Reprezentare judiciară
| Comentarii |
|
reprezentare judiciară, instituţie juridică desemnând situaţia în care o persoană numită reprezentant îndeplineşte actele procesuale într-un proces şi participă la raporturile procesuale în numele şi pentru o altă persoană, numită reprezentat, care este titularul dreptului litigios. în procesul civil, r.j. este uneori facultativă, iar alteori obligatorie. codul de procedură civilă distinge două variante ale r.j.: reprezentarea legală sau obligatorie, care priveşte persoanele lipsite de capacitatea de exerciţiu şi persoanele juridice, şi reprezentarea voluntară sau convenţională, care se referă la partea ce are capacitate de exerciţiu, dar care înţelege să conducă procesul printr-un mandatar [v. şi reprezentare convenţională; reprezentare judiciară; reprezentare legală; reprezentare legală temporară]
reprezentarea judiciară, potrivit art. 80 alin. (4) NCPC, când legea prevede sau când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil, judecătorul poate numi pentru oricare parte din proces un reprezentant în condiţiile art. 58 alin. (3), arătând în încheiere limitele şi durata reprezentării.
Rezultă că reprezentarea judiciară intervine atunci când reprezentantul părţii este numit de către instanţă şi are în vedere două ipoteze:
1) când legea prevede obligaţia instanţei de a numi un curator special pentru reprezentarea părţii, fiind vorba de cazurile reglementate de art. 58 alin. (1) şi (2) NCPC; astfel, instanţa va numi un curator special:
- în caz de urgenţă, dacă persoana fizică lipsită de capacitatea de exerciţiu a drepturilor civile/cu capacitate de exerciţiu restrânsă nu are reprezentant/ocrotitor legal; desemnarea acestui curator se va face la cererea părţii interesate şi până la numirea reprezentantului legal, potrivit legii;
- în caz de conflict de interese între reprezentantul legal şi cel reprezentat;
- când o persoană juridică ori o entitate fără personalitate juridică, chemată să stea în judecată, nu are reprezentant.
în aceste cazuri numirea curatorilor speciali se va face de către instanţa care judecă procesul, dintre avocaţii anume desemnaţi în acest scop de barou pentru fiecare instanţă judecătorească, spre deosebire de curatorii din materia dreptului civil, care sunt numiţi de instanţa de tutelă şi care pot fi orice persoană fizică având capacitate deplină de exerciţiu şi în măsură să îndeplinească această sarcină (art. 179-180 NCC). Curatorul special are toate drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege pentru reprezentantul legal [art. 58 alin. (3) NCPC];
2) când circumstanţele cauzei o impun pentru a se asigura dreptul părţii la un proces echitabil; s-a apreciat în doctrină că sunt avute în vedere următoarele situatii:
- când partea, din cauza bătrâneţii, a bolii sau a unei infirmităţi fizice, deşi capabilă, nu poate, personal, să-şi apere interesele în condiţii corespunzătoare şi, din motive temeinice, nu îşi poate numi un reprezentant
convenţional;
- când partea a dispărut fără a exista informaţii despre ea şi nu a lăsat un mandatar.
Instanţa care judecă procesul poate desemna un curator special, în condiţiile art. 58 NCPC, chiar şi atunci când partea are numit un curator de către instanta de tutelă.
Un alt caz de reprezentare judiciară este cel al administratorului-sechestru, desemnat în materia sechestrului judiciar, care va putea sta în judecată în numele părţilor litigante cu privire la bunul pus sub sechestru, în măsura în care este autorizat de instanta care l-a numit, în conformitate cu art. 975 alin. (2) teza a ll-a NCPC. De asemenea, este cazul administratorului judiciar şi al lichidatorului, numiţi potrivit art. 20 lit. h) şi art. 25 lit. c) din Legea nr. 85/2006.
Se observă că textul legal lasă la aprecierea instanţei necesitatea numirii unui curator special.
reprezentare în procesul penal - posibilitatea ca în cursul judecăţii învinuitul sau inculpatul, precum şi toate celelalte părţi să fie reprezentate de alte persoane. învinuitul sau inculpatul nu poate fi reprezentat în cazurile în care prezenţa lui este stabilită legal ca fiind obligatorie. Chiar şi în situaţiile în care legea admite reprezentarea învinuitului sau inculpatului, instanţa de judecată poate dispune aducerea lui atunci când apreciază că prezenţa lui este necesară. Reprezentarea este de două feluri: legală (în temeiul legii) şi convenţională (rezultată din încheierea unei convenţii între partea în proces şi o altă persoană care îndeplineşte condiţiile legale pentru a fi reprezentant).
