Principiul egalității de tratament în materie de securitate socială
| Comentarii |
|
Cadrul juridic care reglementează principiul egalității de tratament în materie de securitate socială la nivel național și al Uniunii Europene.
Principalele acte normative în materie de securitate socială care consacră principiul egalității de tratament și al nediscriminării sunt:
- O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială
- Regulamentul (CE) nr. 883/2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială
- Directiva 79/7/CEE
- Directiva 2006/54/CE
- Directiva 92/85/CEE
- Directiva 96/34/CE
- Directiva 2010/41 UE
1. O.U.G. nr. 67/2007 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în cadrul schemelor profesionale de securitate socială
O.U.G. nr. 67/2007 a fost aprobată prin Legea nr. 44/2008. Aceasta transpune în legislația națională Directiva Consiliului nr. 86/378/CEE din 24 iulie 1986 privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în regimurile profesionale de securitate socială, cu modificările și completările aduse prin Directiva Consiliului 96/97/CE din 20 decembrie 1996.
O.U.G. nr. 67/2007 reglementează măsurile pentru aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în schemele profesionale de securitate socială. în jurisprudența națională, s-a apreciat că O.U.G. nr. 67/2007 completează Legea nr. 202/2002. Ordonanța se aplică populației active, inclusiv persoanelor care desfășoară activități independente, persoanelor a căror activitate este întreruptă de boală, maternitate, accident sau șomaj involuntar, persoanelor care caută un loc de muncă, pensionarilor, persoanelor cu handicap, persoanelor care au dobândit o invaliditate, precum și celor care revendică drepturile în numele lor, în condițiile legii.
O.U.G. nr. 67/2007 definește la art. 2:
- schemele profesionale de securitate socială ca fiind schemele al căror scop este de a furniza salariaților sau persoanelor care desfășoară activități independente dintr-o întreprindere ori grup de întreprinderi, un domeniu de activitate economică, sector profesional sau grup de sectoare prestații menite să suplimenteze ori să înlocuiască prestațiile prevăzute de sistemul general public de securitate socială, indiferent dacă apartenența la aceste scheme este obligatorie sau facultativă;
- principiul egalității de tratament ca reprezentând lipsa oricărui tratament discriminatoriu, direct sau indirect, pe criteriul de sex, în special prin referirea la starea civilă sau familială;
- tratament discriminatoriu ca fiind orice excludere, restricție ori diferență de tratament, direct sau indirect, între femei și bărbați.
Potrivit art. 7 din ordonanță, principiul egalității de tratament implică absența oricărei discriminări directe sau indirecte pe criteriul de sex, cu referire în special la starea civilă și familială. La rândul său, art. 8 din O.U.G. nr. 67/2000 prevede că sunt contrare principiului egalității de tratament dispozițiile bazate pe criteriul de sex, direct sau indirect, în special prin referire la starea civilă ori familială, care stabilesc: persoanele care pot participa la o schemă profesională de securitate socială; natura obligatorie sau facultativă a participării la o schemă profesională de securitate socială; reguli diferite cu privire la vârsta de intrare în schema profesională de securitate socială, perioada minimă de încadrare în muncă sau calitatea de membru al schemei profesionale; reguli diferite pentru rambursarea contribuțiilor atunci când un salariat sau o persoană care desfășoară activități independente părăsește o schemă profesională de securitate socială fără să fi îndeplinit condițiile care îi garantează un drept ulterior la prestații pe termen lung; condiții diferite pentru acordarea prestațiilor sau limitarea acestor prestații la sala-riații de un anumit sex sau persoanele de un anumit sex care desfășoară activități independente; vârste de pensionare diferite; suspendarea menținerii sau dobândirii de drepturi pe perioadele de concediu de maternitate ori de concediu pentru motive familiale, care sunt acordate prin lege sau acord și sunt plătite de către angajator; niveluri diferite de prestații, cu excepția cazului în care este necesar să se ia în considerare factorii de calcul actuarial care diferă în funcție de sex, în cazul schemelor profesionale de securitate socială cu contribuții definite; niveluri diferite pentru contribuțiile salariaților sau ale persoanelor care desfășoară activități independente; niveluri diferite pentru contribuțiile angajatorilor, cu excepția cazului schemelor profesionale de securitate socială cu contribuții definite, dacă obiectivul este de a egaliza suma prestațiilor finale ori de a le face cât mai apropiate pentru ambele sexe, sau a cazului schemelor profesionale de securitate socială cu prestații definite, finanțate prin capitalizare, în care contribuțiile angajatorului sunt menite să asigure caracterul adecvat al fondurilor necesare pentru a acoperi costurile prestațiilor; standarde diferite sau aplicabile numai salariaților de un anumit sex ori persoanelor de un anumit sex care desfășoară activități independente, în ceea ce privește garantarea sau reținerea dreptului la prestații ulterioare atunci când salariatul ori persoana care desfășoară activități independente părăsește schema profesională de securitate socială.
