Contradictorialitate
| Comentarii |
|
contradictorialitate - principiu al procesului penal, potrivit căruia părţile au dreptul de a fl prezente în instanţă, astfel încât să poată lua cunoştinţă de toate acţiunile şi probele părţii adverse, de a discuta în contradictoriu problemele de fapt şi de drept ivite în cauză şi de a administra dovezi în combaterea acestor probe.
contradictorialitate, principiu important al judecării cauzelor penale potrivit căruia părţile, avind interese contrare, au dreptul de a fi prezente in instanţă, de a lua cunoştinţă de toate acţiunile şi probele părţii potrivnice, de a discuta in contradictoriu problemele de fapt şi de drept cu privire la cauza ce face obiectul procesului şi de a administra dovezi in combaterea acestor probe C. presupune separarea funcţiei de acuzare de funcţia de apărare şi o egalitate reală a părţilor in proces. Aceste condiţii nu se pot realiza in societatea divizată in clase antagoniste, deoarece inculpatul lipsit de mijloace materiale nu-şi poate asigura o apărare eficace. C. este consacrată explicit prin lege, art. 289, C.p.p. prevăzind că judecata se desfăşoară in şedinţă, oral, nemijlocit şi in contradictoriu. Instanţa poate ajunge la o concluzie justă asupra cauzei numai pe baza cunoaşterii exacte a tuturor poziţiilor şi argumentelor susţinute de părţi. A proceda altfel înseamnă a judeca cu părtinire, greşit şi ilegal, pentru că legea prevede că instanţa este obligată să pună in discuţie (deci in dezbatere contradictorie) toate cererile şi excepţiile invocate de părţi, precum şi excepţiile ridicate din oficiu (art. 302, C.p.p.). In faza de urmărire penală, c. nu se manifestă ca o caracteristică procesuală esenţială pentru că nici funcţiile procesuale nu sint delimitate cu rigurozitate şi nici părţile nu se confruntă in condiţiile judecăţii. Cu toate acestea anumite elemente de c. apar şi in cadrul urmăririi penale, uneori chiar in forme destul de pronunţate (de ex., cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală). In concepţia unor autori, c. ar caracteriza intreaga desfăşurare a procesului penal, apărind de la început două acţiuni paralele contradictorii: acţiunea de tragere la răspundere penală şi contraacţiunea de apărare de răspundere penală. Aceşti autori deosebesc: c. tacită sau subinteleasă (acolo unde legea nu o prevede ca obligatorie), care îşi are un temei implicit în regulile fundamentale şi in dispoziţiile generale ale Codului de procedură penală si c. expresă (cind este prevăzută explicit intr-o dispoziţie procesuală, de ex. in art. 289, C.p.p.).
