funcţii procesuale, direcţii importante în care se desfăşoară activitatea procesuală. În procesul penal modern se disting în general trei funcţii procesuala deosebite: funcţia acuzării, funcţia apărării şi funcţia soluţionării cauzei. Datorită contradictorialităţii procesului penal (în special a fazei judecăţii), separarea funcţiilor procesuale se manifestă mai ales în cursul desfăşurării acestei faze. Funcţia acuzării este exercitată şi realizată în principal de procuror, care în urma trimiterii în judecată a inculpatului susţine în faţa instanţei acuzarea (evident dacă, pe baza datelor cercetării judecătoreşti, nu ajunge la o altă concluzie). La realizarea acestei funcţii contribuie şi partea vătămată, care alături de procuror se situează tot pe poziţiile acuzării. Rolul părţii vătămate se amplifică în cauzele penale în care exercitarea acţiunii penale este condiţionată de plîngerea prealabilă, precum şi în cauzele penale în care procurorul lipseşte de la judecată, prezenţa sa nefiind obligatorie (art. 315, C.p.p.). Funcţia apărării o exercită în principiu, pentru sine, fiecare parte, realizîndu-şi drepturile procesuale în cadrul autoapărării sau apărării prin mijloace proprii. La realizarea acestei funcţii îşi aduce contribuţia şi organul judiciar prin atitudinea sa activă şi prin respectarea şi garantarea drepturilor şi intereselor legitime ale părţilor. Un rol important revine apărătorului care realizează asistenţa juridică sau reprezintă părţile în condiţiile prevăzute de lege. Funcţia soluţionării cauzei aparţine în condiţiile şi limitele legii numai organului judiciar. Astfel, soluţionarea propriu-zisă a cauzei, care are loc în faze de judecată, este o funcţie realizată exclusiv de instanţă prin pronunţarea unei hotărîri definitive de achitare, încetare a procesului penal sau condamnarea inculpatului. În condiţiile urmăririi penale sfera soluţionării se restrînge, dreptul de decizie aparţinînd procurorului. Soluţiile de neurmărire ale acestuia (ordonanţa de scoatere de sub urmărire, respectiv ordonanţa de încetare a urmăririi penale) nu au caracter definitiv, existînct instituţia reluării urmăririi penale. De asemenea, există evidente şi substanţiale deosebiri intre o hotărire-definitivă de condamnare şi un rechizitoriu de trimitere in judecată.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Funcţii procesuale