Conform art. 12 din ordonanță, sunt exceptate de la aplicarea principiului egalității de tratamente schemele profesionale de securitate socială pentru persoanele care desfășoară activități independente, în ceea ce privește stabilirea vârstei pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă și în ceea ce privește pensia de urmaș. Orice persoană care se consideră vătămată ca urmare a neaplicării prevederilor ordonanței are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești competente, direct sau după sesizarea autorităților abilitate cu aplicarea și controlul aplicării legislației privind egalitatea de șanse și tratament între femei și bărbați, potrivit art. 14 alin. (1) din O.U.G. nr. 67/2007.
2. Regulamentul (CE) nr. 883/2004
Regulamentul (CE) nr. 883/2004 din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate socială prevede la pct. 1 din considerente că „regulile de coordonare a sistemelor naționale de securitate socială se înscriu în cadrul liberei circulații a persoanelor și trebuie să contribuie la îmbunătățirea nivelului de viață și a condițiilor de încadrare în muncă a acestora", iar la pct. 8 din considerente că „principiul general al egalității de tratament este de o deosebită importanță pentru lucrătorii care nu sunt rezidenți în statul membru în care lucrează, inclusiv pentru lucrătorii frontalieri”. Articolul 3 stabilește domeniul de aplicare a regulamentului, și anume legislațiile referitoare la ramurile de securitate socială privind: prestațiile de boală, indemnizațiile de maternitate și de paternitate asimilate, indemnizațiile de invaliditate, prestațiile pentru limită de vârstă, prestațiile de urmaș, prestațiile în cazul unor accidente de muncă și boli profesionale, ajutoarele de deces, ajutoarele de șomaj, prestațiile de prepensionare și prestațiile familiale.
Regulamentul se aplică regimurilor de securitate socială generale și speciale, de tip contributiv sau necontributiv, regimurilor referitoare la obligațiile unui angajator sau armator, precum și prestațiilor speciale în numerar, de tip necontributiv. Acesta nu se aplică asistenței sociale sau medicale și prestațiilor acordate în legătură cu care un stat membru își asumă răspunderea pentru prejudiciile cauzate persoanelor și oferă compensații, cum ar fi pentru victimele de război și ale acțiunilor militare sau pentru consecințele acestora; pentru victimele infracțiunilor, ale asasinatelor sau ale actelor teroriste; pentru victimele acțiunilor unor agenți ai statului membru aflați în exercițiul funcțiunii sau pentru victimele care au suferit nedreptăți din motive politice sau religioase ori legate de familia acestora.
De asemenea, regulamentul se aplică și resortisanților unuia dintre statele membre, apatrizilor și refugiaților care sunt rezidenți într-un stat membru și care se află sau s-au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, precum și membrilor de familie și urmașilor acestora și urmașilor persoanelor care s-au aflat sub incidența legislației unuia sau mai multor state membre, indiferent de cetățenia acestor persoane, în cazul în care urmașii lor sunt resortisanți ai unui stat membru sau apatrizi ori refugiați care sunt rezidenți într-unul din statele membre. Persoanele cărora li se aplică regulamentul beneficiază de aceleași prestații și sunt supuse acelorași obligații, în temeiul legislației unui stat membru, ca și resortisanți! acelui stat membru. Regulamentul (CE) nr. 883/2004 a fost completat de Regulamentul (CE) nr. 988/2009[1) și de Regulamentul (UE) nr. 465/2012.
