determinarea direcţiei de tragere, metodă de lucru folosită în expertiza balistică fundamentată pe baza calculelor matematice a valorii unghiurilor de impact al glonţului cu ţinta, atunci cînd glonţul în deplasarea sa pe traiectorie, a întîlnit două sau mai multe planuri ale aceleiaşi ţinte sau ale unor ţinte diferite. în practica activităţii criminalistice se mai folosesc şi următoarele procedee : în cazul în care glonţul a străpuns două obiecte aflate la o oarecare distanţă între ele se foloseşte metoda vizării (de exemplu, printr-un cornet de hîrtie) şi fixării pe cale fotografică a locului observat în prelungirea axei optice a celor două orificii. Atunci cînd unul din obiecte este străpuns, şi în al doilea glonţul s-a oprit se foloseşte procedeul întinderii unei sfori de la orificiul din urmă, prin cel străpuns, urmărindu-se astfel direcţia din care s-a tras. în cazul unui singur obiect străpuns sau cu canal orb format de glonte, direcţia de tragere se poate stabili cu aproximaţie şi numai cînd canalul sau străpungerea sînt suficient de adinci. în canalul format se introduce o tijă cu diametrul corespunzător, care va indica orientativ direcţia din care a venit glonţul. în acelaşi scop există şi un aparat de vizare optică în prelungirea tijei introduse cu unul din capete în canal. Cînd obiectul străpuns este relativ subţire, se poate stabili doar din ce parte a fost străpuns şi, uneori, unghiul de tragere. Aşa, de exemplu, în sticlă orificiul format va avea formă conică, partea mai îngustă reprezentînd orificiul de intrare. în tablă metalică şi în carton, precum şi în scîndură (obiecte din lemn), direcţia din care s-a tras se apreciază după marginile mai franjurate (uneori cu desprindere de material) ale orificiului de ieşire a glonţului. Pe obiecte de îmbrăcăminte din piele şi pe corpul uman, orificiul de intrare şi, deci, direcţia din care s-a tras se stabileşte după inelul de frecare şi de metalizare (urme de fum, de unsoare şi de metal) aflat la orificul de intrare a glonţului. Direcţia şi unghiul de tragere se pot determina în mod orientativ şi după alte criterii, cum ar fi aspectul afumării de la orificiul de intrare şi felul cum sînt dispersate alicele. Tragerea perpendiculară pe obstacol creează, de obicei, urme de fum şi de alice de formă circulară, iar cînd se trage sub un anumit unghi, cele două urme au formă elipsoidală. De asemenea, direcţia de tragere şi locul de unde s-a tras se mai pot stabili după tuburile de cartuş eliminate din armă şi rămase unde au căzut, precum şi după burele şi rondelele de la cartuşele de vînătoare, care se pot găsi pe direcţia de tragere la distanţe variind între 15 şi 50 m de la gura ţevii armei cu care s-a tras. La determinarea direcţiei de tragere trebuie să se ţină seama şi de următoarele împrejurări : a) dacă obiectele în care s-a tras au rămas la locul lor şi în aceeaşi poziţie ; b) posibilitatea ricoşării glonţului ; c) posibilitatea deformării glonţului în momentul impactului cu obstacolul prin care trece, ceea ce poate duce la schimbarea centrului său de greutate şi, deci la modificarea traiectoriei după ieşirea din acel obstacol; d) eterogenitatea sau diferenţa de consistenţă, de duritate a materialului prin care trece glonţul, ceea ce poate, de asemenea modifica linia de zbor; e) bolta descrisă în traiectoria glonţului atunci cînd se trage de la o distanţă mai mare.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Determinarea direcţiei de tragere
