Calitate procesuală
| Comentarii |
|
calitate procesuală, 1. concept juridic folosit pentru a desemna modul de participare a părţilor în procesul civil. Astfel, o persoană poate participa în procesul civil: a) în nume propriu, atunci când cererea de chemare în judecată este promovată de însuşi titularul dreptului la acţiune; b) în calitate de reprezentant, atunci când acţionează în numele şi în interesul altei persoane. Legea impune celui ce acţionează să indice, în cuprinsul cererii de chemare în judecată, calitatea în care stă în judecată, atunci când nu participă la activitatea procesuală în nume propriu; 2. concept juridic folosit pentru a desemna îndreptăţirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară. în această accepţiune, c.p. (legitimatio ad causam) reprezintă o condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile; ea nu implică cu necesitate existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi persoana celui care este titularul dreptului subiectiv dedus în justiţie, respectiv între persoana pârâtului şi persoana celui obligat în raportul de drept substanţial; este suficientă doar justificarea dreptului şi a obligaţiei unei persoane de a participa (ca parte) în procesul civil. Din punctul de vedere al subiectelor care participă la activitatea judiciară, c.p. poate fi: a) activă, împrejurare în care ea priveşte îndreptăţirea unei persoane de a reclama în justiţie; b) pasivă, atunci când vizează obligaţia unei alte persoane de a răspunde faţă de pretenţiile invocate împotriva sa. Sarcina justificării c.p., atât active, cât şi pasive, aparţine reclamantului, care, în cadrul cererii de chemare în judecată, va trebui să expună împrejurările de fapt sau de drept din care rezultă îndreptăţirea sa de a-l acţiona în judecată pe pârât. Condiţia c.p. decurge din scopul procesului civil, acela de rezolvare a situaţiilor conflictuale ce apar în viaţa socială şi din necesitatea unei optime administrări a justiţiei; or, aceasta presupune desfăşurarea procedurii cu participarea persoanelor îndreptăţite să fie părţi în procesul civil. C.p. (activă şi pasivă) reprezintă o cerinţă care trebuie să fie întrunită în orice proces civil, indiferent de obiectul acestuia.
Astfel, pentru a avea c.p. activă într-o acţiune în constatare negativă nu trebuie să justificăm existenţa unui drept, ci îndreptăţirea de a reclama în justiţie; c.p. urmează să fie justificată de reclamant şi în cazul acţiunilor constitutive de drepturi, deşi prin ele nu se valorifică drepturi preexistente. De aceea, c.p. nu se identifică cu celelalte condiţii de promovare şi exercitare ale acţiunii civile; c.p. nu se confundă cu cerinţa capacităţii procesuale, deoarece în timp ce prima se determină in concreto, în funcţie de justificarea dreptului de a fi parte în procesul civil, cea de a doua - capacitatea procesuală - se stabileşte, în general, potrivit dreptului comun; de asemenea, c.p. nu presupune cu necesitate un drept subiectiv, acesta din urmă reprezentând doar una dintre condiţiile de admitere în fond ale acţiunii civile. După modul de justificare a c.p., distingem între: 1) c.p. ordinară, ipoteză în care îndreptăţirea de a participa la activitatea judiciară se determină prin intermediul împrejurărilor de fapt expuse de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată; reclamantul va arăta împrejurările de fapt din care rezultă pretinsa încălcare a dreptului subiectiv, respectiv acele împrejurări ce justifică îndreptăţirea sa de a-l chema în judecată pe pârât; faptele indicate de către reclamant, în aceste condiţii, sunt doar ipotetice, instanţa având obligaţia de a stabili exactitatea lor pe baza probelor ce se vor administra; 2) c.p. extraordinară, ipoteză în care îndreptăţirea părţilor de a participa la activitatea procesuală decurge, în principiu, din lege sau din regulile de bază ale dreptului. Legislaţia în vigoare cunoaşte mai multe cazuri de legitimare procesuală extraordinară; astfel, procurorul poate să promoveze o acţiune civilă în