Art. 386 Cazurile de contestaţie în anulare Contestaţia în anulare CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
| Comentarii |
|
CĂILE EXTRAORDINARE DE ATAC
Secţiunea I
Contestaţia în anulare
Art. 386
Cazurile de contestaţie în anulare
Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestaţie în anulare în următoarele cazuri:
a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare;
c) când instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. 1 lit. f)-i1), cu privire la care existau probe în dosar;
d) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.
e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. 11 ori art. 385 16 alin. 1.
Codul de procedură penală actualizat prin:Legea 356/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum şi pentru modificarea altor legi din 21 iulie 2006, Monitorul Oficial 677/2006;
Legea 281/2003 - privind modificarea şi completarea Codului de procedură penală şi a unor legi speciale din 24 iunie 2003, Monitorul Oficial 468/2003;
| ← Art. 385 Limitele rejudecării Apelul CĂILE DE ATAC ORDINARE | Art. 387 Cererea de contestaţie Contestaţia în anulare CĂILE... → |
|---|
Din cuprinsul art. 386 C. proc. pen. rezultă că se poate folosi calea de atac a contestaţiei în anulare numai împotriva unei decizii a instanţei de recurs în care partea este implicată în calitate de recurent sau intimat. Or, în speţă, contestaţia în anulare fiind îndreptată împotriva unei decizii pronunţată tot în contestaţie în anulare, rezultă că în
Citește mai mult
decizia atacată partea vătămată a avut calitatea de contestator, nu de recurent şi că, aşa fiind, contestaţia în anulare de faţă este inadmisibilă.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1235/1998
C. Ape! Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 1086/1998
Notă: Practica judiciară este în mod constant în
Citește mai mult
sensul că dacă inculpatul a indicat pe lângă domiciliul stabil, şi o altă adresă, unde locuieşte ca flotant, potrivit art. 177 C. proc. pen., instanţa este obligată să-l citeze la ambele adrese (v.: TS, sp., dec. nr. 1209/1970, R. 1, p. 68; TS, sp. dec. nr. 968/1971, CD, p. 458; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 599/1993. Culegere IV, p. 51; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 114/1992, Culegere III, p. 43; Tm. Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1035/1991, Culegere II, p. 45. Este de la sine înţeles că dacă domiciliul stabil al inculpatului este în străinătate, instanţa trebuie să-l citeze prin scrisoare recomandată, conform art. 177 alin. 9 C. proc. pen., urmând ca recipisa de predare a scrisorii să ţină loc de dovadă a îndeplinirii procedurii de citare.Expresia folosită de lege - "nu s-a pronunţat" - semnifică omisiunea instanţei de recurs de a da răspuns unui motiv de casare sau unei cereri formulate în cursul dezbaterilor care, dacă ar fi fost primite, ar fi dus la încetarea procesului penal.
în cazul în care instanţa de recurs s-a pronunţat asupra motivului de recurs sau asupra
Citește mai mult
cererii respective, în sensul că acestea nu sunt întemeiate - chiar dacă la dosar existau acte ori date în susţinerea lor -, contestaţia în anulare nu poate fi admisă, eventuala greşeală a instanţei de recurs urmând a fi înlăturată pe calea recursului în anulare.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 999/1998
Contestaţia nu este întemeiată atâta vreme cât la termenul când s-a judecat cauza, în recurs, inculpaţii - care cunoşteau termenul - au fost reprezentaţi de avocatul lor.
Mai mult, ei aveau posibilitatea să-l anunţe pe avocat că, la acea dată, vor fi absenţi din ţară şi, eventual, să solicite un nou termen, dacă ar fi socotit necesar.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 659/1998
Contestaţia fiind bazată pe dispoziţiile art. 386 lit. a C. proc. pen. -neîndeplinirea procedurii de citare pentru termenul când s-a judecat recursul -, potrivit art. 388 alin. 1 C. proc. pen, trebuia introdusă cel mai târziu în 10 zile de la începerea executării.
Cum în speţă titlul executor a fost emis la 18 decembrie 1997 iar contestatorul a luat cunoştinţă de executarea începută
Citește mai mult
împotriva sa la 25 februarie 1998, rezultă că contestaţia în anulare - introdusă Ia 16 aprilie 1998 - este tardivă şi va fi respinsă ca atare.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 552/1998
în speţă, însă, la soluţionarea recursului său inculpatul - în prezent contestator - a fost prezent personal şi asistat de avocat ales.
