Femeia în penitenciar
| Comentarii |
|
femeia în penitenciar, femeile ocupă un loc important în penitenciare, iar cele mai multe au săvârşit infracţiuni mai puţin grave. Persoanele cu slăbiciuni necesită o atenţie sporită din partea personalului, asigurându-li-se medicamente, tratament medical.
Închisorile sunt destinate în principal bărbaţilor şi regulile şi regulamentele lor sunt definite de bărbaţi. Deoarece femeile sunt întotdeauna deţinute în proporţie mai mică peste tot, ele ocupă adesea o unitate adiacentă sau separată într-o închisoare de bărbaţi şi sunt subiectul aceloraşi reguli generale, care nu se adresează nevoilor sau intereselor lor specifice. Având un spaţiu pe care îl împart cu deţinuţii bărbaţi şi fiind un grup minoritar, există puţine programe pentru femei şi facilităţi recreative limitate, inclusiv puţine ore în afara celulelor lor.
în multe ţări în care sunt închisori doar pentru femei, există o singură unitate într-o arie geografică foarte largă. Câteodată există doar o închisoare pentru femei în întreaga ţară şi foarte multe categorii de deţinute sunt ţinute împreună. Astfel, izolarea geografică, fiind foarte departe de casă, înseamnă mai puţine vizite şi mai mult abandon. Ţinând cont de faptul câ femeile au de multe ori copii care depind de ele, izolarea socială este o problemă mult mai grea din punctul de vedere al acestora. Deoarece exisă atât de puţine femei deţinute, programele medicale, educative şi profesionale foarte rar se adresează nevoilor lor, deoarece ele sunt destinate bărbaţilor deţinuţi.
Este clar câ femeile în închisoare au nevoi diferite de cele ale bărbaţilor şi este şi mai clar că în acest domeniu paritatea genului înseamnă tratament diferit. Populaţia feminină din închisori creşte rapid şi, în unele regiuni ale lumii, mult mai rapid decât cea masculină. în ţări precum Statele Unite şi Anglia, numărul femeilor din închisori creşte dublu faţă de numărul bărbaţilor. Creşterea criminalităţii feminine a fost în centrul a numeroase studii şi, cu toate că explicaţiile fenomenului au fost variate în decursul timpului, acum este acceptat faptul că participarea largă a femeilor în diferite sfere ale vieţii a avut ca rezultat noi oportunităţi, inclusiv de comitere a infracţiunilor, şi că un climat dur de pedepsire în multe ţări şi o abordare diferită a femeilor infractoare în sistemul justiţiei penale au contribuit, de asemenea, la aceste schimbări.
Studii ale populaţiei feminine a închisorilor din diferite ţări arată câ legile dure pentru droguri au un impact profund asupra creşterii numărului de femei în închisori, cu toate că în afacerile cu droguri femeile deţin poziţii periferice şi adesea merg la închisoare din cauza implicării rudelor sau partenerilor bărbaţi sau deoarece ele sunt folosite de către traficanţii de droguri drept curiere care să ia drogurile dintr-o ţară şi să le transporte în alta. adesea pentru foarte puţini bani.
În urma studiilor făcute şi a constatărilor în penitenciare, a reieşit că majoritatea femeilor deţinute au vârsta sub 30 de ani. cele mai multe sunt sărace, needucate, fără calificare, muncitoare şi neangajate la data arestării. Infracţiunile pentru care sunt condamnate sunt infracţiuni nonviolente, contra proprietăţii sau infracţiuni legate de droguri sau cele cunoscute ca „infracţiuni ale sărăciei". Atunci când este comisă o infracţiune violentă de către ele, este cel mai adesea săvârşită împotriva cuiva apropiat lor.
Spre deosebire de bărbaţi, femeile din închisori sunt adesea părinte singur, majoritatea având copii care depind de ele. înainte de a fi încarcerate, cele mai multe au fost abuzate psihic sau sexual. Atunci când femeile sunt părinte singur, copiii lor sunt mai predispuşi să sfârşească în cămine de copii, comparativ cu părinţii bărbaţi deţinuţi.
Crima organizată transnaţională afectează toate regiunile lumii şi contribuie mult la creşterea semnificativă a numărului de femei infractoare. Ele sunt în mod esenţial curiere de droguri, numite adesea „catâri", sunt plătite foarte puţin şi sunt practic abandonate când sunt descoperite de către poliţie. Atunci când sunt în închisoare, ele se confruntă cu probleme particulare, nefiind familiarizate cu limbajul local şi neînţelegând regulile oficiale şi neoficiale ale închisorii şi, astfel, izolarea lingvistică şi culturală adaugă poveri în plus la dificila lor situaţie. Cel mai adesea, aceste femei deţinute sunt la sute de kilometri depărtare de casă şi vor ispăşi întreaga pedeapsă fără să primească măcar o vizită.
