revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ, cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmăreşte retractarea unei hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile pronunţate de instanţele de contencios administrativ şi efectuarea unei noi judecăţi. Potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de Codul de procedură civilă, pronunţarea hotărârilor rămase definitive şi irevocabile prin încălcarea principiului priorităţii dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, la cererea temeinic motivată a părţii interesate, în termen de 15 zile de la pronunţare. Cererea de revizuire se soluţionează de urgenţă şi cu precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare [v. şi motive de revizuire; revizuire].
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Revizuirea unei hotărâri pronunţate de instanţa de contencios administrativ