Rechizitoriu
| Comentarii |
|
rechizitoriu - act procesual prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi pune în mişcare acţiunea penală în cazul în care aceasta nu fusese pusă în mişcare. Dacă acţiunea penală fusese pusă în mişcare prin ordonanţă, rechizitoriul cuprinde numai dispoziţia de trimitere în judecată. Rechizitoriul constituie actul de sesizare a instanţei, v. şi trimitere în judecată, ordonanţă.
rechizitoriu, act procedural prin care procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului şi sesizează instanţa de judecată (art. 264, alin. 1, C.p.p.). Dacă acţiunea penală nu fusese pusă în mişcare în cursul urmăririi penale, aceasta se pune în mişcare prin r. (art. 262, pct. 1, lit. a, C.p.p.). R. se emite cînd din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, a fost săvîrşită de învinuit sau inculpat şi că acesta răspunde penal. R. se mărgineşte la fapta şi persoana privitor la care s-a efectuat urmărirea penală. R. trebuie să cuprindă data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care l-a întocmit, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, Încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată, indicarea persoanelor ce urmează a fi citate, măsurile asigurătorii, cheltuielile judiciare şi semnătura procurorului. Se întocmeşte un singur r. chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau rezolvări diferite cu privire la aceştia (art. 263, C.p.p.). În cazul în care r. a fost dat de un procuror de la o unitate de procuratură ierarhic inferioară celei corespunzătoare instanţei competente să judece cauza în fond, el trebuie să fie confirmat de procurorul de la unitatea de procuratură corespunzătoare acestei instanţe (art. 264, alin. 2 şi 3, C.p.p.). Cînd urmărirea penală a fost efectuată de un procuror de la unitatea de procuratură corespunzătoare instanţei competente să judece cauza în fond, confirmarea r. şi sesizarea instanţei se face de procurorul şef al unităţii, iar dacă urmărirea se face de procurorul şef, confirmarea şi sesizarea instanţei revin procurorului ierarhic superior (art. 209, alin. 5, C.p.p.). R. se înaintează instanţei competente în termen de 24 de ore de la darea sau confirmarea sa, împreună cu numărul necesar de copii pentru a fi comunicat inculpaţilor aflaţi in stare de arest.
rechizitoriu, definiţie: Rechizitoriul reprezintă ultimul act de urmărire penală, prin care este sesizată instanţa de judecată cu faptele care urmează să facă obiectul judecăţii şi persoanele care urmează să fie trase la răspundere penală pentru aceste fapte.
Rechizitoriul trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute în art. 203 C. proc. pen.: data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea celui care îl întocmeşte, cauza la care se referă obiectul actului, temeiul legal, semnătura procurorului, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta sau faptele pentru care s-a dispus trimiterea în judecată indicate prin arătarea denumirii infracţiunii şi încadrarea juridică, probele pe care se bazează învinuirea, cu indicarea paginii din dosar, măsura preventivă luată şi durata acesteia, numele şi prenumele persoanelor care trebuie citate în instanţă, cu indicarea calităţii lor procesuale şi a locului unde urmează a fi citate, dispoziţia de punere în mişcare a acţiunii penale (în cazul în care acţiunea penală nu a fost pusă în mişcare în cursul urmăririi penale), dispoziţia de trimitere în judecată, eventuala propunere de arestare preventivă ori de obligare a inculpatului la tratament medical sau internarea medicală, datele suplimentare prevăzute de art. 260 C. proc. pen.
Procurorul întocmeşte un singur rechizitoriu, chiar dacă lucrările urmăririi penale privesc mai multe fapte ori mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi şi chiar dacă se dau acestora rezolvări diferite.
în ceea ce priveşte sesizarea instanţei de judecată, aceasta se face de către procurorul care a dat rechizitoriul. Rechizitoriul este verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel, iar când urmărirea este făcută de acesta, verificarea se face de procurorul ierarhic superior. Când urmărirea penală este efectuată de un procuror de la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, rechizitoriul este verificat de procurorul-şef de secţie, iar când urmărirea penală este
efectuată de acesta, verificarea se face de către procurorul general al acestui parchet [art. 264 alin. (3) C. proc. pen.].
Prin Decizia nr. 9/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a admis recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi a statuat că „rechizitoriul trebuie să conţină menţiunea «verificat sub aspectul legalităţii şi temeiniciei» şi lipsa acestei menţiuni atrage neregularitatea actului de sesizare, în condiţiile art. 300 alin. (2) C. proc. pen., o atare lipsă putând fi înlăturată, după caz, fie de îndată, fie prin acordarea unui termen în acest scop”.
în cauzele cu arestaţi, verificarea se face de urgenţă şi înainte de expirarea duratei arestării preventive.
Procurorul comunică organului care a înregistrat persoana juridică despre trimiterea în judecată a acesteia, în vederea efectuării menţiunilor corespunzătoare [art. 4977 alin. (1) C. proc. pen.].
Netrimiterea în judecată. Dacă se constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru trimiterea în judecată, procurorul va dispune, prin ordonanţă, scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea cauzei. Dacă învinuitul sau inculpatul în cauză este arestat preventiv, acesta va fi pus de îndată în libertate, măsura arestării preventive încetând de drept.
Suspendarea urmăririi penale. Procurorul va dispune suspendarea urmăririi penale, prin ordonanţă, în următoarele două ipoteze:
-se constată că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă care îl împiedică să ia parte la procesul penal;
- are loc procedura medierii ce se desfăşoară după începerea urmăririi penale declanşată ca urmare a introducerii plângerii prealabile.
Restituirea sau trimiterea cauzei în vederea completării sau refacerii urmăririi penale. Când procurorul constată că urmărirea penală nu este completă sau că nu au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, poate dispune:
- restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care acesta a respectat dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei;
- trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea completării urmăririi penale, în situaţia în care organul care a efectuat urmărirea a respectat dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, dar nu a lămurit toate aspectele impuse de buna rezolvare a cauzei;
- restituirea cauzei la organul de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea dispoziţiilor legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal;
- trimiterea cauzei la alt organ de urmărire penală în vederea refacerii urmăririi penale, în situaţia în care urmărirea penală a fost efectuată prin încălcarea dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului în procesul penal.
Trimiterea cauzei la organul competent să efectueze urmărirea penală. Când procurorul constată că urmărirea penală s-a făcut de un alt organ decât cel prevăzut în lege, dispune, prin ordonanţă, ca urmărirea să fie făcută de organul competent.
Restituirea cauzei la organul competent se va dispune în următoarele cazuri:
- când cercetarea penală a fost efectuată de către organul de cercetare al poliţiei judiciare în loc de organul de cercetare penală prevăzut la art. 208 lit. a), b) şi c) C. proc. pen.;
- când cercetarea penală a fost efectuată de către organele de cercetare penală prevăzute la art. 208 lit. a), b) şi c) C. proc. pen. în loc de organul de cercetare al poliţiei judiciare;
- când cercetarea penală a fost efectuată de organele de cercetare penală în loc de procuror, în cazurile prevăzute la art. 209 alin. (3) C. proc. pen.
în cazul în care procurorul trimite cauza organului competent să efectueze urmărirea penală, rămân valabile măsurile asigurătorii luate, actele sau măsurile procesuale confirmate sau încuviinţate de procuror, precum şi actele procesuale care nu pot fi refăcute.
