Părţile contractului de agenție
Comentarii |
|
părţile contractului de agenție, părţile contractului de agenţie sunt comitentul şi agentul.
în practică, agenţia este uzitată cu precădere în raporturile specifice întreprinderilor comerciale şi în cvasitotalitatea situaţiilor, atât agentul cât şi comitentul au calitatea de profesionişti, în accepţiunea juridică a Codului civil. De fapt, împuternicirea agentului priveşte desfăşurarea unor afaceri ale comitentului într-o regiune determinată sau pe o piaţă anume prin încheierea de acte juridice în acest scop sau doar prin mijlocirea acestora între comitent şi terţii interesaţi. Prin urmare, statutul juridic al agentului este de intermediar al afacerilor comitentului cu terţii, şi astfel atât agentul, cât şi comitentul au statutul juridic de comercianţi profesionişti, titulari ai unor întreprinderi economice.
Codul civil face anumite precizări cu privire la statutul juridic al agentului şi la raporturile la care se aplică regulile specifice agenţiei. Astfel, potrivit prevederilor art. 2.073 Noul Cod Civil, nu constituie agent, persoana care:
a) are calitatea de organ legal sau statutar al unei persoane juridice, având drept de reprezentare a acesteia;
b) este asociat ori acţionar şi este împuternicită în mod legal să îi reprezinte pe ceilalţi asociaţi sau acţionari;
c) are calitatea de administrator judiciar, lichidator, tutore, curator, custode sau administrator-sechestru în raport cu comitentul.
De asemenea, normele Codului civil relative la agenţie nu se aplică activităţii persoanelor care:
a) acţionează ca intermediar în cadrul burselor de valori şi al pieţelor reglementate de mărfuri şi instrumente financiare derivate;
b) au calitatea de agent sau broker de asigurări şi reasigurări;
c) prestează un serviciu neremunerat în calitate de agent.
În schimb, calitatea de comitent o poate avea orice titular al unei întreprinderi comerciale interesate să-şi extindă afacerile într-o anumită regiune sau pe o piaţă determinată.