Culpă
| Comentarii |
|
culpă - formă de vinovăţie care constă în faptul că infractorul prevede rezultatul faptei sale, dar nu-1 acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce (culpa cu prevedere) sau nu prevede rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-1 prevadă (culpa simplă). In legislaţia penală română, fapta care constă într-o acţiune săvârşită din culpă constituie infracţiune numai atunci când legea prevede aceasta [art. 19 alin. (2) C. pen.], iar fapta care constă într-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvârşită cu intenţie, fie din culpă, afară de cazul în care legea sancţionează numai săvârşirea cu intenţie a acelei fapte. în literatura de specialitate şi în practica judiciară sunt cunoscute şi alte modalităţi ale culpei: ~ in agendo - se referă la o acţiune; ~ in omitendo - se referă la o omisiune; ~ generică - făptuitorul se comportă uşuratic sau neglijent în raport cu activităţile sale obişnuite, nerespectând regulile comune de diligenţă menite să prevină rezultate periculoase; ~ specifică - încălcarea regulilor de diligenţă dintr-un domeniu specializat, în raport cu care sunt necesare cunoştinţe de specialitate din partea făptuitorului; ~ directă - priveşte fapta proprie; ~ indirectă - se referă la o acţiune săvârşită de altul; ~ gravă („culpa lata") - rezultatul cert sau probabil era uşor de prevăzut; ~ uşoară („culpa levis") - rezultatul era posibil şi deci previzibil cu oarecare grijă; ~ foarte uşoară („culpa levissima") - rezultatul era oarecum improbabil, astfel că prevederea lui era posibilă numai cu un deosebit simţ al prevederii; ~ comună - rezultatul se datorează activităţii culpabile a făptuitorului şi a persoanei vătămate (nu operează o compensare a culpelor, adică răspunderea penală a făptuitorului nu este înlăturată prin intervenţia culpei victimei; ~ concretă - rezultatul se datorează activităţii culpabile a mai multor persoane.
culpă, formă de vinovăţie care constă in neprevederea sau in atitudinea uşuratică a făptuitorului faţă de rezultatul socialmente periculos al faptei sale. C. cu prevedere (uşurinţă), cind făptuitorul, deşi a prevăzut rezultatul faptei sale, nu a urmărit şi nici nu a acceptat producerea acelui rezultat, ci a socotit fără temei că el nu se va produce. C. simplă (greşeala), cind făptuitorul nu a prevăzut rezultatul faptei sale, deşi trebuia şi putea să-1 prevadă, în legislaţia penală română, fapta care constă dintr-o acţiune săvîrşită din culpă constituie infracţiune numai atunci cind legea prevede in mod expres aceasta (art. 19, alin. 2, C.p.), iar fapta care constă dintr-o inacţiune constituie infracţiune fie că este săvîrşită cu intenţie, fie din c., afară de cazul în care legea sancţionează numai săvirşirea cu intenţie a acelei fapte (art. 19, alin. 3, C.p.). Săvirşirea unei fapte fără o anumită formă de vinovăţie nu constituie infracţiune. în această situaţie, procurorul, la propunerea organului de cercetare penală sau din oficiu, dispune scoaterea de sub urmărire iar instanţa de judecată pronunţă achitarea. V. şi vinovăţie.
CULPĂ, condiţie a răspunderii civile, semnificând atitudinea psihică a autorului faptei ilicite, în timpul săvârşirii acesteia, faţă de conduita sa şi de urmările ei negative. Culpa se poate prezenta sub următoarele aspecte: a) intenţia, care se distinge prin cunoaşterea caracterului ilicit al faptei, reprezentarea şi acceptarea urmărilor negative ale acestuia; acţionează cu intenţie acela care, săvârşind fapta urmăreşte pricinuirea pagubei sau acceptă posibilitatea producerii ei; b) imprudenţa, constând în prevederea posibilităţii producerii rezultatului păgubitor al faptei ilicite şi neacceptarea lui de către făptuitor, care în mod nejustificat consideră că acel rezultat nu se va produce; c) neglijenţa, care există în cazul când autorul faptei păgubitoare nu prevede rezultatul conduitei sale, deşi avea obligaţia şi posibilitatea să-l prevadă.
