Principiile planificării urmăririi penale
| Comentarii |
|
principiile planificării urmăririi penale, principiile care stau la baza planificării acestei activităţi. Respectarea acestora fundamentează ştiinţific activitatea de planificare. Principiile planificării urmăririi penale: 1. individualitatea, determinată de însuşi particularităţii-individuale ale cauzelor penale cercetate (persoană, loc, timp, mijloacr, de săvîrşire etc.); 2. oportunitatea ceea ce înseamnă că planul trebuie elaborat nici prematur, dar nici cu întîrziere, ci în momentul în care organul judiciar dispune de tot ceea ce-i trebuie în acest scop; 3. dinamismul, este principiul care asigură eficienţa planificării şi se traduce prin aceea că planul iniţial elaborat poate fi modificat în raport cu necesitatea şi noile date care apar; 4. realitatea planificării, care asigură stabilitatea optimă a planului. Se realizează prin considerarea de către plan a tuturor datelor faptice, a tuturor problemelor necesare pentru rezolvarea cauzei.
principiile planificării urmăririi penale, procesul penal, indiferent de faza în care se află, cu specificitatea și complexitatea sa particulară, nu se poate circumscrie unor exigențe deontologice, definitorii pentru justiția unui stat de drept, în care supremația legii și calitatea activității de judecată să se afle într-o simbioză perfectă, decât printr-o organizare riguroasă, cu un pronunțat caracter științific. Anchetarea infracțiunilor nu reprezintă o simplă înșiruire a unor activități de anchetă izolate, ci o activitate organizată de către procuror în scopul stabilirii adevărului, în cauza dată spre cercetare. În cazul în care se constată existența conținutului unei infracțiuni, această activitate urmărește tragerea la răspundere penală a celui vinovat, trimiterea lui în judecată și repararea prejudiciului cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
Organul de urmărire penală, încă din primele momente ale activității sale în cercetarea unei cauze, va stabili un plan de activitate cuprinzând versiunile posibile ale rezolvării cauzei respective, problemele care se ridică în cadrul fiecărei versiuni, metodele ce vor trebui aplicate pentru lămurirea problemelor și timpul necesar - prevăzut în ansamblu și pe etape - pentru rezolvarea problemelor fixate. O soluție legală și temeinică reflectă esențialmente realitatea, chiar dacă aceasta se abate de la imaginea formată inițial despre o anumită faptă, contrazicând concluziile unui act singular de anchetă sau opiniile din zone extrajudiciare. Prin urmare, în vederea aflării adevărului cu privire la faptele și la împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului (art. 5 C. proc. pen) este absolut necesar ca organele de urmărire penală să apeleze la mijloacele tehnico-științifice și tactice pe care le pune la îndemână știința Criminalisticii. Însă folosirea eficientă a acestor instrumente tehnice și tactice criminalistice nu poate fi concepută decât într-un mod organizat, printr-o planificare judicioasă, singura modalitate aptă să asigure un fundament științific urmăririi penale.
Considerată drept o metodă tactică fundamentală în descoperirea și cercetarea infracțiunilor, organizarea anchetei penale servește realizării caracterului echitabil al procesului penal: respectarea garanțiilor procesuale și a drepturilor părților, astfel încât să fie constatate la timp și în mod complet faptele care constituie infracțiuni, astfel încât orice persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală, iar orice persoană care a săvârșit o infracțiune să fie pedepsită potrivit legii, într-un termen rezonabil. Caracterul organizat al activității organelor de urmărire penală este imprimat de planificarea anchetei. Noțiunea de planificare a anchetei nu trebuie înțeleasă simplist, reprezentând doar întocmirea unui plan scris. Întocmirea unui asemenea plan reprezintă numai încununarea și consemnarea unui anumit stadiu al planificării. Conținutul planificării anchetei este mult mai larg și bogat. Acesta reprezintă latura organizatorică și creatoare a unui complicat proces de gândire a organelor de urmărire penală, proces care începe din primul moment al anchetei și se sfârșește la terminarea acesteia.
Întreaga organizare a anchetei penale, planificarea sa, o înțelegem într-un sens dinamic, nu rigid, planul trebuind să se coreleze, în permanență, cu datele obținute pe parcursul urmăririi penale, străbătând un drum de la general la particular. Astfel, planificarea asigură operativitatea în anchetă. Planificând ancheta, organele de urmărire penală definesc, pe de o parte, cercul problemelor care trebuie stabilite în cauză, evitând astfel pierderile de timp cauzate de lămurirea unor fapte care nu prezintă însemnătate pentru cauză, iar pe de altă parte, apreciind judicios și din timp activitățile de anchetă necesare, este aleasă calea cea mai dreaptă și mai rapidă pentru stabilirea faptelor care prezintă importanță în cauză.