Este adevărat că, la termenul respectiv, partea
Citește mai mult
vătămată a lipsit şi că procedura de citare a acesteia nu a fost îndeplinită, însă prin aceasta inculpatului nu i s-a cauzat nici o vătămare, aşa că lipsa de procedură cu partea vătămată nu justifică admiterea, pe acest motiv, a contestaţiei în anulare, care va fi respinsă.C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 570/1998
Contra deciziei pronunţată de curte inculpatul a introdus contestaţie în anulare, bazată pe dispoziţiile art. 386 lit. a C. proc. pen., susţinând că, întrucât a fost pus în libertate (la 27 martie 1998) anterior judecării recursului (la 16 aprilie 1998) nu a fost citat şi, din această cauză, nu s-a putut
Citește mai mult
prezenta la instanţa de recurs.Este de principiu că persoana căreia legea îi recunoaşte în abstract accesul la o cale de atac pentru a se putea folosi de acest drept trebuie să aibă un interes direct de a folosi acea cale de atac; or, în speţă, inculpatul fiind pus în libertate anterior introducerii contestaţiei în anulare (la 4 mai 1998), este evident că el nu mai avea interes de a obţine anularea deciziei prin care fusese admis recursul declarat de parchet şi menţinută măsura arestării preventive.în această situaţie, lipseşte una din condiţiile de admisibilitate a oricărei căi de atac - indiferent dacă este ordinară sau extraordinară - şi anume pertinenţa (utilitatea) funcţională, aceasta neputând produce, în cazul concret, efectele pe care legea a înţeles să i le atribuie.
Aşadar, contestaţia în anulare va fi respinsă ca inadmisibilă.
C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 460/1998
în consecinţă, contestaţia în anulare, bazată pe dispoziţiile art. 386 lit. a C. proc. pen., este nefondată şi urmează a fi respinsă.
C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 211/1998
Contra deciziei tribunalului inculpatul a introdus contestaţie în anulare bazată pe dispoziţiile art. 386 lit. b C. proc. pen, dar aceasta a fost respinsă.
Decizia prin care tribunalul a respins contestaţia în anulare a fost atacată cu apel de către inculpat; apelul său
Citește mai mult
este, însă, inadmisibil şi va fi respins ca atare.Cum,contestaţia în anulare pentru cazurile prevăzute în art. 386 lit. a-c C. proc. pen. se îndreaptă împotriva deciziei instanţei de recurs, aceasta nefiind susceptibilă de un alt recurs, nici decizia dată în contestaţia în anulare nu poate fi atacată cu recurs, fiind de principiu că o hotărâre dată într-o cale de atac extraordinară poate fi atacată printr-o cale de atac ordinară numai dacă şi hotărârea supusă contestaţiei era susceptibilă de o asemenea cale de atac.
Este inadmisibil, pentru aceleaşi consideraţii, şi apelul declarat împotriva deciziei de respingere a contestaţiei în anulare bazată pe prevederile art. 386 lit. a-c C. proc. pen, chiar dacă - aşa cum este cazul în speţă - în cuprinsul acestei decizii s-a menţionat, greşit, că aceasta poate fi atacată cu apel.
Este adevărat că în art. 392 alin. ultim C. proc. pen. se prevede că soluţia dată în contestaţie este supusă apelului, dar acest text are în vedere cazul prevăzut în art. 386 lit. d C. proc. pen. când hotărârea atacată a fost pronunţată în prima instanţă.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1460/1998
în speţă, inculpatul contestator a depus la dosar un certificat medical din care rezultă că, la data de 8 octombrie 1996 - când s-a dezbătut recursul şi s-a amânat pronunţarea pentru 18 octombrie 1996 - se afla internat în spitalul de boli infecţioase din Câmpina, fiind externat
Citește mai mult
la 15 octombrie 1996. Or, dacă cu acest certificat inculpatul a făcut dovada imposibilităţii de a se prezenta la judecarea recursului, el nu a dovedit îndeplinirea şi a celei de-a doua condiţii, imperativă şi cumulativă, referitoare la neputinţa de a înştiinţa cu privire la această împiedicare, deoarece, chiar bolnav, el putea - pe orice cale: telefonic, prin altă persoană, prin poştă - să aducă la cunoştinţa instanţei, în termen util, situaţia în care se află; el, însă, nu a făcut aceasta, ci numai după data la care s-a dezbătut recursul a expediat, prin poştă - la 11 octombrie 1996, după cum rezultă din ştampila de pe plic - o cerere de amânare.C. Apel Bucureşti, s. 11-a pen., dec. nr. 589/1996
NOTĂ. Este posibil, în fapt, ca atât imposibilitatea de prezentare la instanţă, cât şi imposibilitatea de a înştiinţa instanţa despre această împiedicare - condiţii cerute cumulativ de art. 386 alin. 1 lit. b) C. proc. pen. - să aibă o cauză comună. O asemenea cauză comună poate fi, de exemplu, şi o boală grea, dacă aceasta a creat părţii o stare de cvasiin-conştienţă, care a pus-o în situaţia de a nu putea anunţa instanţei imposibilitatea de prezentare. în speţă, instanţa de recurs a respins contestaţia în anulare fără a se fi stabilit natura şi gravitatea bolii de care a suferit inculpatul.
