creditor, 1. titularul oricărui drept de creanţă, în temeiul căruia poate pretinde îndeplinirea de către debitor a obligaţiei corelative. Dreptul c. (persoana îndreptăţită) ca şi obligaţia corelativă a debitorului (persoana obligată) izvorăsc dintr-un raport juridic obligaţional; c. are calitatea de subiect activ, iar debitorul pe aceea de subiect pasiv al raportului juridic respectiv; 2. (în sensul Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei) persoana fizică sau juridică care deţine un drept de creanţă asupra averii debitorului şi care a solicitat, în mod expres, instanţei să îi fie înregistrată creanţa în tabelul definitiv de creanţe sau în tabelul definitiv consolidat de creanţe şi care poate face dovada creanţei sale faţă de patrimoniul debitorului, în condiţiile legii. Au calitatea de c., fără a depune personal declaraţiile de creanţă, salariaţii debitorului.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Creditor