În același timp un element esențial al planificării anchetei este compararea faptelor stabilite în cauză cu datele științifice referitoare la categoria respectivă de fapte. Procedând astfel, se ridică nivelul științific al anchetei, înlăturându-se totodată metodele empirice de lucru, metode dăunătoare anchetei. În sfârșit, planificarea anchetei determină ca munca organelor de urmărire penală să se desfășoare organizat. O lipsă întâlnită adesea în anchete este situația în care - folosind un limbaj figurat - se poate spune că nu anchetatorul conduce cauza, ci cauza îl „conduce" pe anchetator. În asemenea împrejurări, acțiunile organelor de urmărire penală sunt determinate de fapte pe care le descoperă întâmplător. Pentru ca infracțiunea să fie descoperită și infractorul identificat, anchetatorul trebuie să caute probele necesare, iar nu să se mulțumească cu cele în posesia cărora intră întâmplător. Căutarea rațională a probelor impune anchetatorului să știe ce, unde și cum să caute. În fiecare cauză concretă, răspunsul la aceste întrebări îl dă planul de anchetă. În aceasta constă marea însemnătate organizatorică a planificării anchetei.
Principiile organizării urmăririi penale
Pentru a reprezenta un suport științific real al urmăririi penale, atât în ansamblul său, cât și în fiecare cauză concretă, planificarea este necesar să se facă potrivit anumitor principii. Astfel:
- organizarea trebuie să se supună principiilor fundamentale ale procesului penal (legalitatea, separarea funcțiilor judiciare, aflarea adevărului, caracterul echitabil). Întrucât planificarea anchetei se realizează în cadrul procesului penal, este normal ca toate principiile procesului penal să-și găsească expresie și în planificarea anchetei;
- organizarea și planificarea anchetei trebuie să se raporteze și la principiile specifice Criminalisticii, ca, de exemplu, principiul identității, cel al operativității sau cel al existenței urmelor oricărei fapte penale.
Astfel, principiile proprii organizării anchetei penale vin să se alăture celor menționate în cele de mai sus. În literatura de specialitate, au fost identificate două reguli de bază ale organizării, anume: individualitatea și dinamicitatea.
1. Principiul individualității
Prin individualitatea planificării se înțelege obligativitatea ca în procesul planificării să se țină seama de toate particularitățile specifice cauzei supuse anchetei. Raportat la obiectul Criminalisticii, se poate vorbi despre individualitatea fiecărei cauze. Fiecare cauză penală este identică numai cu sine însăși și se deosebește totdeauna de o altă cauză de același gen printr-o serie întreagă de particularități. Particularitățile oricărei cauze aflate în lucru sunt determinate de diverși factori, cum ar fi: natura faptei, locul și timpul săvârșirii faptei, subiecții infracțiunii sau obiectul acesteia, metodele și mijloacele folosite pentru realizarea rezoluției infracționale, mobilul și scopul infracțiunii, condițiile și împrejurările săvârșirii infracțiunii
Dacă subliniem importanța individualității, ca principiu al planificării, acest lucru se explică prin faptul că atât în teorie, cât și în practică, se observă tendința dăunătoare de a elabora un anumit șablon, o schemă de anchetă care să fie aplicabilă în orice cauză. În practică, se observă adesea că unii anchetatori efectuează ancheta după șablon, fără să țină seama în suficientă măsură de particularitățile specifice ale cauzei ce urmează a fi anchetate. Or, capacitatea de a deosebi aceste particularități și de a ține seama de ele în întocmirea planului de anchetă este condiția necesară pentru o justă planificare a anchetei prealabile.
2. Principiul dinamismului
Prin dinamismul planificării se înțelege maleabilitatea planului de anchetă, necesitatea adaptării acestuia la împrejurările în continuă schimbare în care se efectuează ancheta. În timpul cercetărilor, probe descoperite sau împrejurări necunoscute până la acel moment pot să modifice perspectiva cauzei și, prin urmare, se impune schimbarea planului de anchetă.
Principiul acesta are menirea de a impune o efectuare dinamică și promptă a cercetărilor criminalistice, ceea ce contribuie la creșterea eficienței urmăririi penale, a operativității cu care se impune a fi stabilite și sancționate încălcările legii. De asemenea, sunt frecvente situațiile în care elemente noi determină nu numai modificări importante în organizarea urmăririi penale, ci și elaborarea unor versiuni și planuri noi, cuprinzând activități de urmărire penală care inițial nu erau considerate necesare. Întocmirea planului de cercetare penală trebuie să constituie doar un act de început al investigării criminalistice, pe parcurs acesta urmând a fi completat sau modificat cu ajutorul noilor date apărute.
În concluzie, apreciem că planificarea urmăririi penale nu trebuie interpretată sub forma unei scheme rigide, din limitele căreia nu se poate ieși, ci ca o modalitate de organizare și adaptare elastică a activității la fiecare nouă situație, astfel încât faptele să fie stabilite la timp și în mod complet.