Verificându-se dosarul în care s-a pronunţat decizia contestată, se constată că inculpatul a fost prezent în faţa curţii de apel la primele două termene de judecată (21 decembrie 1995 şi 25 ianuarie 1996), luând cunoştinţă de cel de-al treilea termen (7 martie 1996), când a
Citește mai mult
lipsit, dar s-a prezentat avocatul său ales.Cum inculpatul nu numai că nu a făcut dovada imposibilităţii de prezentare la termenul când s-a judecat cauza, în recurs, dar a şi fost reprezentat - în conformitate cu prevederile art. 174 alin. 1 lit. b) C. proc. pen. - de apărătorul său, contestaţia în anulare se priveşte ca nefondată şi se respinge ca atare.
C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 287/1996
Cum, în speţă, la judecarea recursului său, inculpatul a fost reprezentat de un apărător ales, el nu poate face contestaţie în anulare în baza art. 386 alin. 1 lit. b) C. proc. pen., chiar dacă - aşa cum susţine - în termenul când s-a judecat cauza, în lipsa sa, de către instanţa de recurs, a fost bolnav, aflându-se în imposibilitate de a se prezenta şi de a înştiinţa instanţa despre această împiedicare.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 161/1996
în cazul în care instanţa de recurs a soluţionat cauza, în lipsa inculpatului, fără a se fi conformat acestei obligaţii, decizia sa urmează a fi anulată pe calea contestaţiei în anulare, prevăzută în art. 386 alin. 1 lit. a) C. proc. pen.
C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 142/1996
Citește mai mult
învederează nefondată şi urmează a fi respinsă.C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 86/1996
Obligativitatea ascultării inculpatului este prevăzută de lege în mod cumulativ în sarcina primei instanţe şi a instanţei de apel, iar în cazul în care ascultarea inculpatului nu s-a efectuat fie de prima instanţă, fie de instanţa de apel, fie de ambele instanţe, obligaţia ascultării inculpatului îi revine instanţei de recurs, ceea ce rezultă din prevederea art. 385^14 alin. 1 ind. 1 C. proc. pen., conform cărora, cu ocazia judecării recursului, instanţa este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent,
Citește mai mult
potrivit dispoziţiilor cuprinse în Partea specială, Titlul II, Capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat la instanţele de fond şi apel; în aplicarea corectă a acestor prevederi, instanţa de recurs are sarcina de a asigura prezenţa inculpatului în faţa instanţei de recurs, precum şi de a asculta inculpatul. în cazul în care instanţa de recurs nu s-a conformat obligaţiei legale de ascultare a inculpatului atunci când fie inculpatul nu a fost ascultat la instanţa de fond şi de apel, în mod cumulativ [art. 385^14 alin. (T) C. proc. pen.], fie inculpatul nu a fost ascultat după ce instanţa de recurs a casat hotărârea atacată şi a reţinut cauza spre rejudecare [art. 385^16 alin. (1) C. proc. pen.], contestaţia în anulare introdusă în baza art. 386 lit. e) C. proc. pen. este întemeiată (C.A. Timişoara, s. pen., decizia nr. 264 din 15 martie 2007, în B.C.A. nr. 2/2007, p. 88-89)tată în art. 392 C. proc. pen., prevede ca soluţie desfiinţarea ultimei hotărâri sau a acelei părţi din ultima hotărâre cu privire la care există autoritate de lucru judecat, în cazul în care împotriva aceleiaşi persoane s-au pronunţat trei hotărâri definitive pentru
Citește mai mult
aceeaşi faptă, în vederea unei juste soluţionări a cauzei, instanţa trebuie să procedeze şi la desfiinţarea penultimei hotărâri definitive, altfel operaţiunea fiind lipsită de eficienţă, deoarece s-ar rămâne în prezenţa a două hotărâri definitive pronunţate pentru aceeaşi faptă (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 3181 din 10 iunie 2004)Citește mai mult
răspunderea penală (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 3339 din 27 mai 2005)Pentru admiterea contestaţiei în anulare întemeiate pe prevederile art. 386 lit. b) C. proc. pen., contestatorul trebuie să facă dovada atât a imposibilităţii de a se prezenta la instanţa de recurs, cât şi a imposibilităţii de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare (C.A. Piteşti, s. pen., decizia nr. 373/R din 2 septembrie 2004)