simulaţie, operaţie juridică constând în încheierea unui act juridic aparent, menit să dea impresia creării unei situaţii juridice diferite de cea reală şi încheierea simultană al unui alt act juridic, secret, precizând adevăratele raporturi juridice pe care părţile înţeleg să le stabilească în realitate. în funcţie de elementul asupra căruia poartă aparenţa înşelătoare creată, simulaţia poate îmbrăca una din următoarele forme: a) Jîctivitate; b) deghizare', c) interpunere de persoane. în principiu, simulaţia nu constituie, prin ea însăşi, o cauză de nulitate a vreuneia din cele două acte încheiate. Când însă urmăreşte un scop ilicit, simulaţia atrage nulitatea întregii operaţii atât a actului aparent cât şi a celui secret. în celelalte cazuri, simulaţia licită este valabilă, fiind sancţionată doar cu inopozabilitatea actului secret împotriva terţilor care s-au întemeiat, cu bună-credinţă, pe actul aparent. Efectele simulaţiei: a) între părţile contractante şi succesorii lor universali sau cu titlu universal, produce efecte actul secret, care exprimă adevăratele raporturi juridice voite de părţi şi care poate fi invocat, de către oricare din ele, împotriva aparenţei create prin actul public, simulat, b) faţă de terţi actul secret e împotriva lor, dar poate fi invocat de ei când efectele pe care le-ar genera ar fi în favoarea lor. Actul secret este totuşi opozabil terţilor, dacă aceştia au avut cunoştinţă de existenţa şi cuprinsul contraînscrisului; numai terţii de bună-credinţă, care s-au putut lăsa înşelaţi de actul aparent, trebuie ocrotiţi împotriva actului secret care le-ar putea fi defavorabil.
Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:
Comentarii despre Simulaţie
