Fotografia judiciară
| Comentarii |
|
fotografia judiciară 1. Complex de metode şi procedee generale de fotografiere utilizate în procesul cercetărilor criminalistice de teren şi de laborator prin adaptarea, la cerinţele cercetării, a metodelor şi procedeelor aplicate în fotografia clasică. F.j. se clasifică în două mari categorii : a) fotografia operativă (de teren) şi b) fotografia de examinare (de laborator). Fiecare din aceste două categorii se subîmpart, la rîndul lor, în mai multe genuri care au metode şi tehnici specifice.
2. Imagine pozitivă a locului faptei, a unei urme, obiect purtător de urme, corp delict sau a altor elemente de fapt ce prezintă interes judiciar. Pentru realizarea f.j. se folosesc aparate de fotografiat care îndeplinesc următoarele caracteristici: a) obiective interschimbabile, b) vizare prin sistem reflex, c) posibilităţi de prelungire a camerei obscure (burduf, tuburi sau inele prelungitoare), d) schimbarea distanţei focale a obiectivului cu ajutorul lentilelor adiţionale etc.
fotografia judiciară face parte din metodele tehnice științifice cele mai frecvent folosite în cercetarea criminalistică, atât în activitatea de teren a organelor de urmărire penală, cât și în munca de laborator a experților criminaliști. Însemnătatea care se acordă metodelor fotografice în cercetările criminalistice se datorează folosirii lor multilaterale, atât pentru fixarea urmelor odată descoperite, cât și pentru descoperirea unor urme ale infracțiunii care nu pot fi percepute direct de organele noastre de simț sau pentru fixarea rezultatelor cercetării de laborator cu diferite aparate optice sau a celor obținute prin diferite alte metode.
Fotografia judiciară deține o poziție particulară bine conturată în ansamblul investigațiilor criminalistice. Adaptarea tehnicii fotografice la specificul procesului judiciar a reprezentat, indiscutabil, o necesitate obiectivă, tot așa cum apariția Criminalisticii, în calitate de știință judiciară, a fost impusă de nevoia combaterii eficiente a infracțiunilor.
Imediat după descoperirea acesteia, fotografia a fost aplicată în activitatea de cercetare a infracțiunilor, fiind considerată o metodă eficientă de înregistrare a recidiviștilor. A fost folosită pentru prima dată în anul 1840 de către poliția belgiană și apoi de Prefectura poliției din Paris, care în 1872 a înființat un serviciu specializat în acest domeniu. România s-a situat printre primele țări europene care au apelat la serviciile fotografiei judiciare, practicarea ei fiind semnalată încă din anul 1879, de către un serviciu specializat al poliției capitalei. Meritul incontestabil al inițierii primelor reguli cu caracter științific de executare a fotografiei judiciare (îndeosebi în domeniul identificării persoanelor după semnalmente) revine, în țara noastră, lui Nicolae Mino-vici. În lucrarea sa, Manual tehnic de medicină legală, există un capitol intitulat „Fotografia judiciară’’. Astăzi, se apelează la tehnicile de fotografiere digitală, precum și la înregistrările video.