Diferenţele dintre femeile şi bărbaţii deţinuţi
Abordând problema dintr-un alt punct de vedere, putem spune că cea mai definitorie caracteristică a femeilor aflate în penitenciar este chiar genul lor, care le diferenţiază net de populaţia penitenciară masculină majoritară. Este important de evidenţiat această caracteristică, deoarece are implicaţii majore asupra modului în care înţelegem nevoile acestei categorii de persoane şi modul cel mai eficient în care ne putem adresa lor. Astfel:
- legat de comportamentul lor infracţional, bărbaţii şi femeile se implică în mod diferit ca participare, motivare şi pericol, pentru ei înşişi şi pentru alţii;
- extinderea infracţiunilor comise de femei este, cu câteva excepţii, mai mică decât la bărbaţi;
- infracţiunile comise de femei sunt în medie mai puţin grave, mai puţin violente şi mai mult legate de furt şi droguri;
- ponderea femeilor care comit infracţiuni este relativ mică - 4,8% din populaţia penitenciară din România;
- relaţia dintre a fi victimă şi infractor joacă un mare rol în viaţa femeilor. La începerea unei cariere infracţionale contribuie abuzul de acasă, sărăcia, traumele şi uzul excesiv de droguri şi alcool;
- femeile reacţionează la supraveghere, detenţie şi tratamente diferit faţă de bărbaţi. Ele sunt mai puţin violente în cursul detenţiei decât bărbaţii, comit abateri disciplinare minore; sunt puternic influenţate în a se simţi responsabile şi a avea grijă de copiii lor. de familia lor; sunt mai receptive la programele socio-educative; se simt mai responsabile pentru relaţia cu personalul închisorii şi colegele de detenţie; se implică mai mult în menţinerea unui mediu înconjurător curat, sănătos şi intimizat.
Un rol major în viaţa femeilor private de libertate este crearea unui mediu de detenţie bazat pe securitate, demnitate şi respect. Femeile au nevoie de un mediu (tratament şi detenţie) care este sigur şi plin de grijă, din punct de vedere fizic şi mental. Femeile infractor apreciază atunci când au un loc sigur unde să trăiască, ţinând cont de nevoia lor de ajutor şi siguranţă fizică, creând premise pentru a putea face faţă abuzului de acasă şi a asigura un ajutor pentru victimele abuzurilor. Securitatea în penitenciar înseamnă prevenirea evadărilor şi menţinerea unui mediu uman destins între deţinuţi şi personal, care să facă improbabile manifestările agresive şi autoagresive.
O proporţie semnificativă a femeilor din penitenciar are un nivel educaţional sub medie şi puţină experienţă de muncă. Multe dintre deţinute sunt analfabete. Nivelul scăzut de educaţie nu este un factor cauzal în sine, ci mai degrabă un indicator al mediului social în care se regăsesc atât victimele, cât şi agresorii, mediu caracterizat de marginalizare şi excluziune socială.
Pentru femeia deţinută, viaţa în penitenciar aduce consecinţe majore în viaţa personală: distrugerea familiei, degradarea fizică şi morală. Deşi încearcă să îşi motiveze actul infracţional comis, să îl prezinte ca fiind finalul unui proces fără alternative, că oricine ar fi fost în locul lor ar fi procedat la fel, acestea trebuind să le apere de remuşcări, ele cred mai puţin în reabilitare şi consideră pedeapsa ca pe „o învăţătură de minte".
