Reprezentare convenţională a persoanei fizice prin mandatar neavocat
| Comentarii |
|
reprezentare convenţională a persoanei fizice prin mandatar neavocat, varietate a reprezentării convenţionale care se distinge prin aceea că persoana fizică care este parte într-un proces este reprezentată de un mandatar care nu are calitatea de avocat. în cererea de chemare în judecată făcută prin mandatar trebuie să se menţioneze numele şi calitatea reprezentantului. Justificarea calităţii de reprezentant se face prin procură, care se alătură cererii, în original sau în copie legalizată. Procura poate fi dată numai unei persoane cu capacitate de exerciţiu. Potrivit legii, dacă mandatul este dat unei alte persoane decât unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decât prin avocat;de la această regulă sunt exceptaţi: a) doctorii în drept sau licenţiaţii în drept, când ei sunt mandatari în pricinile soţului sau rudelor până la al patrulea grad inclusiv; b) mandatarul care reprezintă pe soţ sau o rudă până la al patrulea grad inclusiv, dar numai la judecătorii; c) mandatarii a căror putere de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o dispoziţie judecătorească [v. şi mandat judiciar; reprezentare convenţională; reprezentare convenţională a persoanelor juridice; reprezentare prin avocat].
reprezentarea prin mandatar neavocat, în dreptul nostru regula este că exercitarea dreptului de apărare prin reprezentant constituie o facultate neîngrădită a părţii; instanţa nu poate refuza reprezentarea, dar legea stabileşte şi, totodată, limitează persoanele care în mod profesional pot apăra în justiţie interesele altora. Reprezentarea judiciară nu este obligatorie când titularul dreptului are exerciţiul drepturilor civile, dar ea este totdeauna posibilă.
Legea conferă părţilor, în procesul civil, dreptul de a împuternici un terţ să le reprezinte în judecată, îndeplinind în numele lor actele de procedură necesare, nefiind obligatoriu ca mandatarul ales să fie avocat. Prin excepţie, reprezentarea nu este admisibilă, partea fiind obligată să stea personal în proces, de exemplu, în următoarele situaţii:
- dispoziţiile art. 920 NCPC (corespondent art. 614 CPC) obligă părţile unui proces de divorţ să se înfăţişeze în persoană în faţa instanţelor de fond şi numai cu titlu de excepţie prin avocat, mandatar sau, după caz, prin tutore sau curator, atunci când: unul dintre soţi execută o pedeapsă privativă de libertate; este împiedicat de o boală gravă; este pus sub interdicţie judecătorească; are reşedinţa în străinătate sau se află într-o altă asemenea situaţie, care îl împiedică să se prezinte personal;
- interogatoriul se ia părţii din proces. Conform art. 353 NCPC (corespondent art. 220 CPC), reprezentantul legal al părţii poate fi chemat personal la interogatoriu pentru actele încheiate şi faptele săvârşite de el în această calitate.
Având în vedere prevederile art. 83 NCPC (corespondent art. 68 CPC), se reţin următoarele:
- în faţa primei instanţe, precum şi în apel, persoanele fizice pot fi reprezentate de către un mandatar neavocat;
- atât în faţa primei instanţe, cât şi în apel, mandatarul neavocat nu poate pune concluzii asupra excepţiilor procesuale şi asupra fondului decât prin avocat, atât în etapa cercetării procesului, cât şi în etapa dezbaterilor; rezultă că mandatarul neavocat poate redacta cererea de chemare în judecată, poate propune şi dezbate în contradictoriu mijloace de probă, poate formula cereri în cursul procesului, poate depune înscrisuri la dosar, dar nu are dreptul să formuleze concluzii asupra excepţiilor procesuale sau asupra fondului cauzei [art. 83 alin. (1) NCPC]; pe de altă parte, mandatarul neavocat nu poate nici să invoce, nici să susţină o excepţie de neconstituţionalitate, aceasta nefiind o excepţie procesuală, ci, mai degrabă, o apărare pe care şi-o face partea care o invocă;
- prin excepţie, în cazul în care mandatarul persoanei fizice este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv şi este licenţiat în drept, acesta poate pune concluzii în faţa oricărei instanţe, fără să fie asistat de avocat [art. 83 alin. (2) NCPC]; din prevederea legală rezultă că mandatarul neavocat care îndeplineşte aceste cerinţe poate pune concluzii chiar şi în faţa înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe orice aspect litigios, inclusiv excepţii procesuale, cât şi pe fondul cauzei, în primă instanţă, în apel şi chiar şi în recurs, prin excepţie de la prevederile art. 83 alin. (3) NCPC;
- la redactarea cererii şi a motivelor de recurs, precum şi în exercitarea şi susţinerea recursului, persoanele fizice vor fi asistate şi, după caz, reprezentate, sub sancţiunea nulităţii, numai de către un avocat, în condiţiile legii, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 13 alin. (2) NCPC [art. 83 alin. (3) NCPC]; astfel, mandatarul neavocat al persoanei fizice, care este soţ sau o rudă până la gradul al doilea inclusiv şi este licenţiat în drept, poate redacta cererea şi motivele de recurs şi reprezenta partea în recurs.
