expertiza obligatorie la constituirea SRL cu asociat unic, în societatea care se înfiinţează de către un asociat unic, valoarea aportului în natură va fi stabilită pe baza unei expertize de specialitate (art. 13 Legea nr. 31/1990). Directorul O.R.C. de pe lângă tribunal/persoana desemnată de către directorul general al O.N.R.C. numeşte unul sau mai mulţi experţi din lista experţilor autorizaţi. Aceştia vor întocmi un raport cuprinzând descrierea şi modul de evaluare a fiecărui bun aportat şi vor evidenţia dacă valoarea acestuia corespunde numărului şi valorii părţilor sociale acordate în schimb, precum şi orice alte elemente care au fost indicate spre a fi cuprinse în raport. Pentru efectuarea raportului de expertiză, pot fi desemnaţi doar experţi care să nu se afle într-unui dintre cazurile de incompatibilitate prev. de art. 39 Legea nr. 31/1990, respectiv nu pot fi numiţi expert: i) rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv ori soţii acelora care au constituit aporturi în natură sau ai fondatorilor; ii) persoanele care primesc, sub orice formă, pentru funcţiile pe care le îndeplinesc, altele decât aceea de expert, un salariu ori o remuneraţie de la fondatori sau de la cei care au constituit aporturi în natură; iii) orice persoană căreia, ca urmare a relaţiilor sale de afaceri, de muncă sau de familie, îi lipseşte independenţa pentru a realiza o evaluare obiectivă a aporturilor în natură, potrivit normelor speciale care reglementează profesia. Persoana care acceptă însărcinarea de expert cu încălcarea dispoziţiilor referitoare la incompatibilitate săvârşeşte infracţiunea prevăzută de art. 277 Legea nr. 31/1990, care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. V. aport, directorul O.R.C. de pe lângă tribunal/persoana desemnată de către directorul general al O.N.R.C., SRL.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Expertiza obligatorie la constituirea SRL cu asociat unic