Cercetând căile prin care se ajunge la infracţiune, s-au identificat o serie de probleme-cheie în producerea şi susţinerea criminalităţii feminine. Astfel, foarte multe deţinute au suferit abuzuri fizice care par să fie rădăcina unui comportament infracţional ulterior, a unei dependenţe şi criminalităţi ulterioare. Cauzele violenţei intrafamiliale sunt variate: sărăcie, conflicte intraconjugale, infidelitatea soţului sau soţiei, consumul de alcool sau tulburări psihice ale soţului. Legătura dintre criminalitatea feminină şi consumul de droguri este foarte puternică. Femeile încep adesea să consume droguri la îndemnul partenerilor lor, care continuă frecvent să le aprovizioneze cu droguri. Deseori, femeile eşuează în încercările lor de a renunţa la droguri. Multe dintre ele încearcă, prin prostituţie, să îşi susţină financiar partenerii, care sunt şi ei consumatori de droguri, dar adesea au parte de violenţă din partea acestora: totuşi, multe femei rămân în continuare ataşate de partenerii lor, în ciuda abuzului şi neglijării. Consumul de alcool reprezintă, de asemenea, un factor important în generarea şi menţinerea ciclului violenţei. Cu toate acestea, femeile nu denunţă violenţa până în ultima fază, împărtăşind credinţa că bărbatul este stăpânul casei. în aceste condiţii, lipsite de sprijin şi speranţă, femeile ajung să se apere prin atac şi să comită omoruri în urma cărora toată familia are de suferit, cu consecinţe negative şi pentru societate.
Unele femei mai în vârstă acţionează ca un părinte, le ajută pe cele mai tinere şi s-a observat că fac acest lucru cu grijă şi cu sensibilitate. în unele cazuri, acest lucru compensează faptul de a fi despărţite de propria lor familie. Sunt însă şi situaţii în care pe alte femei le revoltă rolul de părinte impus. Deţinutele cu vârste peste 60 de ani. în număr relativ mic, nu sunt cazate separat, ci, pentru a putea fi ajutate la efectuarea unor munci gospodăreşti de deţinute mai tinere, sunt repartizate împreună cu acestea. în funcţie şi de natura relaţiilor afective dintre ele, fapt ce are un impact pozitiv asupra stării lor psihice.
Condiţiile de existenţă în mediul carceral al femeilor
Şocul arestării se datorează în unele cazuri lipsei de experienţă a femeilor privind închisoarea sau procesul de justiţie penală, motiv pentru care primirea femeilor condamnate este atent monitorizată şi are ca scop, pe lângă furnizarea de informaţii asupra regimului de detenţie la care vor fi supuse, şi scăderea impactului emoţional negativ pe care contactul cu închisoarea îl are asupra psihicului.
Pentru persoanele care se află în situaţia de a ispăşi o pedeapsă privativă de libertate, legăturile atât cu familia, cât şi cu comunitatea sunt limitate de o serie de reguli stricte. Penitenciarul, ca instituţie cu funcţie socio-educativă ce pregăteşte individul pentru o reintegrare calitativă în societate, este dator să ofere maximum de facilităţi pentru ca acest contact să nu se întrerupă, deoarece deţinutul este izolat, dar nu exclus din societate.
Având în vedere că familia este microgrupul cel mai important şi mai plin de semnificaţii de care aparţine un individ, este de înţeles de ce fiecare persoană păstrează un sentiment aparte pentru aceasta, pentru unii despărţirea fiind chiar traumatizantă. Şocul privării de libertate este pregnant mai ales pentru populaţia feminină a închisorilor şi cu atât mai mult pentru acea categorie de deţinute care sunt mame şi care continuă să îşi facă griji pentru copiii care sunt dependenţi de ele.
Multe femei, când ajung prima dată în închisoare, sunt într-o stare de mare confuzie şi anxietate. Anxietatea se manifestă prin potop de lacrimi, ţipete, ameninţări cu sinuciderea, comportamente autoagresive, de împotrivire la respectarea regulamentului de ordine interioară al penitenciarului. Alteori, manifestările disperate încep după câteva zile sau se rezumă doar la plâns, pe care nu îl pot explica, concomitent putând sâ apară diferite stări somatice: slăbesc, au insomnie, sunt dezorientate în timp. Şocul depunerii în penitenciar este perceput diferit de femeile deţinute, mai cu seamă în situaţia în care preexistă dezordini emoţionale. în penitenciar, psihologii trebuie sâ identifice motivele care au condus la dezechilibrul psihic. Alte deţinute manifestă o totală nepăsare şi indiferenţă faţă de ceea ce se întâmplă în penitenciar.
De aceea, este important a înţelege psihicul deţinutei, fiind necesar să se studieze efectele negative ale izolării fizice, psihice şi sociale, caracteristice privării de libertate. în penitenciar are loc o înlocuire a simbolurilor exterioare ale persoanei cu statutul de deţinută, care standardizează modul de viaţă şi estompează până la anulare diferenţele dintre deţinute. Astfel, „demnitatea, sănătatea, munca, egalitatea, omul, protecţia, iubirea etc. sunt apreciate prin prisma stării de deţinut şi ierarhizare în funcţie de presiunea trebuinţelor nesatisfăcute în mediul penitenciar.
