Art. 465 Infracţiunea flagrantă URMĂRIREA ŞI JUDECAREA UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE
Comentarii |
|
URMĂRIREA ŞI JUDECAREA UNOR INFRACŢIUNI FLAGRANTE
Art. 465
Infracţiunea flagrantă
Este flagrantă infracţiunea descoperită în momentul săvârşirii sau imediat după săvârşire.
Este de asemenea considerată flagrantă şi infracţiunea al cărei făptuitor, imediat după săvârşire, este urmărit de persoana vătămată, de martorii oculari sau de strigătul public, ori este surprins aproape de locul comiterii infracţiunii cu arme, instrumente sau orice alte obiecte de natură a-l presupune participant la infracţiune.
În cazurile de mai sus, orice persoană are dreptul să prindă pe făptuitor şi să-l conducă înaintea autorităţii.
← Art. 464 Contestaţia privitoare la amenzile judiciare... | Art. 466 Cazuri de aplicare a procedurii speciale URMĂRIREA... → |
---|
1. Procedura de urmărire şi de judecare a infracţiunilor flagrante. Procedura obişnuită. Legi speciale. Aplicabilitate. Prevederile art. 465 şi urm. C. proc. pen. privind cazurile în care trimiterea în judecată sau completarea cercetării penale ori judecata, neputând avea loc în termenele stabilite, se fac potrivit procedurii obişnuite, sunt aplicabile şi atunci când prin dispoziţiile unei legi speciale, cum sunt cele ale art. 40 din Legea nr. 535/2004, se stabileşte că procedura de urmărire penală şi de judecată pentru infracţiunile cuprinse în acea lege este cea prevăzută
Citește mai mult
pentru infracţiunile flagrante (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 6090 din 27 octombrie 2005, în J.S.P. 2005, p. 114-115).2. Dispoziţiile art. 40 din Legea nr. 535/2004 prevăd că procedura de urmărire şi de judecată în cazul infracţiunilor prevăzute în legea menţionată este cea reglementată pentru infracţiunile flagrante, însă această procedură nu se impune obligatoriu pentru organul judiciar, concluzie rezultată din art. 465 şi urm. C. proc. pen. Prin urmare, organul de urmărire penală poate să nu urmeze procedura reglementată în art. 465 şi urm. C. proc. pen., având în vedere complexitatea cauzei (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 4571 din 27 iulie 2005, www.scj.ro).
3. Urmărirea şi judecarea infracţiunilor de furt calificat prevăzute în art. 209 alin. (3) C. pen. potrivit procedurii stabilite în art. 467-479 C. proc. pen. nu sunt obligatorii, întrucât art. II' din Legea nr. 456/2001, în care se
prevedea că aceste infracţiuni se urmăresc şi se judecă potrivit procedurii prevăzute în art. 467-479 C. proc. pen., a fost abrogat prin Legea nr. 281/2003, care a modificat art. 466 C. proc. pen. referitor la cazurile de aplicare a procedurii speciale privind urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante (I.C.C.J., s. pen., decizia nr. 513 din 24 ianuarie 2005, în J.S.P. 2005, p. 184-186).