Inventarierea bunurilor debitorului în procedura insolvenţei
Comentarii |
|
inventarierea bunurilor debitorului în procedura insolvenţei, operaţiune prin care se constată existenţa faptică a tuturor bunurilor mobile şi imobile ale averii debitorului şi se stabileşte valoarea acestora. în unele cazuri, i. este urmată de aplicarea sigiliilor asupra bunurilor.
În cadrul măsurilor premergătoare lichidării, se procedează la identificarea bunurilor din averea debitorului, i. putând fi cu sau fără aplicare de sigilii.
Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenţa comercială, arhiva, dispozitivele de stocare şi prelucrare a informaţiei, contractele, mărfurile şi orice alte bunuri mobile aparţinând averii debitorului. în timpul acţiunii de sigilare, lichidatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru conservarea bunurilor.
în cazul intrării în procedură simplificată, inventarul bunurilor debitorului se va face după obţinerea relaţiilor scrise de la autorităţile competente privind situaţia bunurilor debitorului. Dacă în urma demersurilor efectuate, administratorul judiciar nu identifică nici un bun, inventarul se încheie pe baza comunicărilor scrise transmise de autorităţile relevante.
Nu vor fi puse sub sigilii: i) obiectele care vor trebui valorificate de urgenţă pentru a se evita deteriorarea lor materială sau pierderea din valoare; ii) registrele de contabilitate; iii) cambiile şi alte titluri de valoare scadente sau care urmează a fi scadente în scurt timp, precum şi acţiunile ori alte titluri de participaţie ale debitorului, care vor fi luate de lichidator pentru a fi încasate sau pentru a efectua activităţile de conservare cerute; iv) numerarul pe care lichidatorul îl va depune în bancă în contul averii debitorului, în ipoteza în care debitorul are bunuri situate în circumscripţia teritorială a altor judeţe, judecătorul-sindic va trimite notificări tribunalelor din acele judeţe, în vederea sigilării de urgenţă a bunurilor. Documentele întocmite de alte tribunale, certificând că sigiliile au fost aplicate, vor fi trimise judecătorului-sindic (art. 113 din Legea nr. 85/2006).
I. fără aplicarea sigiliilor este posibilă dacă averea debitorului poate fi inventariată complet într-o singură zi, caz în care lichidatorul va putea proceda imediat la i., fără a aplica sigiliile. în toate celelalte cazuri se va proceda la i. în cel mai scurt timp posibil. Debitorul va trebui să fie de faţă şi să asiste la inventar, dacă judecătorul-sindic dispune astfel. Dacă debitorul nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar. Lichidatorul, pe măsura desfăşurării i., ia în posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar (art. 114 din Legea nr. 85/2006) Urmare a i., se încheie un act de inventar. Inventarul va trebui să descrie toate bunurile identificate ale debitorului şi să indice valoarea lor aproximativă la data inventarului. Cu aprobarea comitetului creditorilor, lichidatorul va angaja un expert evaluator, pe cheltuiala averii debitorului, pentru evaluarea bunurilor atât separat, cât şi ca unul sau mai multe ansambluri în stare de funcţionare, dacă este cazul. Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar, de debitor, prin administratorul special, iar dacă acesta nu participă la inventariere, numai de către lichidatorul judiciar (art. 115 din Legea nr. 85/2006). V. insolvenţă, debitor în procedura insolvenţei.