Principiile identificării criminalistice
| Comentarii |
|
principiile identificării criminalistice, principii care fundamentează ştiinţific activitatea de identificare criminalistică, activitate care nu se desfăşoară la întîmplare, ci in baza unor metode riguros ştiinţifice elaborate în timp.
Principiile identificării criminalistice sunt:
1. Delimitarea categorică între obiectele cercetate şi obiectele verificate.
2. Delimitarea strictă între obiectele de identificat şi obiectele identificatoare.
3. Stricta delimitare intre obiectele asemănătoare şi obiectele identice.
4. Diferenţierea obiectelor în relativ constante şi relativ schimbătoare în timp.
principiile identificării criminalistice,
Pentru ca procesul identificării să aibă o bază științifică, este necesar să fie fundamentat pe o metodă științifică de cunoaștere și să se desfășoare pe baza unor principii care să decurgă direct din această metodă. Coordonatele științifice ale identificării nu trebuie confundate cu principiile fundamentale ale Criminalisticii, cele din urmă găsindu-și o aplicare absolută în întreaga activitate criminalistică, inclusiv în procesul de identificare.
Principiile care stau la baza procesului de identificare sunt următoarele:
1. Principiul identității
Acest principiu fundamental al gândirii se impune prin însăși natura activității de identificare circumscrisă domeniului judiciar. De asemenea, trebuie să avem în vedere că, cel puțin în ipoteza investigațiilor penale, identității îi este comună și deosebirea, astfel încât identitatea cu sine trebuie completată cu deosebirea de orice este altul.
Prin „identitate" se înțelege însușirea unei persoane, a unui obiect sau fenomen de a-și manifesta individualitatea în timp și spațiu, prin caracteristicile fundamentale, neschimbătoare, ce le deosebesc de toate celelalte și le determină să rămână ele însele pe întreaga durată a existenței lor. Prin identic trebuie să vedem un concept aplicabil la ceea ce este unic, raportat la o persoană sau un obiect (sau chiar un fenomen), inclusiv la obiecte de gândire. Departe de a fi interpretată într-un sens abstract, aplicarea principiului identității în procesul de identificare criminalistică se cere riguros respectată pentru evitarea unor confuzii, de natură să determine scoaterea unei persoane vinovate de sub incidența legii penale, în dauna unui inocent. O astfel de situație s-ar putea ivi în ipoteza în care cercetarea se rezumă numai la stabilirea elementelor de asemănare a persoanelor sau obiectelor, fără să se adâncească cunoașterea și relevarea elementelor de strictă individualitate.
2. Principiul delimitării obiectelor identificării criminalistice în obiecte scop și obiecte mijloc de identificare
Obiectul scop al identificării este, în primul rând, un obiect material, aflat în legătură cauzală cu fapta ilicită și concretizat în diverse ipostaze cum ar fi persoana infractorului sau a victimei, instrumentele destinate să servească la săvârșirea faptei, produsele infracțiunii ș.a. Obiectul mijloc de identificare este reprezentat de urmele obiectului scop, precum și de modelele de comparație, realizate experimental în laborator cu obiecte presupuse a fi format urmele în câmpul infracțional.
Obiectele care servesc ca mijloc de identificare pot fi diferite sau asemănătoare. Ele pot să reprezinte aceeași caracteristică a obiectului scop al identificării sau caracteristici diferite. De exemplu, arma de foc care a servit la săvârșirea unei infracțiuni, dacă nu a fost descoperită, constituie obiectul scop al unui proces de identificare, pe când proiectilele trase și tuburile arse, descoperite la locul faptei, deși oglindesc fiecare numai o parte din caracteristicile armei cu care au fost trase și sunt între ele obiecte diferite, constituie obiectul mijloc al identificării. În aplicarea procesului de identificare va trebui să deosebim, întotdeauna, în mod categoric, „obiectul scop” de „obiectul mijloc”, pentru a evita confuzii supărătoare.