Multe dintre femei stau prost cu sănătatea din cauza abuzului de stupefiante, a violenţei domestice etc. Spre deosebire de deţinuţii bărbaţi, care par să se adapteze la realităţile practice ale încarcerării, multe dintre femei nu-îşi părăsesc grijile de afară. Aceasta este o consecinţă logică a rolului femeii, a faptului că ele au grijă mai mult de casă şi copii. Femeile din penitenciar sunt mai mult expuse stresului penitenciar: ruptura de familie şi de copii, mai ales dacă sunt mici, este mai acut resimţită de ele; stigmatizarea lor chiar de propria familie, pentru infracţiunile săvârşite, este mai mare decât în cazul bărbaţilor; soţii lor. rămaşi acasă, sunt mai puţin devotaţi decât femeile în general, aşa că fac eforturi mai mici să vină la penitenciar şi să le viziteze.
Tot legat de măsurile speciale de tratament ce se adresează femeilor în general şi celor gravide sau mamelor sunt impuse de: nevoile fiziologice speciale ale acestora (menstruaţia, naşterea, lăuzia, alăptarea), impactul special al privării de libertate asupra stării psihice a deţinutei; specificitatea patologiei feminine şi vulnerabilitatea lor mai mare. Medicul de penitenciar trebuie să fie preocupat pentru respectarea cu stricteţe în penitenciar a măsurilor de igienă şi tratament pentru deţinute (duşuri zilnice, prosoape igienice, lenjerie intimă spălată sau nouă, consultaţii medicale de specialitate, curăţenie în încăperi şi la locul de muncă etc.).
Regimul disciplinar al femeilor
Violenţa este întâlnită mai rar la deţinute, în schimb, este prezentă o formă specifică de agresivitate, care se manifestă sub forme diferite, şi anume: crearea dependenţei, manipularea informaţiilor, distribuirea pachetelor cu alimente, împiedicarea unora să participe la activităţile recreative, însuşirea hainelor aflate în cea mai bună stare etc.
Personalul penitenciarului
Aşezămintele pentru femei au un personal feminin. Aceasta nu exclude totuşi ca. pentru motive profesionale, cadrele de sex masculin, precum medicii, învăţătorii, să nu îşi exercite atribuţiile în secţiile rezervate femeilor. Personalului feminin i se cere să aibă aceleaşi calităţi care se cere personalului penitenciarelor pentru bărbaţi.
Din cauza experienţelor trecute sau din cauza precedentelor culturale, unele deţinute preferă să fie văzute de un medic femeie sau de o asistentă medicală. Pentru a se asigura servicii medicale cât mai eficiente, care să ţină seama de împrejurările mai largi care influenţează starea de sănătate a deţinutelor, personalul medical al penitenciarului urmează în permanenţă o serie de precepte: respectul faţă de pacient, confidenţialitatea, comunicări făcute pacientului, diagnostic, tratament etc., stricta respectare a standardelor profesionale şi a codurilor etice. în acest scop, se urmăreşte respectarea normelor de igienă personală şi colectivă în secţiile de deţinere. în locurile de muncă şi în sectoarele cu risc epidemiologie, respectiv blocul alimentar, staţia centrală de aprovizionare cu apă potabilă, magaziile de alimente, sectorul agro-zootehnic.
Personalul medical trebuie să realizeze vaccinarea efectivului de deţinute conform catagrafiei, să deruleze programe de prevenire şi depistare precoce vizând o serie de boli cu incidenţă mare în patologia femeii: boli ale aparatului genito-urinar, cancerul uterin şi mamar. HIV/SIDA. boli cu transmitere sexuală în general. TBC.
îngrijirea sănătăţii gravidelor şi mamelor cu copii mici constituie un alt obiectiv de respectat în fiecare penitenciar de către personalul acestuia. Deţinutele care nu beneficiază de întreruperea executării pedepsei datorită gravităţii infracţiunilor comise sunt transferate, începând cu luna a 7-a de sarcină, la Penitenciarul-spital Rahova, unde funcţionează o secţie de obstetrică-ginecologie modern utilată, de unde pot fi transferate la naştere la Maternitatea Bucur.
