distanţa de tragere, distanţa de la gura ţevii armei pînă la orificiul de intrare a glonţului sau a alicelor în ţintă. D. de t. se poate stabili pînă în limitele de 1 —1,5 m, cînd se trage cu glonţ şi peste aceste limite cînd se trage cu alice. Tragerea cu ţeava lipită ori aproape lipită de ţintă şi tragerea de la mică distanţă (sub 1 — 1,5 m) este confirmată de factorii suplimentari ai împuşcăturii: a) urmele acţiunii gazelor care — în raport cu natura ţintei — lărgesc orificiul de intrare mai mult decît calibrul glonţului şi produc ruperea (sub formă liniară, de cruce sau stelară), în special, a materialelor elastice şi mai ales a ţesăturilor. Totodată, gazele provoacă arsuri în jurul orificiului de intrare (materialele de culoare deschisă capătă culori de nuanţe de la galben pînă la maro închis) ; b) amprenta gurii ţevii armei, poate să apară uneori pe pielea corpului 'iman ori pe obiecte cu oarecare consistenţă şi fără orificiu de intrare puternic deteriorat (rupt, ars, etc.) ; c) urme de afumare rezultate din arderea pulberii. Particulele de fum se depun în jurul orificiului de intrare sub formă circulară, cantitatea lor şi dimensiunea urmei fiind direct proporţională cu distanţa de tragere. Gradul de afumare depinde în acelaşi timp de genul armei şi muniţiei cu care s-a tras, precum şi de condiţiile tragerii. Activarea urmelor de fum pe obiecte de culoare închisă se face în principal cu ajutorul radiaţiilor infraroşii şi prin examinări fotografice; d) urme de pulbere neagră sau incomplet arsă, se depun circular în jurul orificiului de intrare. Cînd se trage cu ţeava lipită, granulele respective pătrund în canalul format de glonţ sau alice şi nu se mai depun în jurul orificiului de intrare. Cantitatea de pulbere nearsă ce se poate constata pe obiect este cu atît mai redusă cu cît distanţa de la care s-a tras este mai mare. Pentru depistarea acestui gen de urmă se procedează la examinarea în radiaţii infraroşii şi Roentgen, precum şi la analize chimice (tratare cu soluţii de brucină sau difenilamină, cu acid sulfuric ori cu soluţie alcoolică de acid hidrorubeanic) ; e) urme de unsoare, provenite din ţeava armei, care se pot pune în evidenţă prin examinare în radiaţii ultraviolete sau prin aplicarea pe orificiul de intrare a unei hîrtii de filtru peste care se trece cu un fier de călcat şi f) eventuale urme de metal provenit din interiorul ţevii armei cu care s-a tras. Acestea se pun în evidenţă, în principal, prin analiza spectrală de emisie. în cazul armelor de vînătoare, la aprecierea distanţei de la care s-a tras, se ia în considerare, pe lîngă factorii menţionaţi, efectul şi zborul burei şi rondelelor, dar mai ales dispersia alicelor. în principiu, raza acesteia este direct proporţională cu distanţa de la care se trage. Ea însă este influenţată de diametrul alicelor, de construcţia armei la gura ţevii (Shoke etc.), de încărcătura explozivă, de condiţiile tragerii etc. Pentru aprecierea distanţei pe criteriul dispersiei alicelor — de altfel, ca şi în celelalte cazuri — sînt necesare trageri experimentale cu arma corp delict şi muniţie corespunzătoare.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Distanţa de tragere