3. Principiul stabilității relative a caracteristicilor de identificare
Potrivit principiului identității, orice obiect al lumii materiale este identic, la un moment dat, numai cu el însuși. Identitatea este dată de totalitatea caracteristicilor generale și particulare care permit delimitarea și chiar izolarea obiectului cercetat de toate celelalte obiecte cu caracteristici asemănătoare. Identitatea are însă un caracter relativ, deoarece caracteristicile pe baza cărora se face individualizarea obiectului pot suferi o serie de modificări cantitative și calitative ca urmare a acțiunii unor factori obiectivi sau subiectivi.
În procesul identificării, expertul criminalist va trebui să diferențieze caracteristicile schimbătoare de cele relativ stabile și, de asemenea, să determine cu precizie dacă acestea au putut fi influențate, în formă sau conținut, de diverși factori interni sau externi. Modificări pot interveni fie la urmă sau la obiectul purtător de urmă, fie la factorul creator de urmă, cercetat ulterior comiterii infracțiunii, cum ar fi apariția unei cicatrice în desenul papilar, modificarea cantitativă a compoziției firului de păr din cauza stării patologice deosebite, uzura pneurilor unui autoturism, uzura literelor unei mașini de scris.
În procesul identificării se va ține seama de toate împrejurările care au putut determina modificări esențiale atât în caracteristicile obiectului creator de urmă, cât și în caracteristicile oglindite în obiectul primitor. De exemplu, în cazul unei urme de picior create de încălțăminte, se va ține seama în aprecierea stabilității caracteristicilor urmei de următoarele aspecte: materialul în care s-a format urma, timpul scurs până la efectuarea cercetărilor și de uzura eventuală a încălțămintei purtate în continuare, în intervalul dintre formarea urmei și examinarea comparativă a caracteristicilor. Stabilitatea se raportează, în principal, la intervalul de timp cuprins între momentul descoperirii urmelor și momentul efectuării examenelor comparative.
În literatura de specialitate se apreciază că obiectele supuse procesului de identificare criminalistică, pot fi clasificate în: nemodificabile (de exemplu, structura desenului papilar are o stabilitate absolută, nealterabilă), relativ modificabile (de exemplu, scrisul de mână) și modificabile (de exemplu, anvelopele autovehiculelor se uzează prin rulare, talpa încălțămintei prin purtare etc.).
4. Principiul dinamicității caracteristicilor de identificare
Organele judiciare și experții criminaliști sunt obligați să țină seama în investigarea faptelor de unul dintre atributele inerente materiei, respectiv mișcarea, în cuprinsul căreia intră toate schimbările și procesele ce au loc în univers, de la simpla deplasare și până la gândire. Realitatea obiectivă reprezintă o totalitate dinamică de sisteme materiale ale căror structuri se află în interacțiune, în continuă schimbare și transformare. Considerarea, în timpul examinării, a unui singur element dintr-un tot, fără analizarea lui în interdependența cauzală cu celelalte elemente, antrenează denaturarea lui și are ca rezultat o interpretare falsă. Numai prin interpretarea relațiilor dintre elementele caracteristice ale obiectelor în continuă mișcare vom putea explica modificările survenite în stabilitatea relativă a acestor caracteristici.
Modificările nu privesc numai obiectul scop al identificării, ci chiar și obiectele mijloc de identificare. De la data săvârșirii infracțiunii și până în momentul analizei propriu-zise, mai ales dacă acest interval este mare, intervin modificări în caracteristicile esențiale ale ființelor și obiectelor, dintre care unele sunt firești (îmbătrânirea persoanei, alterarea urmelor materiale de natură organică, uzura obiectelor de folosință curentă, influența factorilor meteorologici asupra urmelor), în timp ce alte modificări au la origine încercarea autorului faptei ilicite de a înlătura urmele infracțiunii (ștergerea urmelor, incendierea magaziei din care a furat sau delapidat etc.).
