proba verităţii - cauză specială care înlătură caracterul penal al faptelor de insultă şi calomnie (art. 207 C. pen.). Este admisibilă atunci când făptuitorul dovedeşte că a avut motive rezonabile de a crede că este adevărată şi este făcută în scopul apărării unui interes legitim (când faptele a căror imputare se face se referă la viaţa privată a unei persoane) sau chiar şi fără dovedirea acestui interes (când faptele afectează capacitatea persoanei de a ocupa funcţii publice).
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Proba verităţii
În Monitorul Oficial nr. 350 din 13 iunie 2013 a fost publicata Decizia nr. 206 din 29 aprilie 2013 a Curtii Constituţionale referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală.
Prin Încheierea din 9 martie 2012, pronunţată în Dosarul nr. 23.556/245/2011, Judecătoria Iaşi – Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4145alin. 4 din Codul de
Citește mai mult
procedură penală.Excepţia a fost ridicată de Veronica Aneta şi Oana Dămoc cu ocazia soluţionării plângerii împotriva unei rezoluţii a procurorului de neîncepere a urmăririi penale pentru mai multe fapte, între care şi cele de insultă şi calomnie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin că dispoziţiile art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală, care instituie caracterul obligatoriu al dezlegărilor date problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe calea recursului în interesul legii, încalcă prevederile constituţionale privind separaţia şi echilibrul puterilor în stat, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, egalitatea în faţa legii, accesul liber la justiţie, limitele libertăţii de exprimare, exercitarea cu bună-credinţă a drepturilor şi a libertăţilor constituţionale, rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare, categoriile de legi şi reglementarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi a regimului executării acestora, rolul Consiliului Legislativ, principiul legalităţii, independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii, rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Arată că textul de lege criticat nu vine în contradicţie cu principiul consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, care prevede că: „Statul se organizează potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale“. Totodată, consideră că prevederile art. 61 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza de faţă.
Excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează să fie admisă pentru următoarele considerente:
Cadrul invocării excepţiei de neconstituţionalitate a art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală
Prezenta cauză aduce în fata Curţii Constituţionale, pe calea soluţionării unei excepţii de neconstituţionalitate, şi anume a dispoziţiilor art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală, situaţia determinată de pronunţarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul unui recurs în interesul legii, a unei soluţii obligatorii pentru instanţe, potrivit textului de lege criticat, dar contrară unei decizii deja pronunţate de Curtea Constituţională, decizie care este general obligatorie potrivit art. 147 alin. (4) din Constituţie, aşadar şi pentru Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Decizia Curţii Constituţionale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007
Decizia nr. 62/2007, prin care Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 56 din Legea nr. 278/2006 pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi, partea referitoare la abrogarea art. 205, 206 şi 207 din Codul penal, dă expresie jurisprudenţei consecvente a Curţii în aceeaşi materie.
Curtea reţine în acest sens că, la data adoptării Codului penal, infracțiunile contra demnității persoanei au fost consacrate în titlul II din partea specială şi au format obiect de reglementare pentru cap. IV, cuprinzând infracţiunile de insultă
[art. 205] şi calomnie [art. 206], dispoziții completate printr-o cauză specială de înlăturare a caracterului penal al faptei, şi anume proba verităţii [art. 207].
Efectul specific al deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea normelor abrogatoare
Dispoziţiile legale de abrogare nu sunt exceptate de la controlul de constituționalitate. Instanța de contencios constituțional poate decide în legătură cu constituționalitatea unei norme de abrogare, în condiţiile în care, pe de o parte, prezumția de constituționalitate a legii este o prezumţie relativă, iar, pe de altă parte, prevederile art. 64 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare – potrivit cărora „Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ inițial“ –, se adresează legiuitorului, vizând activitatea de legiferare. În acest sens, Curtea s-a pronunțat atât prin Decizia nr. 62/2007, cât şi prin alte decizii
Efectele deciziilor Curţii Constituţionale sunt consacrate expres prin prevederile art. 147 alin. (1) din Constituţie, potrivit cărora: „Dispoziţiile din legile şi ordonanţele în vigoare, precum şi cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituţionale, îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept“.
Efectul specific al deciziilor de constatare a neconstituționalității dispozițiilor legale de abrogare, precizat de Curtea Constituţională în considerentele deciziilor menţionate, dă expresie şi eficienţă – în situaţia particulară a constatării neconstituţionalităţii actului abrogator şi a lipsei intervenţiei Parlamentului sau Guvernului pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei – normelor constituţionale cuprinse în art. 142 alin. (1) care consacră rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei şi în art. 147 alin. (4) care statuează că deciziile Curţii sunt general obligatorii.
De asemenea, Curtea reține că, în afară de Decizia nr. 62/2007, toate celelalte decizii ale sale prin care au fost constatate ca fiind neconstituționale norme abrogatoare au avut ca efect imediat repunerea în vigoare a normelor abrogate, consecință necontestată nici în jurisprudența instanței supreme.
