Consultarea asociaţilor privind expirarea duratei societăţii comerciale

consultarea asociaţilor privind expirarea duratei societăţii comerciale, procedură impusă de art. 227 Legea 31/1990 în cazul în care societatea comercială a fost constituită pe o durată de timp determinată şi care constă în obligaţia consiliului de administraţie, respectiv a directoratului, de a consulta asociaţii cu cel puţin 3 luni înainte de expirarea duratei societăţii, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. în cazul neefectuării acestei consultări de către consiliul de administraţie, respectiv de directorat, la cererea oricăruia dintre asociaţi, tribunalul poate dispune, prin încheiere, efectuarea consultării.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Consultarea asociaţilor privind expirarea duratei societăţii comerciale