Acceptare
| Comentarii |
|
acceptare, (Dr. civil): 1. Act prin care o persoană îşi dă acordul la o ofertă legală care îi permite să se prevaleze, dacă este cazul, de o situaţie juridică (acceptarea succesiunii); 2. Manifestare de voinţă prin care o persoană îşi dă acordul la o ofertă de contract care îi este făcută. Acceptarea poate fi dată în formă scrisă, prin scrisoare, telegramă, telex, fax, e-mail; în formă verbală, (direct sau telefonic), uneori tacit, sau prin însăşi executarea contractului când ofertantul a cerut executarea imediată, fără necesitatea unui răspuns prealabil. 3. (Dr. comercial) a) Act prin care trasul se angajează în mod necondiţionat să plătească posesorului legitim al cambiei valoarea acesteia la data scadenţei. Acceptarea se scrie pe cambie, folosindu-se în mod obişnuit cuvântul „acceptat" sau orice altă expresie echivalentă, semnată de tras. Simpla semnătură a trasului, pusă pe faţa cambiei este socotită acceptare, b) Manifestare de voinţă prin care un debitor recunoaşte, semnând un efect de comerţ, că datorează unui creditor suma înscrisă pe efect şi se angajează astfel să o plătească.
acceptarea, constă în manifestarea voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în condiţiile stabilite în oferta ce i-a fost adresată în acest scop. La fel ca orice consimţământ dat pentru a produce efecte juridice, acceptarea trebuie să îndeplinească toate condiţiile de validitate prevăzute de lege pentru voinţa juridică în general. Ea este reglementată expres de art. 1196-1200 C. civ. Dacă nu este pretinsă o condiţie specială de formă, acceptarea trebuie să fie suficientă pentru considerarea contractului ca încheiat. Orice manifestare de voinţă care presupune altceva decât o acceptare necondiţionată a ofertei, nu are valoarea unei acceptări ci, cel mult a unei contraoferte.
Retragerea (retractarea) acceptării
Chiar şi acceptarea poate fi retrasă, în condiţiile art. 1199 noul cod civil Condiţia esenţială pentru ca retragerea acceptării să opereze este aceea ca ea să nu fi ajuns la destinatar sau să ajungă cel târziu concomitent cu acceptarea. După acest moment, nu se mai poate pune nici problema retractării şi, cu atât mai puţin, cea a revocării ofertei, deoarece, odată receptată acceptarea, contractul se consideră încheiat şi este deja guvernat de principiul forţei obligatorii (art. 1270 C. civ.).
Natura juridică a acceptării
Şi acceptarea, în concepţia legiuitorului, reprezintă un act juridic unilateral supus comunicării şi se încadrează în prevederile art. 1326 noul Cod Civil, producând efecte „din momentul în care comunicarea ajunge la destinatar, chiar dacă acesta nu a luat cunoştinţă de aceasta din motive care nu îi sunt imputabile”. întrucât, după momentul comunicării acceptării, aceasta oricum nu mai poate fi revocată, nu mai este necesar să facem apel la teoria angajamentului unilateral. Menţinerea acceptării, adică irevocabilitatea sa, se datorează deja principiilor efectelor contractului.
Comunicarea acceptării
Acceptarea trebuie făcută prin mijloace „cel puţin la fel de rapide ca cele folosite de ofertant, dacă din lege, din acordul părţilor, din practicile statornicite între acestea sau din alte asemenea împrejurări nu rezultă contrariul” [art. 1200 alin. (2) noul Cod Civil]. Pe de altă parte, este important să reţinem că acceptarea, întocmai ca şi oferta, produce efecte juridice numai din momentul ajungerii lor la destinatar, „chiar dacă acesta nu ia cunoştinţă de ele din motive care nu îi sunt imputabile” [art. 1200 alin. (1) noul Cod Civil].
acceptarea, este manifestarea voinţei juridice a unei persoane de a încheia un contract în condiţiile prevăzute în oferta ce i-a fost adresată îin acest scop.
Acceptarea trebuie adresată întotdeauna o fertantului şi nu poate fi decât pură şi simplă; formularea u nor rezerve, condiţii sau propuneri de modificare a clauzelor prevăzute în ofertă face ca răspunsul destinatarului să nu aibă caracterul unei acceptari, ci caracterul unei contraoferte.
Acceptarea poate îmbrăca, în principiu, orice formă; In contractele solemne, însă, acceptarea trebuie să se facă în forma anume prevăzută de lege. Ea trebuie să exprime voinţa neindoielnică de a încheia contractul în condiţiile prevăzute în ofertă. Acceptarea este, de regulă, expresă, dar poate fi şi tacită, dacă voinţa de a accepta oferta rezultă din acţiuni ori din atitudini concludente (de ex. începerea executării contractului propus prin ofertă,). Dacă oferta a fost adresată unei persoane determinate, numai aceasta poate face acceptarea; în cazul unei oferte adresate publicului în general, acceptarea poate fi făcută de oricine.
Acceptarea valabil făcută înainte ca oferta să fi fost revocată ori să fi devenit caducă are ca efect încheierea, în condiţiile prevăzute în ofertă, a contractului la care se referă.
Acceptarea intervenită ulterior este tardivă şi nu produce nici un efect ; dacă însă oferta a fost nejustificat revocată înainte de expirarea termenului expres sau tacit de acceptare, Acceptarea intervenită în limitele acestui termen îndreptăţeşte pe acceptant la repararea prejudiciilor ce i-au fost cauzate prin neincheierea contractului ca urmare a revocării abuzive a ofertei (de ex. cheltuielile făcute pentru examinarea şi acceptarea ofertei, pierderea posibilităţii de a fi acceptat o altă ofertă etc.).
acceptarea moştenirii (succesiunii), drept de opţiune prevăzut de lege pentru moştenitor cu privire la succesiune, pe care poate să o accepte sau să o refuze. Potrivit legii civile, moştenitorul poate delibera asupra acceptării în termen de un an de la deschiderea succesiunii, la împlinirea căruia, dreptul se prescrie.
acceptarea ofertei, este acceptarea care provine de la destinatarul ofertei, fiind tot un act unilateral de voinţă, la fel ca şi oferta. Acceptarea reprezintă cea de-a doua latură a consimţământului. Ca şi oferta, acceptarea trebuie să îndeplinească mai multe condiţii: a) să fie clară, să exprime voinţa de a încheia contractul; b) să fie pură şi simplă; c) să fie liberă (neviciată); d) să fie expresă (scrisă sau verbală) sau tacită.