Deciziile Curţii Constituţionale şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – expresie a unor competenţe specifice, strict prevăzute de lege
Curtea constată că situaţia relevată de autorii excepţiei de neconstituţionalitate pune în evidenţă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (3) şi (5) din care se desprinde principiul securităţii juridice, ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democraţiei constituţionale, ale art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei“ şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
Faţă de textul constituţional de referinţă al art. 126 alin. (3), sintagma„dezlegarea dată problemelor de drept judecate“, cuprinsă în art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală,pe de o parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conţinutului dispoziţiilor legale, cu sensul de acte normative, iar nu şi a deciziilor Curţii Constituţionale şi a efectelor pe care acestea le produc, şi, pe de altă parte, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către instanţele judecătoreşti, iar nu şi de către Curtea Constituţională, care este o autoritate distinctă de sistemul judecătoresc. Altfel spus, numai în aceste condiţii „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“ poate fi obligatorie, pentru că numai în aceste condiţii poate exista o compatibilitate cu normele constituţionale. Orice altă interpretare este în contradicţie cu prevederile art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, deoarece lipseşte de efecte deciziile Curţii Constituţionale, determinând ca recursul în interesul legii să fie transformat, cu încălcarea Constituţiei, într-o formă de control al actelor Curţii Constituţionale.
Decizia nr. 8 din 18 octombrie 2010 a Secţiilor Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011
Contrar prevederilor constituţionale ale art. 147 alin. (1) şi (4), procurorul general al României a promovat un recurs în interesul legii „cu privire la consecinţele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2007 […] asupra activităţii dispoziţiilor art. 205,206 şi 207 din Codul penal“. Altfel spus, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost solicitată ca, prin intermediul recursului în interesul legii, să se pronunţe în legătură cu efectele deciziei Curţii Constituţionale.
Infirmarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 62/2007 – neconstituţionalitatea „dezlegării date problemelor de drept judecate“
Excepţia de neconstituţionalitate ridicată în prezenta cauză înfăţişează, în cadrul examinării constituţionalităţii art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală, o interpretare a dispoziţiilor legale referitoare la recursul în interesul legii care a condus, astfel cum s-a arătat, la infirmarea unei decizii a Curţii Constituţionale.
Întrucât, faţă de textul constituţional al art. 126 alin. (3), sintagma „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“, cuprinsă în art. 4145 alin. 4 din Codul de procedură penală, nu poate privi decât interpretarea şi aplicarea unitară a conținutului dispozițiilor legale de către instanțele judecătorești, interpretarea acestei sintagme la care a ajuns Înalta Curte de Casație şi Justiție prin Decizia nr. 8/2010 este neconstituțională, contravenind prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) şi (5) care consacră principiul securității juridice, ale art. 1 alin. (4) referitoare la principiul separației şi echilibrului puterilor – legislativă, executivă şi judecătorească – în cadrul democrației constituționale, ale art. 126 alin. (3) privind rolul Înaltei Curți de Casație şi Justiție, ale art. 142 alin. (1) potrivit cărora „Curtea Constituțională este garantul supremației Constituției“ şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) referitoare la efectele deciziilor Curții Constituționale.
Procedând la această interpretare, Înalta Curte de Casație şi Justiție s-a erijat în instanță de control judiciar al Deciziei nr. 62/2007 pronunțate de Curtea Constituțională.
Întrucât acest precedent afectează grav securitatea juridică şi rolul Curţii Constituţionale, se impune sancţionarea oricărei interpretări a dispozițiilor art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală, ce reglementează obligativitatea dezlegărilor date problemelor de drept judecate de Înalta Curte de Casație şi Justiție pe calea recursului în interesul legii, în sensul că ar oferi acestei instanțe posibilitatea ca, pe această cale, în temeiul unei norme infra constituționale, să dea dezlegări obligatorii care contravin Constituției şi deciziilor Curții Constituționale.
Efectele deciziei Curții Constituționale
Prezenta decizie determină – de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I – restabilirea, pentru viitor, a efectului general obligatoriu al Deciziei Curții Constituționale nr. 62/2007 şi a aplicării normelor de incriminare a insultei şi calomniei cuprinse în art. 205 şi 206 din Codul penal, precum şi a dispozițiilor art. 207 din Codul penal privind proba verității, cu respectarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție.
Astfel, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de Veronica Aneta şi Oana Dămoc în Dosarul nr. 23.556/245/2011 al Judecătoriei Iași – Secția penală, având ca obiect dispoziţiile art. 4145alin. 4 din Codul de procedură penală, şi constată că „dezlegarea dată problemelor de drept judecate“ prin Decizia Înaltei Curți de Casație şi Justiție – Secțiile Unite nr. 8 din 18 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 14 iunie 2011, este neconstituțională, contravenind prevederilor art. 1 alin. (3), (4) şi (5), ale art. 126 alin. (3), ale art. 142 alin. (1) şi ale art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituție şi Deciziei Curții Constituționale nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007.