gestiunea întreprinderii familiale, ansamblul actelor de administrare, conservare sau de dispoziţie privind bunurile afectate activităţii întreprinderii familiale. Deciziile privind gestiunea curentă a întreprinderii familiale se iau de către reprezentantul desemnat prin acordul de constituire al asociaţiei familiale. Hotărârea privind încheierea unor acte de dispoziţie asupra bunurilor afectate activităţii întreprinderii familiale se adoptă cu votul majorităţii simple a membrilor întreprinderii, cu condiţia ca această majoritate să includă şi acordul proprietarului bunului care va face obiectul actului. Actele prin care se dobândesc bunuri pentru activitatea întreprinderii familiale se încheie de reprezentantul desemnat prin acordul de constituire al asociaţiei familiale fără autorizarea prealabilă a membrilor, dacă valoarea bunului cu privire la care se încheie actul nu depăşeşte 50% din valoarea bunurilor care au fost afectate şi a sumelor de bani aflate la dispoziţia întreprinderii la data actului. Bunurile dobândite sunt coproprie-tatea membrilor în cotele prevăzute în acordul de constituire al asociaţiei familiale (art. 32 din O.U.G. nr. 44/2008). V. întreprindere familială.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Gestiunea întreprinderii familiale