Art. 179 Înmânarea citaţiei altor persoane CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE

Capitolul II
CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE

Art. 179

Înmânarea citaţiei altor persoane

Dacă persoana citată nu se află acasă, agentul înmânează citaţia soţului, unei rude sau oricărei persoane care locuieşte cu ea, ori care în mod obişnuit îi primeşte corespondenţa. Citaţia nu poate fi înmânată unui minor sub 14 ani sau unei persoane lipsite de uzul raţiunii.

Dacă persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, în lipsa persoanelor arătate în alin. 1, citaţia se predă administratorului, portarului ori celui care în mod obişnuit îl înlocuieşte.

Persoana care primeşte citaţia semnează dovada de primire, iar agentul, certificând identitatea şi semnătura, încheie proces-verbal. Dacă aceasta nu voieşte sau nu poate semna dovada de primire, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei, încheind proces-verbal.

În lipsa persoanelor arătate în alin. 1 şi 2, agentul este obligat să se intereseze când poate găsi persoana citată pentru a-i înmâna citaţia. Când nici pe această cale nu se poate ajunge la înmânare, agentul afişează citaţia pe uşa locuinţei persoanei citate, încheind proces-verbal.

În cazul când persoana citată locuieşte într-un imobil cu mai multe apartamente sau într-un hotel, dacă în citaţie nu s-a indicat apartamentul ori camera în care locuieşte, agentul este obligat să facă investigaţii pentru a afla aceasta. Dacă investigaţiile au rămas fără rezultat, agentul afişează citaţia pe uşa principală a clădirii, încheind proces-verbal şi făcând menţiune despre împrejurările care au făcut imposibilă înmânarea citaţiei.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 179 Înmânarea citaţiei altor persoane CITAREA, COMUNICAREA ACTELOR PROCEDURALE, MANDATUL DE ADUCERE




valentina 12.06.2012
înmânarea citaţiei unei rude a celui citat.

Procedura de citare la judecarea cererii de revizuire este legal îndeplinită, dacă revizuientul a fost citat la adresa indicată de acesta judiciară în cererea de revizuire, iar citaţia a fost înmânată mamei sale, care a semnat documentul de primire a citaţiei (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 2828 din 5 mai 2005)
Răspunde