Condamnare
| Comentarii |
|
condamnare - aplicarea unei pedepse printr-o hotărâre judecătorească definitivă sau nu, după cum hotărârea prin care a fost pronunţată este sau nu mai este susceptibilă a fi atacată cu apel sau recurs. Prin pronunţarea condamnării se stabileşte dacă fapta există, dacă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii, iar inculpatul este vinovat de săvârşirea ei [art. 345 alin. (2) C. proc. pen.].
condamnare, soluţie pe care o pronunţă instanţa de judecată printr-o hotărlre judecătorească şi care constă din aplicarea unei pedepse. C. se pronunţă dacă instanţa constată că fapta există, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvîrşită de inculpat (art. 345, alin. 2, C.p.p.). în caz de c., instanţa se pronunţă, de asemenea, şi asupra acţiunii civile (art. 346, alin. 1, C.p.), precum şi asupra cheltuielilor judiciare avansate de stat (art. 191, alin. 1, C.p.p.). C. este nedefinitivă, dacă cel condamnat mai poate folosi calea de atac a recursului împotriva hotăririi instanţei de fond. C. este definitivă, dacă hotărirea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, ori această cale a fost folosită. C. condiţionată, soluţie pe care o poate pronunţa instanţa de judecată şi care constă din suspendarea pronunţării condamnării pe un anumit termen şi sub anumite condiţii. Dacă in termenul de incercare (de probă) inculpatul a avut o conduită corespunzătoare, respectind condiţiile suspendării, instanţa nu mai pronunţă condamnarea inculpatului fiind exonerat de răspundere penală; dacă însă acesta, în termenul de probă, a avut o comportare nesatisfăcătoare, neindeplinind condiţiile suspendării, instanţa pronunţă hotărirea de condamnare, iar condamnatul este supus la executarea pedepsei. Această instituţie este cunoscută in legislaţia penală engleză, în legislaţia Statelor Unite şi în alte ţări occidentale. în ţara noastră nu există această instituţie, ci aceea a suspendării condiţionate a executării pedepsei. C. care nu atrage starea de recidivă, condamnare care, potrivit legii, nu este ţinută în seamă la stabilirea stării de recidivă a unui condamnat. Cazurile in care condamnarea nu atrage starea de recidivă sint limitativ prevăzute de lege: condamnările pentru infracţiuni săvirşite în timpul minorităţii, pentru infracţiuni săvirşite din culpă, pentru infracţiuni ulterior amnistiate, condamnări pentru fapte ulterior dezincriminate (neprevăzute ca infracţiuni de legea penală nouă), precum şi condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în privinţa cărora s-a împlinit termenul de reabilitare (art. 38, C.p.).
condamnat - persoană împotriva căreia a fost pronunţată o hotărâre judecătorească de condamnare rămasă definitivă.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Condamnare
