proc. civ., o even-
tuală imprecizie sau lipsă de rigoare a lor, de natură să antreneze erori de calificare a naturii juridice a cauzei, neoferind temei criticii de neconstituţionalitatea reglementării legale deduse controlului.

De altfel, o eventuală calificare eronată a naturii juridice a cauzei deduse judecăţii constituie un risc a cărui transpunere în realitate este în exclusivitate imputabilă reclamantului, care nu a înţeles să-şi asigure o asistenţă juridică de calitate, deşi, potrivit art. 720^2 C. proc. civ., „în procesele şi cererile în materie comercială părţile sau reprezentanţii lor pot fi asistaţi de experţi ori de alţi specialişti".

Aşa fiind, împrejurarea că persoana interesată, deşi cunoştea sau ar fi trebuit să cunoască dispoziţiile legale referitoare la soluţionarea litigiilor în materie comercială, ca şi consecinţele juridice ale nerespectării lor, nu s-a conformat exigenţei legale, invocând, de fapt, propria sa culpă, lipseşte de îndreptăţire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditor propriam turpitudinem allegans (C.C., Decizia nr. 335/2004, M. Of. nr. 955 din 19 octombrie 2004. în acelaşi sens: Decizia nr. 441/2005, M. Of. nr. 931 din 19 octombrie 2005).

Răspunde