3. Directiva 79/7/CEE
Directiva 79/7/CEE a fost adoptată în baza art. 308 din Tratatul CE și are ca scop aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale. Această directivă s-a aplicat treptat și acoperă numai securitatea socială legată de muncă. Articolul 2 al directivei stabilește sfera persoanelor cărora li se aplică, și anume populației active, lucrătorilor independenți, lucrătorilor a căror activitate a fost întreruptă de boală, accident sau șomaj involuntar, persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, precum și lucrătorilor pensionați și lucrătorilor invalizi. „Populația activă” este împărțită în trei categorii: lucrătorii sau persoanele care desfășoară activitatea în mod independent, lucrătorii sau persoanele care desfășoară activitate în mod independent și a căror activitate a fost întreruptă pe motive de boală, accident sau șomaj involuntar și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.
În al doilea rând directiva se aplică lucrătorilor și persoanelor care au desfășurat activitate în mod independent și s-au
pensionat, precum și celor invalizi. Directiva nu se aplică dispozițiilor privind prestațiile de urmaș sau celor privind prestațiile familiare, cu excepția prestațiilor familiare datorate celor cinci riscuri acoperite de directivă. Categoriile de risc acoperite de directivă sunt: boală, invaliditate, limită de vârstă, accidente de muncă, boli profesionale și șomajul. Directiva nu acoperă securitatea profesională. În ceea ce privește sfera materială a Directivei, deși C.E.J. a dat inițial art. 3 o interpretare destul de largă, aceasta a fost restrânsă în jurisprudența ulterioară, în care diferite prestații de securitate socială au fost considerate ca situându-se în afara sferei de aplicare a Directivei, cu toate că acestea aveau o legătură cu riscurile expuse la art. 3.
Principiul de bază al egalității de tratament este enunțat în art. 4 alin. (1), care interzice orice discriminare pe criterii de sex, raportat, direct sau indirect, în special la starea civilă sau familială. Prevederile referitoare la protecția femeilor pentru motivul maternității sunt exceptate în mod expres.
Excepțiile permise de la sfera de aplicare a Directivei sunt prevăzute la art. 7 alin. (1). Prima excepție care a făcut obiectul a numeroase litigii se referă la „stabilirea vârstei de pensionare în scopul acordării pensiei pentru limită de vârstă și posibilele consecințe ale acesteia pentru alte prestații”. A doua excepție privește avantajele în privința regimurilor de asigurări pentru limită de vârstă acordate persoanelor care au crescut copii și dobândirea drepturilor la prestații după perioadele de întrerupere a angajării datorită creșterii copiilor. A treia se referă la acordarea dreptului la prestații pentru limită de vârstă sau invaliditate „în temeiul drepturilor dobândite de soție", a patra la acordarea sporurilor la prestațiile pe termen lung pentru invaliditate, limită de vârstă, accidente de muncă și boală profesională pentru soția aflată în întreținere și a cincea la consecințele exercitării unui drept de opțiune între a nu dobândi drepturi sau a nu-și asuma obligații în cadrul sistemului legal [art. 7 alin. (1) lit. b)-e)]. Alineatul (2) al art. 7 stabilește în sarcina statelor membre obligația de a examina periodic materiile exceptate, pentru a se vedea dacă justificarea excluderii a suferit vreo schimbare, având în vedere evoluțiile sociale.
