Amnistie

amnistie - act de clemenţă, acordat prin lege organică, în temeiul unor considerente social politice şi de politică penală, prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi alte consecinţe ale condamnării, pentru infracţiuni comise până la data apariţiei legii de aministie. ~ generală - este acordată pentru orice tip de infracţiune. ~ specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni. ~ necondiţionată (pură şi simplă) - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei. ~ condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii.

AMNISTIE, act al puterii de stat prin care se înlătură răspunderea penală, executarea pedepsei şi consecinţele condamnării pentru o infracţiune săvârşită. Amnistia poate fi generală -este acordată pentru orice tip de infracţiune; specială - se acordă numai pentru anumite infracţiuni; necondiţionată - nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei; condiţionată - este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii.

amnistie, act al organului suprem al puterii de stat prin care este înlăturată răspunderea penală şi, în unele cazuri, executarea pedepsei. Dacă a intervenit a., acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar cînd a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată (art. 10, lit. g, C.p.p.). în acest caz, în cursul urmăriririi penale procurorul, la cererea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune clasarea sau încetarea urmăririi penale, iar în cursul judecăţii instanţa pronunţă Încetarea procesului penal (art. 11, pct. 1, lit. a, cşi pct.2,lit. h, C.p.p.). în caz de amnistie, învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal. Dacă intervine după condamnare, a. înlătură şi executarea pedepsei, precum şi celelalte consecinţe ale condamnării. în acest -caz aplicarea amnistiei se face de către un judecător de la instanţa de executare, iar dacă cel condamnat se află în executarea pedepsei, de către un judecător de la instanţa corespunzătoare în a cărei rază teritorială se află locul de deţinere sau locul unde se execută pedeapsa închisorii cu obligarea la muncă corecţională (art. 459, C.p.p.). Amenda încasată anterior a. nu se restituie. A. are efecte asupra confiscării averii, numai în măsura in care această 'pedeapsă nu a fost încă executată. A. nu are efecte asupra măsurilor de siguranţă, măsurilor educative şi asupra drepturilor persoanei vătămate (art. 119. C.p.) A. este generală, -cind este acordată pentru orice infracţiune. A. este specială, cînd se acordă numai pentru anumite infracţiuni (de ex., numai pentru infracţiunile pentru care legea prevede o pedeapsă pînă la 3 ani închisoare). A. este necondiţionată (pură şi simplă), cînd nu se prevede nici o condiţie pentru a obţine beneficiul ei. A. condiţionată, cînd este acordată numai sub rezerva îndeplinirii uneia sau mai multor condiţii (de ex., prejudiciul produs prin infracţiune să nu depăşească un anumit cuantum ori autorul să nu fi fost anterior condamnat). V. şi continuarea procesului penal la cererea învinuitului sau inculpatului.
amplificarea competenţei, depăşirea limitelor obişnuite ale competenţei după materie sau după calitatea persoanei, în unele cazuri prevăzute de lege. în acest caz, organul judiciar îşi îndeplineşte atribuţiile şi cu privite la fapte sau persoane care nu se găsesc in limitele obişnuite ale competenţei sale (de ex., în caz de indivizibilitate, de conexitate, de extindere a procesului penal pentru alte fapte). A. c. atrage o amplificare a procesului penal la instanţa la care sint reunite cauzele şi o desesizare a instanţei la care era pendinte cauza penală care s-a reunit ca urmare a indivizibilităţii sau conexităţii.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Amnistie




Iuliana 23.06.2022
Am și o întrebare pt art 275 alin 2 pentru o condamnare de 4ani și 8 luni din care a executat 1 an și 5 luni beneficiază de admistitie și ce trebuie sa faca
Răspunde