procedură - 1. ansamblul actelor şi formelor îndeplinite în cadrul activităţii desfăşurate de un organ de jurisdicţie sau de executare, în vederea soluţionării unei cauze sau a executării unei hotărâri. ~penală - ansamblul actelor şi formelor efectuate de organele competente în vederea constatării faptelor prevăzute de legea penală şi a tragerii la răspundere penală a persoanelor care au comis asemenea fapte. ~ de urmărire - procedură referitoare la activitatea desfăşurată de organele de urmărire penală pentru strângerea probelor cu privire la existenţa infracţiunilor, identificarea făptuitorilor şi stabilirea răspunderii acestora, spre a se constata dacă este cazul trimiterii lor în judecată. ~ de judecată -procedură referitoare la activitatea desfăşurată de instanţele judecătoreşti în vederea administrării şi verificării probelor, precum şi în vederea pronunţării hotărârii cu privire la existenţa infracţiunii şi a răspunderii penale a persoanei trimise în judecată. ~ specială - ansamblul actelor şi formelor speciale prevăzute de lege în legătură cu urmărirea şi judecarea anumitor infracţiuni (de ex., pentru unele infracţiuni flagrante) sau infractori (de ex., pentru infractorii minori). ~ de împăciuire - procedură referitoare la activitatea desfăşurată de comisiile de judecată, desfiinţate în prezent, în vederea împăcării părţilor, în cazurile prevăzute de lege. v. şi comisia de judecată. ~ de executare - procedură referitoare la executarea hotărârilor penale. ~ acuzatorială - procedură caracterizată prin desfăşurarea orală, nemijlocită, publică a procesului penal; apărarea, acuzarea, judecata sunt activităţi distincte: probele sunt făcute de acuzator, învinuitul are dreptul să aducă contraprobe; probele şi contraprobele se discută oral şi public în faţa instanţei, care are rol pasiv, rezolvând cauza după probele produse; procedura acuzatorială a fost folosită în antichitate şi în prima parte a epocii feudale. ~ inchizitorială - procedură caracterizată prin desfăşurarea secretă, pe bază de acte scrise, a procesului penal. Apărarea, acuzarea şi judecata nu sunt activităţi distincte. Procesul penal este pornit din oficiu de organul care adună probele şi judecă cauza. Probele sunt legal reglementate şi evaluate; ele nu pot fi combătute. Nu există părţi, ci numai învinuiţi. Mărturisirea este smulsă prin torturi (chestiune preparatorie - pentru obţinerea mărturisirii - ori chestiune prealabilă - pentru arătarea celorlalţi participanţi). în forma sa tipică procedura inchizitorială apare odată cu organizarea justiţiei economice inchizitoriale. 2. chemare a unei persoane în faţa instanţei ori a organelor de urmărire penală (în legătură cu această semnificaţie se folosesc şi expresiile „procedură completă”, „lipsă de procedură”, „dovada îndeplinirii procedurii”).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Procedură
