Judecata în fond

judecata în fond, examinarea fondului cauzei, finalizată prin pronunţarea hotărârii prin care organul de jurisdicţie se dezinvesteşte, părţile având dreptul de a exercita împotriva soluţiei date, căile de atac ordinare sau extraordinare prevăzute de lege. Judecata în fond se efectuează de către prima instanţă sau de instanţa care este solicitată să rezolve cauza după casare.

judecata în fond - examinarea fondului cauzei penale de către prima instanţă sau de către instanţa care judecă după casare.

judecată în fond (judecarea fondului), expresie folosită pentru a desemna examinarea în cadrul activităţii de judecată a fondului procesului şi anume, existenţa faptelor săvîrşite, clarificarea împrejurărilor în care au fost comise, existenţa condiţiilor legale pentru tragerea la răspundere penală a celui judecat, stabilirea încadrării juridice şi a sancţiunii ce urmează a i se aplica. De regulă, judecata în primă instanţă constituie şi o j. î. f. a cauzei. Codul de procedură penală anterior folosea noţiunea de instanţă de fond în acelaşi inţeles cu noţiunea de primă instanţă. Cu toate acestea este posibil ca prima instanţă să nu rezolve fondul cauzei (de exemplu, se pronunţă încetarea procesului penal pentru lipsa plîngerii prealabile, amnistie ori prescripţie, fără ca în considerentele hotărîrii să se menţioneze că inculpatul este sau nu vinovat). Această ipoteză este prevăzută explicit şi în lege (art. 379, pct. 2, lit. c, C.p.p.). Pe de altă parte, instanţa de recurs avînd obligaţia legală să verifice legalitatea şi temeinicia hotărîrii atacate, fondul cauzei nu rămîne niciodată neexaminat şi ca atare se poate spune că judecarea fondului are loc şi în cadrul judecăţii recursului.

judecată în primă instanţă, etapă obligatorie a fazei procesuale a judecăţii, constituind realizarea primului grad de jurisdicţie, care începe din momentul sesizării instanţei şi se termină odată cu pronunţarea unei hotărîri. Activităţile desfăşurate în cadrul j. în p.i. pot fi grupate în următoarele diviziuni mari: măsuri premergătoare judecăţii pe care instanţa le ia din momentul sesizării ei şi pînă la termenul de judecată; şedinţa de judecată, deliberarea şi pronunţarea hotărîrii judecătoreşti. La rîndul ei, şedinţa de judecată poate fi periodizată în: activităţi situate la începutul judecăţii, cercetarea judecătorească şi dezbaterile încheiate prin ultimul cuvînt al inculpatului.

judecata în primă instanţă a infracţiunilor - prima etapă a fazei procesuale a judecăţii, care începe din momentul sesizării instanţei şi se termină odată cu pronunţarea unei hotărâri. Judecata se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Comentarii despre Judecata în fond




Doina 22.10.2024
Bună ziua am nevoie de o consultație cum aș putea să o obțin?
Răspunde
Dragos vartolomeu 1.04.2020
Aștept un răspuns va mulțumesc frumos
Răspunde
Dragos vartolomeu 1.04.2020
Cazul este în Craiova anchetatorul care la luat pe fratele meu este pe mana cu judecatoru de care este judecat fratele meu nu ne aprobă sa să aratam nimic nu vreau sa moara mama mea ca știe ca nu este vinovat cu nimic va mulțumesc din inima
Răspunde
Dragos vartolomeu 1.04.2020
Bună ziua numele meu este Dragoș vartolomeu și vreau sa a-mi luați an considerare problema asta am un frate pe nume ciucure Sergiu de patru luni la pușcărie nevinovat cu nimic avem toate dovezile avem avocat pe nume Marius costache fratele meu este acuzat ca a făcut un jaf la o casa de pariuri din Craiova avem camera când sa facut jafu în instanta nu ne aprobă sa aratam nimic nu se poate așa ceva va rog din suflet sa luați în considerare problema asta mama mea nu mai misca o mana de trei luni avem noua 9 frati nici odată nu am furat nici unu dintre noi mama mea ne crescut din seminte și tatăl meu vinde porumbei va mulțumesc din suflet
Răspunde
Avram Ionuț Viorel 9.02.2019
). Înlătură menţiunile privind aplicarea pedepselor complementare şi accesorii constând în interzicerea dreptului prevăzut de art. 66 alin. 1 lit
Îmi puteți spune pe înțelesul meu ce înseamnă asta va rog frumos
Răspunde