Directiva 79/7/CEE este legată în mod strict de muncă, prin aceea că nu acoperă o persoană care nu a lucrat niciodată. Directiva 79/7/CEE interzice ambele forme de discriminare directă sau indirectă. În conformitate cu prevederile art. 4 din Directiva 79/7/CEE din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale:
„(1) Principiul egalității de tratament presupune inexistența oricărei discriminări pe criterii de sex, în raport, direct sau indirect, în special cu starea civilă sau familială, îndeosebi în ceea ce privește:
- domeniul de aplicare al regimurilor și condițiile de acces la acestea;
- obligația de a cotiza și calculul cotizațiilor;
- calculul prestațiilor, inclusiv sporurile datorate celuilalt soț și persoanelor aflate în întreținere și condițiile care reglementează durata și menținerea dreptului la prestații.
(2) Principiul egalității de tratament nu aduce atingere dispozițiilor referitoare la protecția femeilor în caz de maternitate”.
În jurisprudență, cauza C-152/84 M.H. Marshallc. Southamp-ton and South-West Hampshire Area Health Authority (Tea-ching). Cerere de decizie preliminară. Court of Appeal (Anglia). Egalitate de tratament între bărbați și femei, Curtea a reținut că: „ Totuși, ținând cont de importanța fundamentală a principiului egalității de tratament pe care Curtea I-a reamintit mereu, excepția la câmpul de aplicare al Directivei 76/207/CEE prevăzută la art. 1 par. 2 din această Directivă, pentru domeniul securității sociale trebuie interpretat în mod strict. în consecință, excepția la interdicția discriminărilor bazate pe sex prevăzută la art. 7 par. 1 lit. a) din Directiva 79/7/CEE nu este aplicabilă decât fixării vârstei de pensionare pentru acordarea pensiilor de bătrânețe și de retragere și consecințelor care pot decurge de aici pentru alte prestări de securitate socială'.
4. Directiva 2006/54/CE
Securitatea socială profesională este guvernată de Titlul II, Capitolul 2 din Directiva 2006/54/CE de reformă privind egalitatea de tratament. Inițial, securitatea socială profesională a fost reglementată de Directiva 86/378/CEE, pe baza unor principii similare care guvernează sistemele de securitate socială de stat conform Directivei 79/7/CEE. Jurisprudența C.E.J., după hotărârea Barber și cele care i-au urmat, a înlăturat practic o mare parte din Directiva 86/378/CEE. Ceea ce anterior fusese considerat ca fiind securitate socială profesională a fost recalificat ca fiind „remunerație". Inițial, Directiva 86/378/CEE a fost modificată prin Directiva 96/97/CE, pentru ca ulterior să se decidă abrogarea acesteia și înlocuirea cu prevederile relevante ale Directivei 2006/54/CE.
Sistemele profesionale de securitate socială sunt definite în Directiva 2006/54/CE ca sisteme al căror scop este acela de a oferi lucrătorilor sau persoanelor care desfășoară o activitate independentă într-un sector economic sau în cadrul unei întreprinderi o prestație destinată să completeze sau să suplinească pe cele oferite de sistemele legale de securitate socială, indiferent că participarea este opțională sau obligatorie. Articolul 6 stabilește sfera persoanelor cărora li se aplică directiva, acoperind populația activă în termeni asemănători cu cei de la art. 2 din Directiva 79/7/CEE, cu precizarea că Directiva 2006/54/CE acoperă și întreruperea ca urmare a maternității, precum și persoanele aflate în întreținerea acestor lucrătoare. Articolul 7 din Directiva 2006/54/CE stabilește sfera materială a acesteia și riscurile acoperite.
Articolul 5 enunță principiul egalității de tratament, iar art. 9 stabilește o serie de exemple de prevederi care contravin principiului egalității de tratament din cauza discriminării pe criteriul sexului sau al stării civile sau familiale. Articolul 10 prevede punerea în aplicare a obligațiilor privind egalitatea de tratament în legătură cu sistemele profesionale de pensii, în ceea ce privește lucrători care desfășoară activități independente. Cele trei derogări prevăzute la art. 11 (privind vârstele de pensionare, pensiile de urmaș și calculele actuariale în cazul sistemelor cu contribuții diferite) se aplică în prezent numai în legătură cu lucrători care desfășoară activități independente.
