Eroare materială
| Comentarii |
|
eroare materială - menţiune greşită cuprinsă într-un act procedural. Eroarea materială este evidentă când rezultă din compararea a ceea ce a fost consemnat greşit cu datele din conţinutul dosarului sau al însuşi actului în care s-a strecurat eroarea materială. Erorile materiale evidente se pot corecta de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul procesual, la cererea celui interesat sau din oficiu (art. 195 C. pen.). în vederea îndreptării erorii materiale părţile pot fi chemate spre a da lămuriri.
eroare materială, menţiune greşită cuprinsă într-un act procedural (încheiere, hotărîre etc.), dacă inexactitatea este evidentă în sensul că rezultă în mod cert din însăşi actele cauzei, nefiind nevoie, pentru a o constata, de administrarea sau reaprecierea unor probe, e. m. evidente se pot corecta de însuşi organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată care a întocmit actul procedural, la cererea celui interesat sau din oficiu (art. 195, C.p.p.). în vederea îndreptării erorii, părţile pot fi chemate spre a da lămuriri. Despre îndreptarea efectuată organul de urmărire penală sau instanţa de judecată, după caz, întocmeşte un proces verbal sau o încheiere, făclndu-se menţiune şi la sfîrşitul actului corectat (art. 195, alin. final, C.p.p.).









Citește mai mult
din act, considerarea validitatii acestora conducând la contrazicerea suprafetei inscrise in textul actului, fara a invoca vointa partilor semnatare ale actului, vointa care s-a exprimat valid prin semnarea actului. In aceste conditii cine si cum poate valida rectificarea in asa fel incat in cartea funciara sa se poata incrie suprafata ocupata in mod real de imobil?