cale de atac, mijloc procedural prin intermediul căruia părţile interesate sau procurorul au posibilitatea de a solicita şi obţine desfiinţarea hotărârilor judecătoreşti nelegale sau netemeinice. Existenţa c.a. în orice sistem procedural corespunde unor necesităţi determinate de natura activităţii judiciare în cadrul căreia nu este exclusă, cu desăvârşire, posibilitatea unor greşeli. Erorile ce se pot strecura într-o hotărâre sunt, uneori, rezultatul stabilirii incomplete sau eronate a stării de fapt sau al modului necorespunzător de aplicare ori de interpretare a legii de către instanţa de judecată. C.a. reprezintă remedii procesuale ce determină o activitate judiciară subsecventă, având ca finalitate tocmai repararea greşelilor săvârşite cu prilejul unei prime judecăţi; exercitarea c.a. nu conduce la stabilirea unui nou raport procesual, ci determină desfăşurarea activităţii judiciare într-o altă fază procesuală. C.a. prezintă o importanţă considerabilă pentru părţi, întrucât exercitarea acestora face posibilă realizarea plenară a dreptului de apărare; pentru parchet, c.a. reprezintă o modalitate procedurală prin care această autoritate îşi îndeplineşte sarcina de supraveghere a legalităţii în activitatea desfăşurată de către instanţele judecătoreşti. C.a. constituie, deopotrivă, o puternică garanţie procesuală pentru înfăptuirea actului de justiţie în strânsă concordanţă cu legalitatea şi cu principiul adevărului. C.a. sunt susceptibile de clasificare în funcţie de mai multe criterii: 1) după obiectul lor, se disting: a) c.a. ordinare, prin care se exercită un control judiciar asupra hotărârilor judecătoreşti nedefinitive; în sistemul nostru procesual singura c.a. ordinară este apelul; b) c.a. extraordinare, care au ca obiect
controlul exercitat asupra hotărârilor judecătoreşti definitive; legislaţia procesuală actuală consacră următoarele c.a. extraordinare: recursul, contestaţia în anulare, revizuirea şi recursul în interesul legii; caracterul extraordinar al c.a. se evidenţiază şi prin condiţiile de excepţie (strict determinate de lege) ce justifică promovarea lor; 2) după competenţa de soluţionare şi efectele lor, c.a. se subdivid în: a) c.a. de reformare, prin care părţile sau procurorul solicită instanţei ierarhic superioare anularea hotărârii nelegale ori netemeinice; prezintă trăsăturile unor c.a. de reformare apelul şi recursul; b) c.a. de retractare, prin care părţile interesate sau procurorul solicită instanţei de judecată să revină asupra propriei sale hotărâri; în sistemul nostru procesual contestaţia în anulare şi revizuirea sunt c.a. de retractare. C.a. pot fi exercitate, de regulă, doar cu respectarea următoarelor reguli: 1) c.a. sunt strict determinate de lege; aceasta înseamnă că partea nu poate exercita o altă c.a. decât aceea prevăzută de lege; menţiunea greşită făcută de instanţă în dispozitivul hotărârii nu face posibilă exercitarea altei c.a. decât aceea acordată de lege şi nici nu poate restrânge acest drept; 2) dreptul la exercitarea c.a. poate fi valorificat doar în considerarea ierarhiei acestora; există, aşadar, o ierarhie a c.a., ceea ce înseamnă că, în general, o c.a. extraordinară nu poate fi exercitată cât timp este deschisă calea apelului; exigenţele acestei reguli fac imposibilă şi cumularea unei c.a. extraordinare cu o cale ordinară de atac; prin excepţie, este posibilă cumularea recursului cu revizuirea; de asemenea, c.a. extraordinare se pot folosi şi concomitent; 3) dreptul de a exercita o cju este unic, epuizându-se odată cu exercitarea lui; aceasta înseamnă că părţile nu sunt îndreptăţite să exercite de două ori aceeaşi c.a.; în privinţa c.a. extraordinare, regula enunţată prezintă anumite particularităţi; astfel, legea admite promovarea unei noi contestaţii în anulare, dar numai pentru motive inexistente la data celei dintâi. Unicitatea c.a. nu vizează şi revizuirea, dar în acest caz operează decăderea din dreptul de a o exercita, în funcţie de termenele prevăzute de lege pentru fiecare motiv.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Cale de atac