5. Directiva 92/85/CEE
Directiva 92/85/CEE prevede necesitatea introducerii măsurilor de încurajare a sănătății și securității în muncă a femeilor gravide și a lucrătoarelor care au născut recent sau care alăptează. Directiva a introdus o cerință de protecție minimă din partea statelor membre pentru trei categorii de lucrători de sex feminin: lucrătoare gravide, lucrătoare care au născut de curând și lucrătoare care alăptează.
6. Directiva 96/34/CE
Directiva 96/34/CE transpune acordul cadru privind concediul paternal încheiat între UNICE, CEEP și CES.
7. Directiva 2010/41/UE
La data de 7 iulie 2010 a fost adoptată Directiva 2010/41/UE a Parlamentului European și a Consiliului privind aplicarea principiului egalității de tratament între bărbați și femei care desfășoară o activitate independentă și de abrogare a Directivei 86/613/ CE. Conform prevederilor art. 17 din Directiva 2010/41/UE, începând cu data de 5 august 2012 se abrogă Directiva 86/613/CE, iar trimiterile la directiva abrogată se vor interpreta ca trimiteri la noua directivă.
Directiva 86/613/CE, care a fost abrogată prin Directiva 2010/41/UE, avea ca scop asigurarea aplicării principiului egalității de tratament între bărbați și femei care desfășoară o activitate independentă. Articolul 2 al directivei stabilea sfera persoanelor cărora li se aplică directiva, respectiv lucrătorilor independenți care desfășoară, în condițiile prevăzute de dreptul intern, o activitate lucrativă pe cont propriu, inclusiv agricultorilor și membrilor profesiilor liberale și soților acestora care nu sunt salariați sau asociați, în cazul în care aceștia, în condițiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obișnuit la activitatea lucrătorului independent și îndeplinesc fie același sarcini, fie sarcini complementare. Articolul 3 enunța principiul egalității de tratament într-un mod similar cu cel din celelalte directive privind egalitatea de tratament și securitatea socială, iar art. 4-8 descriau sfera materială a sistemului, care impun statelor membre să ia măsuri pentru a elimina discriminarea sexuală în mai multe împrejurări, cum ar fi constituirea unei întreprinderi sau activități, prevederea unor sisteme de securitate socială pentru soții persoanelor care desfășoară o activitate independentă.
Legiuitorul comunitar a apreciat că se impune adoptarea unei noi directive pe motiv că Directiva 86/613/CEE nu a fost foarte eficientă în domeniul său de aplicare deoarece discriminarea bazată pe sex și hărțuirea se produc și în zone din afara muncii salariate. În domeniul activităților independente, aplicarea principiului egalității de tratament înseamnă că nu trebuie să existe nicio discriminare pe motive de sex, de exemplu, cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi sau la lansarea sau extinderea oricărei alte forme de activitate independentă.
În conformitate cu prevederile art. 1 din Directiva 2010/41/UE, aceasta prevede cadrul de punere în aplicare în statele membre a principiului egalității de tratament între bărbații și femeile care desfășoară activități independente sau care contribuie la exercitarea acestor activități, cu privire la acele aspecte nereglementate de Directivele 2006/54/CE și 79/7/CEE. Alin. (2) al art. 1 prevede că, punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în ceea ce privește accesul la bunuri și servicii și furnizarea de bunuri și servicii rămâne în continuare reglementată de Directiva 2004/113/CE.
Directiva 2010/41/UE se aplică:
(a) lucrătorilor independenți, anume toate persoanele care exercită o activitate lucrativă pe cont propriu, în condițiile prevăzute de dreptul intern;
(b) soțiilor/soțiilor lucrătorilor independenți sau, atunci când și în măsura în care sunt recunoscute/recunoscuți de dreptul intern, partenerelor/partenerilor de viață ale/ai lucrătorilor independenți care nu sunt salariate/salariați sau asociate/asociați la întreprindere, în cazul în care acestea/aceștia, în condițiile prevăzute de dreptul intern, participă în mod obișnuit la activitatea lucrătorului independent și îndeplinesc fie aceleași sarcini, fie sarcini complementare.
