divulgare - acţiune prin care se dau în vileag date, informaţii, documente faţă de anumite persoane care nu trebuiau să le cunoască. ~ conţinutului unei corespondenţe sau al convorbirii interceptate - modalitate de săvârşire a infracţiunii de violare a secretului corespondenţei, v. şi violarea secretului corespondenţei. ~ secretului care periclitează siguranţa statului - infracţiune prevăzută de art. 169 C. pen., care constă în fapta de a divulga unele documente sau date ce constituie secrete de stat, săvârşită de către cel care le cunoaşte datorită atribuţiilor de serviciu, dacă este de natură să pună în pericol securitatea statului. Constituie de asemenea această infracţiune fapta de a deţine, în afara îndatoririlor de serviciu, fie un document secret de stat, dacă fapta este de natură să pună în pericol securitatea statului, fie alte documente, dacă este comisă în vederea divulgării acestora şi de natură să pună în pericol securitatea statului. Infracţiunea se poate comite şi de orice altă persoană, pedeapsa fiind în aceste cazuri mai uşoară. ~ secretului economic - infracţiune prevăzută de art. 298 C. pen., care constă în fapta de a divulga date sau informaţii nedestinate publicităţii, dacă este de natură să producă pagube avutului obştesc. Dacă fapta se comite de altă persoană, oricare ar fi modul prin care a ajuns să cunoască datele sau informaţiile, pedeapsa este mai uşoară. ~ secretului profesional - infracţiune prevăzută de art. 196 C. pen., care constă în fapta unei persoane de a divulga, fără drept, date ce i-au fost încredinţate sau de care a luat cunoştinţă în virtutea profesiei sau a funcţiei, dacă este de natură a aduce prejudicii altei persoane. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală. ~ datelor cuprinse în cererea de brevet - infracţiune prevăzută de Legea nr. 64/1991, care constă în divulgarea de către personalul Oficiului de Stat pentru Invenţii şi Mărci, precum şi de către persoanele care efectuează lucrări în legătură cu invenţiile, a datelor cuprinse în cererea de brevet, până la publicarea lor.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Divulgare