Întrebări privind faptele
| Comentarii |
|
întrebări privind faptele, întrebări adresate în cursul procesului penal învinuitului, inculpatului sau celorlalte părţi, precum şi martorilor după ce aceştia au făcut declaraţii cu privire la fondul cauzei. După ce învinuitul sau inculpatul a făcut declaraţia, i se pot pune întrebări cu privire la fapta care formează obiectul cauzei şi la învinuirea ce i se aduce; de asemenea, este întrebat cu privire la probele pe care înţelege să le propună (art. 72, C.p.p.). În acelaşi fel se procedează şi la ascultarea celorlalte părţi (art. 77, C.p.p.). În cazul martorului, după ce acesta a făcut declaraţii, i se pot pune întrebări cu privire la faptele care trebuie constatate în cauză, persoana părţilor, precum şi in ce mod a luat la cunoştinţă despre cele declarate (art. 86, C.p.p.). În cursul urmăririi penale întrebările se pun de organul de urmărire în faţa căruia se dă declaraţia. În şedinţa de judecată întrebările se pot pune de preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, de procuror, de părţi, precum şi de apărătorii părţilor. Instanţa respinge întrebările care nu sînt necesare în cauză (art. 323, C.p.p.). După ce martorului i s-au pus întrebări de instanţă şi de procuror, el este întrebat de partea care l-a propus şi apoi de celelalte părţi. Regulile menţionate se aplică şi la ascultarea expertului sau interpretului (art. 327, C.p.p.). V. şi ascultare.
întrebări ajutătoare, întrebări care au ca scop să stabilească în memorie, prin asociaţie, nu prin sugestionarea persoanei ascultate, faptele, uitate. În acest scop pot fi prezentate probe materiale, fotografii, planşe, înscrisuri etc.
întrebări de completare, întrebări prin care se urmăreşte să se stabilească unele fapte şi împrejurări despre care persoanele ascultate nu au făcut declaraţii, dar pe care le cunoaşte şi au importanţă pentru lămurirea cauzei.
întrebări de control, întrebări care au ca scop să verifice dacă persoana ascultată, în raport cu cele percepute (la martor) sau cu cele săvîrşite (la învinuit), face declaraţii sincere şi exacte cu privire la un aspect ori împrejurare a faptei. Î.c. se referă la împrejurări cunoscute şi bine stabilite de organul judiciar.
întrebări de detalii, întrebări prin care se urmăreşte stabilirea în mod concret a unor aspecte ale faptei, precizarea anumitor detalii necesare verificării declaraţiilor persoanei ascultate sau relevarea unor aspecte pe care aceasta le-a neglijat cu sau fără intenţie.
întrebări de precizare, întrebări formulate pentru ca persoana ascultată să relateze anumite împrejurări cu privire la timpul, locul, modul ş.a. în care s-a săvîrşit fapta şi pe care în cursul relatării libere aceasta nu le-a menţionat.
întrebări de reamintire, întrebări care se adresează persoanei ascultate în situaţia în care aceasta deşi relatează despre o faptă sau împrejurare percepută sau realizată anterior, nu-şi aminteşte pe moment, cînd anume a avut loc evenimentul în cauză. În asemenea împrejurări va fi întrebată cînd s-a produs fapta în raport cu unul din momentele mai importante din viaţa sa (căsătorie, mutarea într-o localitate, absolvirea unei şcoli, participarea la o întrunire etc.)
întrebări sugestive, întrebări care, indiferent de tip, pot sugera răspunsul dorit. Î.s. sînt inadmisibile întrucît nu ajută la aflarea adevărului în cauză, ci pot aduce prejudicii bunei desfăşurări a procesului penal, î. s. nu trebuie confundate cu cele ajutătoare, ultimele avînd ca scop să restabilească în memorie, prin asociaţie, fapte uitate.