cazurile strict determinate de lege; de asemenea, legea acordă calitatea de a solicita desfacerea adopţiei şi unor organe care nu sunt titulare de drepturi în raportul juridic respectiv (de exemplu, autoritatea tutelară şi instituţiile de ocrotire); autoritatea tutelară are şi calitatea de a solicita, în împrejurările determinate de lege, decăderea unui părinte din drepturile părinteşti. Prin urmare, c.p. extraordinară reprezintă o situaţie de excepţie care îşi are temeiul în lege, fiind acordată unor persoane sau organe în scopul proteguirii anumitor interese sociale. Lipsa c.p. constituie o excepţie de fond ce poate fi invocată în tot cursul procesului civil; ea conduce la respingerea acţiunii; o asemenea soluţie urmează să se aplice atât în ipoteza lipsei c.p. active, cât şi în cazul lipsei c.p. pasive. Respingerea acţiunii civile pentru lipsa c.p. pasive nu-l împiedică pe reclamant să promoveze o nouă acţiune împotriva persoanei ce are îndreptăţirea de a participa în proces ca pârât; dacă instanţa constată lipsa c.p. active, o nouă acţiune va putea fi promovată, împotriva aceluiaşi pârât, de către persoana care are îndreptăţirea de a acţiona în justiţie. In sistemul procesual român lipsa c.p. nu poate fi evitată, de regulă, prin substituirea uneia dintre părţi cu o altă persoană.
[sinonime: legitimare procesuală]
calitate procesuală. 1. Concept juridic folosit pentru a desemna modul de participare a părţilor în procesul civil. Astfel, o persoană poate participa în procesul civil: a) în nume propriu, atunci când cererea de chemare în judecată este promovată de însuşi titularul dreptului la acţiune; b) în calitate de reprezentant, atunci când acţionează în numele şi în interesul altei persoane. 2. Concept juridic folosit pentru a desemna îndreptăţirea unei persoane fizice sau juridice de a participa la activitatea judiciară. Din punctul de vedere al subiectelor care participă la activitatea judiciară, calitatea procesuală poate fi: a) activă, împrejurare în care ea priveşte îndreptăţirea unei persoane de a reclama injustiţie; (de ex.: reclamant, contestator) b) pasivă, atunci când vizează obligaţia unei alte persoane de a răspunde faţă de pretenţiile invocate împotriva sa (de ex.: pârât, întimat). Sarcina justificării calităţii procesuale, atât active cât şi pasive, aparţine reclamantului, care în cadrul cererii de chemare în judecata va trebui să expună împrejurările de fapt şi de drept din care rezultă îndreptăţirea sa de a-1 acţiona în judecată pe pârât Distingem între: 1. Calitatea procesuală ordinară, ipoteză în care îndreptăţirea de a participa la activitatea judiciară se determină prin intermediul împrejurărilor de fapt expuse de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Reclamantul va arăta împrejurările de fapt din care rezultă pretinsa încălcare a dreptului subiectiv, respectiv acele împrejurări ce justifică îndreptăţirea sa de a-1 chema în judecată pe pârât; faptele indicate de către reclamant, în aceste condiţii, sunt doar ipotetice, instanţa având obligaţia de a stabili exactitatea lor pe baza probelor ce se vor administra. 2. Calitatea procesuală extraordinară, ipoteză în care îndreptăţirea părţilor de a participa la activitatea procesuală decurge, în principiu, din lege.
calitate procesuală activă, presupune existenţa unei identităţi între persoana reclamantului şi cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
calitate procesuală pasivă, presupune existenţa unei identităţi între persoana pârâtului şi cel despre care se pretinde că este obligat în raportul juridic dedus judecăţii.
din practica si expertiza mea cei ce profita de lipsa unui cadru unitar a ICCJ sau CSM sunt:ISC,ICRBI,NOTARII PUBLICI,BIR.DE EXECUTORI JUD ASI ALTII CARE ABUZIV PROFITA SI AMETESC CU ABERATII JUDECATORII CARE NU AU LA INDEMANA CRITERII CLARE de departajare a calitatii procesuale pasive de cea activa si nici de combatere a lipsei cal. procesuale pasive invocate abuziv si frecvent de cei de mai sus. dan v. stanescu/ 11.10.2019.