fruntea, parte constitutivă a feţii umane. Unul din elementele „portretului vorbit". Fruntea este mărginită la partea superioară de linia de inserţie a părului, iar la cea inferioară de bază arcadelor. După metoda „portretului vorbit" se descriu următoarele caracteristici ale frunţii, din faţă şi din profil: înălţimea, lăţimea, înclinarea şi particularităţi. înălţimea poate fi: mare, mijlocie, mică şi este apreciată împărţindu-se faţa în trei regiuni: a frunţii, a nasului şi a bărbiei. În raport de dimensiunea celorlalte două regiuni se stabileşte valoarea înălţimii. Lăţimea poate fi: mare, mijlocie, mică; lăţimea se apreciază în raport cu oasele zigo-matice (pomeţii obrazului). înclinarea frunţii este: oblică, verticală şi bombată (proeminentă) ; aprecie rea se face în raport cu planul verti cal. Particularităţile frunţii pot fi proeminenţa boselor, a arcadelor, frunte concavă, frunte convexă şi combinaţii între aceste particularităţi (frunte convexă cu arcade proeminente, frunte concavă cu arcade proeminente etc.)
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Fruntea
