Art. 128 Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor Folosirea interpreţilor MIJLOACELE DE PROBĂ

Art. 128

Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor

Când una dintre părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, organul de urmărire penală sau instanţa de judecată îi asigură în mod gratuit folosirea unui interpret. Interpretul poate fi desemnat sau ales de părţi; în acest din urmă caz, el trebuie să fie un interpret autorizat, potrivit legii.

Dispoziţiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător şi în cazul când unele dintre înscrisurile aflate în dosarul cauzei sau prezentate în instanţă sunt redactate într-o altă limbă decât cea română.

Dispoziţiile art. 83, 84 şi 85 se aplică în mod corespunzător şi interpretului.

Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;

Comentarii despre Art. 128 Cazurile şi procedura de folosire a interpreţilor Folosirea interpreţilor MIJLOACELE DE PROBĂ

sabina 22.04.2013

JURISPRUDENŢĂ FOLOSIREA INTERPREŢILOR

a. Potrivit art. 128 C. proc. pen., când una din părţi sau o altă persoană care urmează să fie ascultată nu

cunoaşte limba română ori nu se poate exprima, iar organul de urmărire penală sau instanţa de judecată nu are posibilitatea de a se înţelege cu aceasta, îi asigură folosirea unui interpret.

în speţă, inculpatul - cetăţean turc, rezident în România din anul 1991-a declarat în faţa organului de urmărire penală şi a procurorului, că cunoaşte bine limba română, dar nu ştie să scrie şi că este de acord ca declaraţiile sale -pe care ulterior le-a semnat,

Citește mai mult

atât el cât şi apărătorul - să fie , consemnate de către anchetator.

în aceste condiţii, în mod greşit s-a apreciat de către prima instanţă - a cărei soluţie a fost menţinută în apel - că s-au încălcat dispoziţiile art. 128 C. proc. pen. şi s-a dispus, în baza art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei procurorului, pentru refacerea urmăririi penale cu asigurarea unui interpret.

b. Dar, chiar admiţând existenţa unei nulităţi, cauza nu trebuie restituită procurorului.

în principiu, odată constatată nulitatea - absolută sau relativă - a unor acte de urmărire penală, refacerea acestora nu incumbă (cu câteva excepţii limitativ determinate, printre care cazul în discuţie nu figurează) organului de urmărire care îl efectuase anterior cu aplicarea greşită a legii, ci instanţei de judecată.

Această soluţie decurge din principiul competenţei generale a instanţelor de judecată şi din dreptul de cenzură al acestora, care impun concluzia că, din moment ce instanţa este competentă să stabilească nulitatea unor acte efectuate în cursul urmăririi penale, trebuie să i se recunoască şi competenţa de a proceda la refacerea acelor acte; nu numai că între actele de urmărire penală şi cele efectuate de instanţă nu există deosebiri de conţinut şi finalitate, dar actele făcute în faţa instanţei beneficiază şi de unele garanţii suplimentare faţă de cele existente în faza urmăririi penale.

Pe de altă parte, din faptul că legea arată în mod expres cazurile în care instanţa se poate dezinvesti pentru a trimite cauza la parchet (art. 330, 332, 333 C. proc. pen.), se deduce per a contrario, că în alte cazuri decât acestea o asemenea dezinvestire nu poate avea loc şi că, deci, în speţă - dacă ar fi existat nulitate - refacerea actelor nule era de competenţa instanţei de judecată.

C. Apel Bucureşti, s. a Il-a pen., dec. nr. 667/1997

Răspunde