Clientelă
Comentarii |
|
clientelă, totalitatea persoanelor fizice sau juridice care au relaţii de afaceri, în mod obişnuit, cu acelaşi comerciant. C. se află într-o legătură strânsă cu vadul comercial, ambele fiind elemente ale fondului de comerţ. Dreptul la c. nu poate fi transmis decât împreună cu fondul de comerţ.
client al instituţiei financiare nebancare, orice persoană cu care, în desfăşurarea activităţilor specifice, instituţia financiară nebancară a negociat o tranzacţie, chiar dacă respectiva tranzacţie nu s-a finalizat, precum şi orice persoană care beneficiază sau a beneficiat de serviciile instituţiei financiare nebancare (art. 9 din Legea nr. 93/2009).