O altă situaţie care merită tot interesul conducerii penitenciarelor este aceea a deţinutelor care au născut şi după o perioadă de timp au fost despărţite de copiii lor, deoarece condiţiile de închisoare nu permit creşterea acestor copii, care ajung de obicei în instituţii de ocrotire sau, în cele mai fericite cazuri, sunt luaţi de familie şi crescuţi fără ca mama să fie lângă ei. în multe state europene. în penitenciarele pentru femei există centre „Mama şi copilul”, create cu scopul de a furniza cazare pentru deţinutele femei împreună cu copiii lor cu vârste cuprinse între 0-18 luni. Prin astfel de măsuri se creează condiţiile necesare ca mamele să ofere toată dragostea şi îngrijirea lor copiilor născuţi în aceste condiţii.
Drepturile, obligaţiile şi sancţiunile femeilor în penitenciar
Persoana condamnată ajunsă în penitenciar este traumatizată din punct de vedere psihologic. Venind în locul de detenţie deja tensionată de contactul cu autorităţile judiciare, de desfăşurarea procesului, se vede dintr-o dată frustrată de ambianţa profesională şi familiară, de limitarea libertăţii de mişcare şi petrecere a timpului liber. Procesul de adaptare la fenomenul de încarcerare coincide cu adoptarea unei atitudini de ostilitate faţă de lumea de afară, faţă de personalul din penitenciar. Totodată, deţinutele dezvoltă atitudini de solidarizare cu celelalte deţinute din grupul lor, asigurându-şi sprijin la nevoie. De fapt, deţinutele se află în permanentă interacţiune cu celelalte deţinute, dezvoltând anumite comportamente, relaţii care pot fi de cooperare sau de conflict.
Deţinutele trăiesc într-un mediu închis, intrând în relaţii cu aceleaşi persoane şi, pentru a putea supravieţui, este necesar să se integreze într-un anumit grup. Grupul este definit ca fiind „un ansamblu de persoane interdependente, acest criteriu fiind elementul de bază al oricărei grupe. În acest mediu închis, deţinutele au anumite obligaţii şi pot exercita anumite drepturi, care insă nu pot fi identificate cu drepturile cetăţenilor liberi. Drepturile deţinutelorse referă la o plajă largă de domenii. Astfel, ele privesc relaţiile cu personalul penitenciar, cum ar fi dreptul la hrană, dreptul la îngrijire medicală, dreptul la asistenţă medicală etc., sau privesc relaţiile cu familia, dreptul la pachete de alimente, dreptul la vizită, dreptul la corespondenţă. De asemenea, nu trebuie ignorate drepturile ce au legătură cu respectarea demnităţii umane. Aceste drepturi se exercită din momentul în care condamnata a păşit pe uşa penitenciarului, se menţin pe toată durata executării pedepsei privative de libertate şi se sting odată cu momentul eliberării efective, definitive. Drepturile condamnatelor pe timpul executării pedepsei sunt acordate prin lege. iar. pe de altă parte, ele sunt garantate, în exercitarea lor, prin faptul că personalul din penitenciare este obligat să le respecte şi să le asigure exercitarea. Persoanele private de libertate pot beneficia de vizita intimă. De asemenea, au dreptul de a primi vizite, pachete de alimente etc. Alte drepturi sunt dreptul la petiţionare, la corespondenţă etc. Condamnatele pot purta haine civile şi sunt obligate să menţină igiena la locul de executare. Ele au obligaţia să participe la activităţile educative, religioase, de instrucţie şcolară etc.
în cazul în care condamnatele nu respectă obligaţiile din penitenciar, pot fi sancţionate cu măsurile disciplinare prevăzute de lege.
Munca în penitenciar este strâns legată de pregătirea deţinutelor pentru viaţa în cadrul comunităţii. munca prestată de persoanele condamnate este în general remunerată în raport de natura activităţii, calitatea produselor executate şi randamentul obţinut. Munca este importantă, deoarece deţinutele pot obţine reducerea perioadei de executare a pedepsei. Ea se poate presta în unităţi sau ateliere de lucru proprii ori în anumite societăţi din afara penitenciarului. Prin desfăşurarea muncii se pot atinge următoarele scopuri:
- educativ-preventiv, care are în vedere obişnuirea condamnaţilor cu munca organizată, pentru a deveni o necesitate organică;
- disciplinar şi de antrenament fizic şi psihic, pentru recuperarea socială a condamnatului;
- economic-social, în sensul că penitenciarul recuperează o parte din cheltuielile efectuate de către stat cu deţinerea. întreţinerea şi reeducarea condamnaţilor, iar. pe de altă parte, aceştia dobândesc o calificare într-o meserie.
