Coasigurare
| Comentarii |
|
coasigurare, operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători subscriu acelaşi risc, fiecare asumându-şi o cotă-parte din acesta, fiecare coasigurător răspunzând faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract. Prin intermediul c., se realizează o dispersie a riscurilor între mai mulţi asigurători; pot exista doi sau mau mulţi c., fără să existe o limită în acest sens. Pentru a exista o c., este necesar ca valoarea socială sau bunul să fie asigurat concomitent pentru aceleaşi riscuri, la mai mulţi asigurători. Dacă pentru acelaşi bun/aceeaşi valoare socială un asigurător preia un anumit risc şi un alt asigurător contractează pentru un alt risc, nu subzistă c., ci operaţiunile se înfăţişează ca asigurări de sine stătătoare, pentru riscuri diferite. C. poate fi în cote procentuale (x%) sau în limita unei părţi din suma asigurată, respectiv o sumă fixă (x lei). între coasi-gurători nu se creează raporturi de solidaritate. La survenirea cazului asigurat, asiguratul, beneficiarul, sau, după caz, terţul păgubit, nu poate cere de la un singur asigurător acoperirea întregului prejudiciu, ci doar până la limita sumei la care acesta s-a obligat prin contract.
coasigurarea, este definită de Noul Cod Civil, în art. 2239 alin. (1) ca fiind operaţiunea prin care doi sau mai mulţi asigurători acoperă acelaşi risc, fiecare asumân-du-şi o cotă-parte din acesta.
Aşadar, coasigurarea este tehnica juridică în temeiul căreia un bun sau o valoare este, în acelaşi timp, asigurat de către doi sau mai mulţi asigurători. De exemplu, un bun, la valoarea de 100% este asigurat de doi asigurători în cote egale, sau disproporţionat (50%-50%, 25%-75%).
Pot exista doi sau mau mulţi coasigurători, fără să existe o limită în acest sens. Prin intermediul coasigurării, se realizează o dispersie a riscurilor între mai mulţi asigurători. Coasigurarea poate fi în cote procentuale (20-30%) sau în limita unei părţi din suma asigurată, adică în cuantumul unei sume fixe (4.000 lei). Deci, în cazul coasigurării, riscurile sunt preluate de mai mulţi coasigurători în cotele stabilite prin poliţele de asigurare, fără ca aceasta să creeze raporturi de solidaritate între coasigurători. Soluţia este consacrată în mod expres de noul Cod civil, în art. 2239 alin. (2), potrivit căruia „fiecare asigurător răspunde faţă de asigurat numai în limita sumei pentru care s-a angajat prin contract”.
La survenirea cazului asigurat, asiguratul, beneficiarul, sau, după caz, terţul păgubit, nu poate cere de la un singur asigurător acoperirea întregului prejudiciu, ci doar până la limita de risc preluată. Tot astfel, nu se pot încasa indemnizaţii de la coasigurători care să depăşească valoarea bunului sau a pagubei din momentul
producerii riscului asigurat. Altfel stau lucrurile în cazul asigurărilor de persoane, unde, dacă există raporturi de coasigurare, se vor încasa indemnizaţiile în întregime, indiferent de câţi coasigurători sunt.
Ca să fim în prezenţa coasigurării, este necesar ca valoarea socială sau bunul să fie asigurat concomitent la mai mulţi asigurători, dar pentru aceleaşi riscuri. Prin urmare, dacă un asigurător preia un anumit risc, spre exemplu al incendiului (pentru bun) şi pentru deces (în cazul persoanelor) şi un alt asigurător contractează pentru furt (în cazul bunurilor) şi pentru invaliditate (în cazul persoanelor), nu sunt întrunite cerinţele coasigurării, ci acestea se înfăţişează ca asigurări de sine stătătoare, pentru riscuri diferite. Condiţia este impusă chiar de definiţia legală a coasigurării din cuprinsul art. 2239 alin. (1) care prevede că asigurătorii „acoperă acelaşi risc”.
coasigurători, asigurătorii concomitenţi ai unui bun, valori sociale sau situaţii care subscriu aceleaşi riscuri. În lumina reglementărilor din domeniul asigurărilor, în calitate de coasigurători pot sta societăţile comerciale de asigurare şi societăţile mutuale de asigurare.