fotografia judiciară de examinare, (fotografia de laborator), categorie a fotografiei judiciare prin care se realizează descoperirea şi evidenţierea în laborator a unor urme ale infracţiunii, precum şi fixarea etapelor intermediare ale examinărilor efectuate. F.j. de e. are următoarele genuri : a) fotografia de ilustrare, procedeu fotografic care are ca obiect fixarea imaginii iniţiale, de ansamblu şi detalii a urmei sau obiectului examinat mai înainte de a se fi aplicat asupra acestora vreo metodă de cercetare criminalistică de laborator; b) fotografia de comparare, procedeu fotografic folosit în procesul cercetării criminalistice comparative pentru confruntarea şi suprapunerea imaginilor, cît şi pentru stabilirea continuităţii liniare; c) fotografia de contrast, care prin folosirea tehnicilor specifice de creştere a contrastului imaginii fotografice a urmelor sau obiectelor purtătoare de urme ale infracţiunii permite punerea in evidenţă a caracteristicilor identificatoare. Principalele tehnici utilizate sînt: folosirea de materiale foto-sensibile cu coeficient de contrast foarte ridicat; prelucrarea materialului fotosensibil în revelatori de contrast; aplicarea efectului Schwarz-schild; contratiparea imaginii; întărirea chimică a imaginii iniţiale şi întărirea imaginii prin procedeul ozobromării; d) fotografia de umbre, procedeu fotografic care se realizează prin aplicatea tehnicii de iluminare incidentă prin care se pun în evidenţă diferenţele de nivel ale reliefului urmelor create, de regulă, la suprafaţa obiectelor purtătoare de urme; e) fotografia de reflexe, se realizează pe baza aplicării principiului reflexiei diferenţiate a unui fascicul luminos ce cade pe suprafaţa unui obiect purtător de urme cu zone eterogene de reflectare-strălucire.; f) fotografia separatoare de culori, procedeu fotografic care foloseşte tehnici speciale pentru evidenţierea în imaginea fotografică a urmelor care nu se disting de culoarea fondului obiectului purtător, prin utilizarea cu precădere a unor filtre separatoare de culori sau dispozitive optice de dispersie a luminii incidente.; g) fotografia în radiaţii ultraviolete, procedeu fotografie de fixare a imaginilor în lumină invizibilă expusă în limitele de la 400 mu pînă la 10 mu.; h) fotografia în radiaţii infraroşii, procedeu fotografic de fixare a imaginilor în lumină invizibilă cuprinsă intre 760 mu şi 35 000 mu i) roentgenografia, procedeu fotografic special de fixare a imaginilor cu ajutorul radiaţiilor Roentgen care cuprinde o zonă din imediata vecinătate a radiaţiilor ultraviolete, respectiv între 10 mu şi 0,005 mu; j) gamagrafia, procedeu fotografic special de fixare a imaginilor sub acţiunea razelor gamma cu energie a cuantei de radiaţii de 0,08—1,5 milioane electroni-volţi, deci cu o putere mult superioară razelor Roentgen k) fotografia holografică, procedeu de fotografiere integrală a obiectelor, fixînd imnaginea acestora în trei dimensiuni, aşa cum sînt percepute de om în natură.
fotografia la mărime naturală, fotografie judiciară, în care, imaginea subiectului se obţine în raportul de 1:1, faţă de realitate. F. la m.n. se foloseşte la fotografierea urmelor digitale, de încălţăminte, în procesul expertizei antropometrice şi în orice alte examinări criminalistice care impun ca fotografiile să fie executate la scara 1:1.
fotografia metrică, fotografie judiciară de teren sau de examinare care conţine în planul principal al imaginii subiectului un instrument metric. F.m. permite efectuarea de măsurători pe fotografie. F.m. poate fi:
a) bidimensională, care permite măsurarea lungimii şi lăţimii obiectelor şi b) tridimensională, care permite calcularea lungimii, lăţimii şi înălţimii obiectului fotografiat fie pe baza etalonului fotografiat împreună cu obiectul şi aplicarea coeficientului de reducţie, fie prin calcularea dimensiunilor după legile perspectivei geometrice a proiectării polare.
fotografia judiciară a locului săvîrşirii faptei, categorie a fotografiei judiciare realizată în cadrul cercetării la faţa locului, pentru fixarea locului săvîrşirii infracţiunii, a urmelor, a obiectelor purtătoare de urme; a celorlalte mijloace materiale de probă, efectuarea de măsurători fotografice, a realizării anumitor activităţi de urmărire penală şi fotografia de semnalmente.
fotografia de fixare a rezultatelor percheziției, potrivit art. 159 alin. (19) C. proc. pen., „locul în care se desfășoară percheziția, precum și persoanele sau obiectele găsite pe parcursul percheziționării pot fi fotografiate ori înregistrate audiovideo”. Alineatul următor dispune ca înregistrările audiovi-deo sau fotografiile efectuate să fie anexate procesului-verbal de percheziție, constituind parte integrantă din acesta.