În legătură cu dispoziţiile art. 83 alin. (3) NCPC, în doctrină s-a apreciat că această prevedere este aplicabilă numai în cazul reprezentării convenţionale, iar nu şi al celei legale sau judiciare.
Într-o altă opinie, s-a susţinut că, având în vedere trimiterile pe care le face textul art. 80 alin. (5) NCPC, potrivit căruia, „când dreptul de reprezentare izvorăşte din lege sau dintr-o hotărâre judecătorească, asistarea reprezentantului de către un avocat nu este obligatorie.
Rezultă că, atunci când mandatarul are o procură generală, împuternicirea dată de a reprezenta partea în judecată trebuie să fie expresă. Mandatul general poate privi actele de procedură dintr-un litigiu determinat, iar nu orice litigii; un mandat dat pentru orice litigii este nul.
280. în ceea ce priveşte conţinutul mandatului, art. 87 alin. (1) NCPC prevede că mandatul este presupus dat pentru toate actele procesuale îndeplinite în faţa aceleiaşi instanţe; el poate fi însă restrâns, în mod expres, la anumite acte. Textul instituie o prezumţie legală relativă, care admite dovada contrară; împuternicirea poate fi însă restrânsă la anumite acte (se remarcă o deosebire faţă de reglementarea anterioară, care făcea referire şi la restrângerea pentru o anumită instanţă), mandatul fiind în această ipoteză unul special, expres, ale cărui limite trebuie verificate de instanţă şi respectate.
Pentru actele procesuale de dispoziţie (renunţare, achiesare, tranzacţie) este necesară întotdeauna o procură specială ori încuviinţarea prealabilă a instanţei sau a autorităţii administrative competente [art. 81 alin. (1) NCPC]. în acest sens, în practica anterioară noului Cod s-a reţinut că hotărârea prin care se ia act de renunţarea la judecata apelului, dată cu nerespectarea obligativităţii împuternicirii mandatarului prin procură specială, este lovită de nulitate şi determină rejudecarea cauzei, consecutiv admiterii căii de atac.
La fel ca în reglementarea anterioară, conţinutul mandatului judiciar trebuie să fie ad litem, adică în scopul reprezentării în justiţie. Se remarcă că noul Cod de procedură civilă nu mai face distincţie între „procura pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată” şi „procura de reprezentare în judecată” prevăzute de art. 68 alin. (1) CPC 1865, în prezent reprezentarea în judecată incluzând şi dreptul de introducere şi semnare a cererilor în justiţie.
într-o altă opinie se reţine că împuternicirea trebuie să fie dată sau pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată, sau pentru reprezentarea în judecată. Ca atare, deşi noul Cod de procedură civilă nu mai prevede expres, se poate face distincţie între reprezentarea în exerciţiul dreptului de chemare în judecată şi reprezentarea în judecată prin săvârşirea actelor de procedură pe parcursul procesului.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Reprezentare convenţională a persoanei fizice prin mandatar neavocat
