probă directă, proba care este de natură să dovedească, prin ea însăşi, raportul juridic dedus judecăţii (faptul principal). De exemplu, prin depoziţia unui martor se stabileşte că reclamantul a executat o anumită lucrare în beneficiul pârâtului (martorul percepând nemijlocit faptul executării); tot astfel, este p.d. şi depoziţia martorului prin care se confirmă că reclamantul a numărat pârâtului o sumă de bani, predându-i-o cu titlu de împrumut [v. şi probă; probă indirectă].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Probă directă