Fotografia efectuată cu ocazia perchezițiilor se apropie, sub raport tehnic, de fotografia executată la locul faptei (fotografia de orientare, schiță, a obiectelor principale și de detaliu), trebuind să îndeplinească cerințe similare de efectuare. În mare, se poate spune că modul de executare a acestui gen de fotografie urmează să se raporteze la natura percheziției: corporală sau domiciliară. O atentie deosebită se acordă ascunzătorii sau modului de camuflare a obiectelor căutate. Fotografia ascunzătorii obiectelor descoperite redă însuși locul în care au fost găsite obiectele căutate, fără împrejurimile locului respectiv. Fotografiile de acest fel se aseamănă, în ceea ce privește conținutul lor, cu fotografiile obiectelor principale.
În final, fotografierea obiectelor descoperite cu prilejul percheziției va reține caracteristicile esențiale, precum și detaliile ce pot servi la stabilirea identității sau a particularităților obiectelor care au fost folosite la săvârșirea infracțiunii sau care reprezintă produsul ei. De asemenea, conform art. 162 alin. (2) C. proc. pen., obiectele, înscrisurile și urmele ridicate în urma percheziției, care nu pot fi atașate la dosarul cauzei, vor fi fotografiate. Fotografiile se vizează de către organul de urmărire penală și se atașează la dosar.
fotografia de fixare a rezultatelor reconstituirii, organul de urmărire penală sau instanța de judecată, dacă găsește necesar pentru verificarea și precizarea unor date sau probe administrate ori pentru a stabili împrejurări de fapt ce prezintă importanță pentru soluționarea cauzei, poate să procedeze la reconstituirea, în întregime sau în parte, a modului și a condițiilor în care s-a comis fapta.
În baza art. 195 C. proc. pen., despre efectuarea reconstituirii se încheie un proces-verbal. De asemenea, în toate cazurile se pot face schițe, desene sau fotografii ori alte asemenea lucrări, care se anexează la procesul-verbal. Prin reconstituire se poate face o imagine de ansamblu asupra întregului mers al infracțiunii cercetate. Dar reconstituirea nu este numai un mijloc de verificare a probelor de la dosar, ci și un izvor de noi probe, prin procesul-verbal care se încheie cu această ocazie. Pentru a ilustra demonstrativ cele constatate de către organele de urmărire penală în cursul efectuării unei reconstituiri, se obișnuiește ca diferitele etape, în special cele mai caracteristice, pe lângă descrierea în procesul-verbal, să fie fixate și prin fotografie.
Fotografia de reconstituire va reproduce atât locul faptei (în care se efectuează reconstituirea în ansamblul său), cât mai ales diferitele secvențe ale activității infracționale săvârșite în acest loc (locurile de pătrundere și de părăsire a locului faptei, mijloacele și instrumentele folosite pentru pătrunderea în locul faptei etc.). Astfel, în ipoteza efectuării reconstituirii se procedează la fotografierea sau înregistrarea video a celor mai însemnate momente din procesul comiterii faptei prin care se poate stabili modul săvârșirii ei, precum și a declarațiilor martorilor, suspecților ori inculpaților.
fotografia de fixare a rezultatelor prezentării pentru recunoaștere, fotografia sau fixarea tehnică a rezultatelor unei activități procedurale de genul prezentării pentru recunoaștere este deosebit de utilă pentru evidența sa probatorie. Ca activitate de tactică criminalistică, prezentarea pentru recunoaștere are drept scop identificarea persoanelor, a cadavrelor și a obiectelor de către martorii oculari ori persoana vătămată, pe baza semnalmentelor sau a caracteristicilor pe care le-au perceput și memorat.
Din punct de vedere tehnic, este necesar să se execute astfel de fotografii, din care să rezulte cu evidență că, din întregul grup de persoane sau obiecte, alcătuit în vederea recunoașterii, a fost identificată o anumită persoană sau un anumit obiect. Fotografiile care se execută cu ocazia prezentării pentru recunoaștere trebuie să ilustreze momentul în care persoana indică sau atinge cu mâna obiectul pe care I-a recunoscut sau fotografia persoanei recunoscute.
