Art. 250 Prezentarea materialului Procedura prezentării materialului de urmărire penală EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE
Comentarii |
|
EFECTUAREA URMĂRIRII PENALE
Secţiunea VI
Procedura prezentării materialului de urmărire penală
Art. 250
Prezentarea materialului
După punerea în mişcare a acţiunii penale, dacă au fost efectuate toate actele de urmărire necesare, organul de cercetare penală cheamă pe inculpat în faţa sa şi:
a) îi pune în vedere că are dreptul de a lua cunoştinţă de materialul de urmărire penală, arătându-i şi încadrarea juridică a faptei săvârşite;
b) îi asigură posibilitatea de a lua de îndată cunoştinţă de material. Dacă inculpatul nu poate să citească, organul de cercetare penală îi citeşte materialul;
c) îl întreabă, după ce a luat cunoştinţă de materialul de urmărire penală, dacă are de formulat cereri noi sau dacă voieşte să facă declaraţii suplimentare.
Art. 251
Procesul-verbal de prezentare a materialului
Despre aducerea la îndeplinire a dispoziţiilor prevăzute în art. 250 organul de cercetare penală întocmeşte proces-verbal, în care consemnează şi declaraţiile, cererile şi răspunsurile inculpatului.
← Art. 249 Cazurile şi procedura scoaterii de sub urmărire... | Art. 252 Cereri noi formulate de inculpat Procedura prezentării... → |
---|
Nerespectarea dispoziţiilor art. 91 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. cu ocazia întocmirii procesului-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, constând în omisiunea organului de urmărire penală de a data acest proces-verbal, se sancţionează cu nulitatea relativă, în condiţiile art. 197 alin. (1) şi (4) C. proc. pen. (Trib. Piteşti, s. pen., decizia nr. 898 din 10 octombrie 2005)
Prezentarea materialului de urmărire penală nu este efectuată cu respectarea condiţiilor prevăzute în art. 250 şi urm. C. proc. pen., dacă procedura a fost întreruptă prin introducerea unei cereri de recuzare a procurorului competent să o efectueze (I.C.C.J., s. peri., decizia nr. 6826 din 22 noiembrie 2006)