Drept civil
| Comentarii |
|
drept civil, 1.1. înţelesurile expresiei „drept civil"
Expresia „drept civil” este susceptibilă de mai multe înţelesuri.
într-o primă accepţiune, prin drept civil se desemnează un element al conţinutului raportului juridic civil (corelativ obligaţiei civile), adică posibilitatea subiectului activ de a avea o anumită conduită, de a pretinde subiectului pasiv o conduită corespunzătoare, iar, în caz de nevoie, de a recurge la forţa coercitivă a statului. întrucât această primă accepţiune se referă la ceva care aparţine unui subiect de drept, uneori, se foloseşte sintagma drept subiectiv civil.
într-o a doua accepţiune, pe care o vom avea în vedere ceva mai jos, prin drept civil se desemnează o ramură de drept, adică un ansamblu de norme juridice. Este vorba despre sensul dreptului civil ca drept obiectiv.
O altă accepţiune este aceea de ramură a ştiinţei juridice, care are ca obiect de cercetare dreptul civil ca ramură de drept (deci ca drept obiectiv).
La rândul ei, ştiinţa dreptului civil constituie obiectul disciplinei de învăţământ desemnată cu expresia în discuţie.
1.2. Definiţia dreptului civil, ca ramură de drept
Pentru a defini dreptul civil, ca ramură de drept, vom porni de la art. 2 alin. (1) C.civ., potrivit căruia, „dispoziţiile prezentului cod reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil”.
Prin urmare, vom spune că dreptul civil este ansamblul normelor juridice care reglementează raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale stabilite între persoane fizice şi persoane juridice aflate pe poziţii de egalitate juridică.
1.3. Explicarea definiţiei dreptului civil, ca ramură de drept
în primul rând, definiţia de mai sus face referire la conţinutul dreptului civil, acesta fiind un ansamblu de norme juridice, adică o ramură a sistemului de drept român. Normele juridice civile sunt grupate pe categorii ce reglementează subdiviziuni ale obiectului dreptului civil, adică sunt ordonate în instituţii ale dreptului civil.
Cel de-al doilea element al definiţiei priveşte obiectul dreptului civil. Acesta este format din raporturile juridice patrimoniale şi raporturile juridice nepatrimoniale care se stabilesc între persoane fizice şi persoane juridice.
Raportul juridic patrimonial este acel raport social care, datorită conţinutului şi valorii economice, poate fi evaluat pecuniar (de exemplu, raportul născut din contractul de vânzare). în funcţie de natura sau felul drepturilor subiective civile care intră în conţinutul lor, raporturile juridice civile patrimoniale sunt grupate în două categorii: raporturile juridice civile reale, adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile subiective reale; raporturile juridice civile obligaţionale (sau de obligaţii), adică acele raporturi care au în conţinutul lor drepturile subiective de creanţă, indiferent dacă acestea izvorăsc dintr-un act juridic sau dintr-un fapt juridic.
Raportul juridic nepatrimonial este acel raport social lipsit de un conţinut economic, deci al cărui conţinut nu poate fi evaluat în bani (spre exemplu, raportul ce are în conţinutul său dreptul la nume sau denumire).
De reţinut că, potrivit art. 3 alin. (1) C.civ., dispoziţiile Codului civil „se aplică şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil”, alin. (2) al aceluiaşi articol considerând ca profesionişti pe toţi cei care exploatează o întreprindere. „Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ” [art. 3 alin. (3) C.civ.].
După felul subiectelor lor, deosebim trei categorii de raporturi juridice civile: raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane fizice; raporturi juridice civile care se stabilesc numai între persoane juridice; raporturi juridice civile care se stabilesc între persoane fizice şi persoane juridice.
Cel de-al treilea element al definiţiei vizează subiectele (părţile) raporturilor de drept civil, acestea fiind persoanele fizice şi persoanele juridice. Pentru a fi subiect de drept civil nu este necesară o calitate specială, fiind suficientă aceea de fiinţă umană (persoana fizică) sau aceea de entitate organizată având un patrimoniu propriu şi un scop determinat (persoana juridică).
Subiectele raporturilor juridice civile, indiferent dacă ar fi vorba de persoane fizice sau de persoane juridice şi indiferent dacă ar fi vorba de raporturi patrimoniale sau raporturi nepatrimoniale, se află pe poziţie de egalitate juridică, în sensul că niciuna dintre părţi nu se subordonează celeilalte. în acest sens, se afirmă că, în raportul de drept civil, părţile se găsesc „pe picior de egalitate juridică”.111 Trebuie subliniat că egalitatea părţilor din raporturile de drept civil este numai de ordin juridic, iar nu neapărat şi economic. Egalitatea juridică a părţilor reprezintă atât o trăsătură caracteristică raportului juridic civil, cât şi metoda de reglementare specifică dreptului civil.
