Însuşirea bunului găsit
Comentarii |
|
însuşirea bunului găsit - infracţiune contra patrimoniului prevăzută de art. 216 C. pen., ce constă în fapta unei persoane care, găsind un bun mobil al altuia, nu îl predă în termen de 10 zile autorităţilor sau celui care l-a pierdut, ori dispune de acel bun ca de al său, înainte de expirarea termenului legal de predare. Este asimilată cu însuşirea bunului găsit fapta celui care îşi însuşeşte pe nedrept un bun mobil al altuia ajuns din eroare în posesia sa. Pentru existenţa infracţiunii, făptuitorul trebuie să fi cunoscut în momentul consumării faptei, că bunul pe care l-a găsit sau în posesia căruia a intrat din eroare aparţine altei persoane. în situaţia opusă operează eroarea de fapt ca şi cauză care înlătură caracterul penal al faptei.
însuşirea bumilui ajuns din eroare în stăpânirea făptuitorului - variantă normativă asimilată de comitere a infracţiunii de însuşire a bunului găsit. v. şi însuşirea bunului găsit.