Directiva 2010/41/UE nu se aplică în domeniile reglementate deja de alte directive, întrucât există deja o serie de instrumente juridice pentru punerea în aplicare a principiului egalității de tratament cu privire la activitățile independente, în special Directiva 79/7/CEE a Consiliului din 19 decembrie 1978 privind aplicarea treptată a principiului egalității de tratament între bărbați și femei în domeniul securității sociale și Directiva 2006/54/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 5 iulie 2006 privind punerea în aplicare a principiului egalității de șanse și al egalității de tratament între bărbați și femei în materie de încadrare în muncă și de muncă.
Articolul 3 din directivă definește discriminarea directă, discriminarea indirectă, hărțuirea și hărțuirea sexuală. Legiuitorul comunitar a apreciat că hărțuirea și hărțuirea sexuală ar trebui considerate discriminare și, prin urmare, interzise. În sensul Directivei 2010/41/UE, prim
- „discriminare directă”se înțelege situația în care o persoană este tratată mai puțin favorabil din motive legate de sex în comparație cu o altă persoană care este, a fost sau ar fi într-o situație comparabilă;
- „discriminare indirectă” se înțelege situația în care o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră ar dezavantaja în special persoanele de un anumit sex, în raport cu persoane de celălalt sex, cu excepția cazului în care această dispoziție, acest criteriu sau această practică este justificată în mod obiectiv de un scop legitim, iar mijloacele pentru a atinge acest scop sunt corespunzătoare și necesare;
- „hărțuire” se înțelege situația în care se manifestă un comportament indezirabil legat de sexul unei persoane, având ca scop sau ca efect lezarea demnității persoanei respective și crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator;
- „hărțuire sexuală” se înțelege situația în care se manifestă un comportament indezirabil cu conotație sexuală, exprimat fizic, verbal sau nonverbal, având ca scop sau ca efect lezarea demnității unei persoane și, în special, crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant, umilitor sau ofensator.
Potrivit dispozițiilor art. 4:
„(1) Principiul egalității de tratament înseamnă că nu trebuie să existe niciun fel de discriminare pe motive de sex în sectorul public sau privat, în mod direct sau indirect, de exemplu cu privire la constituirea, echiparea sau extinderea unei întreprinderi sau începerea sau extinderea oricărei alte forme de activitate independentă. (2) în domeniile reglementate de alin. (1), hărțuirea și hărțuirea sexuală sunt considerate a fi discriminare pe motive de sex și, prin urmare, sunt interzise. Respingerea unui astfel de comportament de către o persoană sau supunerea unei persoane la un astfel de comportament nu poate fi folosită drept justificare pentru o decizie care să afecteze acea persoană. (3) în domeniile reglementate de alin. (1), o instigare la discriminare împotriva persoanelor pe considerente legate de sex este considerată a fi discriminare'.
Articolul 5 definește ce se înțelege prin acțiunea pozitivă, art. 6 se referă la constituirea unei societăți, art. 7 reglementează măsurile de protecție socială, iar art. 8 se referă la protecția maternității. În conformitate cu prevederile art. 10 din Directivă, statele membre trebuie să adopte, în ordinea lor juridică internă, măsurile necesare pentru a asigura o indemnizație sau o despăgubire reală și efectivă, în condițiile stabilite de statele membre, pentru prejudiciul suferit de o persoană în urma unei discriminări pe considerente legate de sex, indemnizație sau despăgubire care să aibă caracter disuasiv și proporțional în raport cu dauna suferită. Această indemnizație sau despăgubire nu poate fi limitată prin stabilirea unei limite superioare prealabile.
Potrivit art. 16, Directiva 2010/41/UE trebuia transpusă în legislația statelor membre până la data de 5 august 2012. Directiva 2010/41/UE a fost transpusă de România prin O.U.G. nr. 83/2012 de modificare a Legii nr. 202/2002.
